Alt Schässburg
Muzeul de Istorie din Sighisoara va edita începând din acest an un anuar ce va purta titlul „Alt Schässburg”, publicatie ce va fi structurata pe trei capitole. În prima parte va fi prezentata istoria orasului, cât si materiale din cadrul conferintelor organizate cu prilejul Zilelor Orasului si Festivalului „Sighisoara Medievala”. A doua sectiune a anuarului va cuprinde articole cu privire la patrimoniul muzeal si la patrimoniul arhitectonic, precum si date cu privire la tehnicile de restaurare si conservare a monumentelor istorice. Ultima parte a publicatiei va cuprinde recenzii de carti, studii si eseuri. Primul numar al acestei publicatii anuale editata de Muzeul de Istorie din Sighisoara va aparea, conform celor declarate de Nicolae Tescula, directorul muzeului, cel mai probabil la începutul lunii decembrie. (S.A.)



