Comunistii mureseni cenzureaza publicatiile

Odata cu preluarea puterii politice de catre comunisti in martie 1945, una dintre preocuparile acestora a fost cenzurarea stricta a tuturor publicatiilor si in mod deosebit a presei. Comunistii considerau “cuvantul scris” o arma. Daca nu putea fi dis­trusa, cel putin trebuia controlata. Au facut acest lucru la inceput cu cenzori voluntari, iar ulterior – urmare a imensului volum de munca, dar si a necesitatii unui personal calificat – cu oameni angajati intr-o anume structura.

Ascensiunea la putere a Partidului Comunist din România (PCR) s-a facut sub stricta “obladuire” a consilierilor sovietici instalati în tara începând din august 1944. PCR, partid care numara în acel moment mai putin de 1000 de membri, avea nevoie nu numai de asistenta tehnica si materiala din partea sovieticilor, dar mai ales de o baza informativa care sa-i asigure cunoasterea situatiei reale din tara, a partidelor din opozitie si a liderilor acestora. Noile organe comuniste instalate în teritoriu au început cu cenzura presei si a cartilor existente în bi­bliotecile orasenesti, scolare, cu controlul tipografiilor si al librariilor. La Directia Regionala Mures care avea în subordine subcentrul Bistrita, si care apartineau împreuna de Centrul Regional de Informare Cluj, a fost numita ca sefa Ermina Antalffy, sotia cunoscutului orientalist Antalffy Endre.

Bibliotecile la control

Cenzorul Schonberger Paul, angajat al Directiei Regionale Mures, raporta în aprilie 1946 Directiei al carei angajat era: “Cenzura presei se face tinându-se seama de libertatea presei actualmente în vigoare…Prin convorbiri si conferinte prealabile, cenzorul ia contact cu redactorii ziarelor Szabad Szo si Infratirea pentru observatiile necesare relativ la ziarele respective. Ziarul Muresul, organul liberalilor, si-a încetat aparitia. În cursul lunii aprilie a aparut si am cenzurat la tipografia Bolyai cartea lui Kovacs Gyorgy intitulata Boszorkany. Se cenzureaza regulat toate brosurile, imprimatele si afisele, acestea din urma si din punct de vedere al corectitudinii limbii”. La rândul ei, Ermina Antalffy, dupa primirea rapoartelor de la cenzorii voluntari din diferite zone muresene, dar si de la subcentrul Bistrita trimitea în scris, la Bucuresti, o informare care centraliza toate datele ce-i parvenisera. “În urma sarcinii pe care am primit-o de la partid (Partidul Comunist – n.a.), scria un cenzor în iulie 1946, m-am deplasat în plasile Band, Râciu si Teaca, având sarcina de a controla si cerceta toate bibliotecile scolilor, pri­mariilor, parohiilor si a tuturor institutiilor pu­blice de prin comune…”

Autori trecuti la index

În raportul sau, cenzorul îi indica pe cei care detineau brosuri si carti interzise, indicând de asemenea titlurile publicatiilor si pe autori acestora: Wass Albert, Makkai Sandor, Leon Donci, Simion Mehedinti, Ovid Densusianu…chiar si Papa Pius. Adunate în subsolul Prefecturii Mures, toate aceste carti si publicatii indezirabile erau distruse periodic de catre o comisie mixta. Iata spre exem­plu ce cuprindea procesul-verbal încheiat pe data de 1 octombrie 1946: “Noi, Albu Traian, procuror la Parchetul Tribunalului Mures, Lote Andrei, delegatul Politiei Mures, Schonberger Paul, delegatul Ministerului Informatiilor – Regionala Târgu-Mures, asistat de Emil Morariu, seful B­iroului de Armistitiu, am procedat la aplicarea art. 16 din Conventia de Armistitiu si a Legii nr. 364/1945 nimicind prin ardere publicatiile cu caracter fascist si antistatal”. Pe parcursul a 7 pagini, la 361 de pozitii, erau desfasurate titlurile cartilor si publicatiilor, precum si numele autorilor trecuti la “index”. Criminalii de razboi (precum Wass Albert – n.a.) erau ingramaditi la un loc cu alte nume de certa valoare, dar care sub o forma sau alta nu cadrau cu principiile noului regim pe cale de a se instala.

La vremuri noi…

atributiuni noi

În 1946, regele Mihai I – care practic devenise un figurant pe scena româneasca – semnase Decretul care transforma Ministerul Pro­pagandei în Ministerul Informatiilor. Acest minister a fost încredintat lui Petre Constantinescu-Iasi, cunoscut pentru vederile sale de stânga. La art.2 al Înaltului Decret Regal, care cuprindea în total 3 capitole si 22 de articole (un decret semnat de Rege, contrasemnat de Gh. Tatarascu, ministrul Afacerilor Straine si Petre Constantinescu-Iasi, proaspatul ministru al Ministerului Informatiilor), se specifica: “Ministerul Infor­matiilor are urmatoarele atributiuni: a) di­rijeaza si controleaza toate actiunile de informare prin presa, radio, film, etc., si este organul coordonator al propagandei în stra­­inatate. Aceasta actiune în strainatate va fi îndeplinita în strânsa legatura cu Ministerul Afacerilor Straine; b) Centralizeaza orice actiuni similare, provenite de la alte Departamente menite sa fie difuzate…” Daca actiunile de cenzura a presei si a publicatiilor pot fi cel putin deduse din textul destul de ambiguu al Decretului, culegerea de informatii nici macar nu poate fi banuita a fi în atributiunile acestui minister.

În conditiile în care organele Sigurantei statului, ale Politiei si Jandarmeriei erau nesigure din punctul de vedere al comunistilor – epurarea acestora avea sa înceapa abia în 1948 – comunistii lipsiti în acel moment de un organ specializat, si-au creat o baza proprie de culegere de informatii. Si aceasta cu atât mai mult cu cât în noiembrie 1946 urmau sa aiba loc alegerile, iar partidele istorice aveau înca o baza de putere si influenta solida în teritoriu. Culegerea informatiilor de catre PCR s-a facut la început prin acest minister care si-a organizat în teritoriu retele primare de informatori. A fost evident un abuz cras de care Regele nu avea cunostinta sau poate nici nu dorea sa se intereseze prea mult. Oricum, Regele facuse destule compromisuri si pana atunci…unul in plus sau minus nu mai conta.

Nicolae BALINT

nicolae_balint@yahoo.com