Tempus fugit
Curiozitatea mi-a condus pașii spre marele “oraș în oraș“, mall-ul de la intersecția străzilor Cuza Vodă și Gheorghe Doja. Minutele petrecute la trecerea de pietoni mi-au dat ocazia să evaluez clădirea ce seamănă cu o fabriÂcă de pe vremuri, făcând abstracție de vitrinele de la parter. Valul de oameni, destul de neobișnuit la orele serii, m-a dirijat spre ușile care se deschid automat, rând pe rând, înghițind vizitatorii. Înlăuntru magazine lângă magazine, cu nume sonore și câțiva cumpărători și mai mulți curioși. Afișele din vitrine anunțau reduceri de câteva zeci la sută, frecție la picior de lemn. Scările rulante urcau și coborau între etaje, un adevărat labirint de scări susurând până la etajul trei unde plutea mirosul de condimente specifice preparatelor “keiefsi”. În capătul opus, cazinoul. Muzică în surdină, lumini și aparate de tot felul, jucării pentru “ochii dracului”. La ruletă, doi băieți. Unul părea mai tânăr decât celălalt. Cel cu șepcuță neagră, Călin era jucătorul, celălalt, Daniel era chibiț. Pe masă butoane aurii, un cerc cu multe leduri ce se aprindeau și se stingeau, luminând tot atâtea cifre, alese de pe o tastatură din fața jucătorului. O voce metalică anunța regretul că pariurile au fost făcute, nu se mai putea face nimic. După câteva ture zarul obosit de săriturile din loc în loc, s-a oprit pe 26 roșu. Călin scăpă o semi-înjurătură printre dinți, dar căută să pară calm. Eu, între timp, îl bruiam cu tot felul de întrebări, la care el răspundea docil, de mă punea pe gânduri: chiar atât de bine pun întrebările încât nu-mi poate refuza răspunsul? Elev în clasa a XII-a la liceul forestier, Călin joacă de ceva timp, spre deosebire de Daniel, care nu joacă, și e în penultimul an de liceu, la sanitar. Sunt prieteni și locuÂiesc în Unirii. Călin îmi povestește cum a început să joace la ruletă și vrea să mă convingă că nu e vorba de pasiune. Din lipsă de bani a început cu 20 de lei, apoi dacă a câștigat, a mai venit. Și ce faci dacă nu ai bani? Nu joc, veni răspunsul prompt, trădându-l că era atent la joc, nu la contraziceri. Era bine îmbrăcat, de la pantofii sport până la șepcuță totul era de calitate, de marcă, ar fi spus cunoscătorii. Nu lipsea nici lănțișorul de argint cu medalionul reprezentând un vultur pleșuv cu aripile larg desfăcute. Ești rocker? Am continuat eu cu întrebările. Bănuind că întrebarea era din cauza hainelor, îmi zise că ascultă orice gen de muÂzică, doar că așa se îmbrăcase. Tricoul negru cu desen abracadabrant avea un text la mijloc. “Nu m-am uitat ce scrie pe el”, a recunoscut Călin, care joacă la ruletă din lipsa banilor! Aflând cât câștigase am încercat să-l conving să-și ia banii și să se ducă de acolo cât poate de repede. A mai stat două ture, a mai pierdut o sumă, după care s-au retras amândoi de la ruletă și s-au făcut nevăzuți prin barul alăturat.
Pe tricoul nou-nouț scria: tempus fugit, dar chiar de-ar fi avut timp să-l citească tot nu ar fi înțeles ce înÂseamnă. La ruletă nu se vorbește latina.
Erika MÄ‚RGINEAN
