TREPTELE IDENTITÄ‚Å¢II UNINOMINALE

Votul uninominal, aprobat recent de demnitarii țării, a țintit eliminarea alegerii unor canditați puțin sau deloc cunoscuți, ascunși prin listele partidelor politice. Acum pot fi identificați nominal, iar biografia lor cercetată; fiecare are un CD (compact disc) cu CV (curriculum vitae) unde arată celor dornici să-i cunoască, date biografice, profesionale, studiile făcute, când și unde. Ei se întâlnesc cu alegătorii din zona unde candidează, își expun proiectele, răspund întrebărilor, ascultă doleanțele și fac promisiuni, dintre care puține se vor împlini, conform antecedentelor electorale. Toate bune, dar totuși insuficiente. De ce? Pentru că nu le este cunoscută…

Identitatea interioară

Dincolo de amănuntele biografice, pentru desfășurarea benefică și armonioasă a vieții, este esențială stabilirea cu claritate a reperelor interioare, cele sufletești, desprinse de mimetismul brownian înconjurător.

Identitatea interioară nu se poate preciza decât pe fondul unei limpeziri înțelepțite de perisabilitatea actualului continuu, inconsecvent, scandalos și imoral, unde nimic nu primează mai mult decât mirajul profitului financiar imediat.

Conturul personalității umane se definește pornind de la tendințele de realizare profesională și socială, sau de la dorințele juvenile, care nu au timp de așteptat vremea potrivită pentru cele ale vârstei, conform ceasului biologic purtat de fiecare, ce trebuie ajustat mereu la perceptele moralei creștine, nu ale societății actuale, decăzută în grotescul efemer al trupeștilor plăceri, întotdeauna aducătoare de dureri și suferințe prin lipsa lor de susținere spirituală. Stabilirea exactă a identității interioare este posibilă doar raportată la realitatea lumii deplin înțeleasă, ca fiind creată de Dumnezeu cu un scop înalt și bine precizat. Din păcate, atracțiile mundane, înmulțite și diversificate, ispitesc permanent spre cele palpabile. Rezultă implicit o deplasare a sensului existenței de la cele esențiale și veșnice, spre cele plăcute și actuale, dar trecătoare. Astfel se stabilește o falsă identitate interioară, ancorată vremelnic de vreun ideal fumigen, așezat în prim plan, încețoșând adevărul. Multitudinea falselor identități, asumate din dorința de parvenire, oportunism, mimetism cosmopolit sau ignoranță, inevitabil duc la eșecuri; iar dacă nu se persistă în ele, au în cele din urmă un bun rol pedagogic din care se învață cele rostite de apostol :”Toate sunt bune, dar nu toate ne sunt de folos, toate ne sunt îngăduite, dar nu toate zidesc”.

Pentru lămurirea dihotomiei pot fi urmărite biografiile unor personalități trecute sau actuale. Unii și-au dedicat viața bogăției și puterii, alții gloriei artistice sau plăcerilor pătimașe, iar alții au risipit-o în căutări ste­rile, aparent promițătoare; mult prea puțini au izbutit o conturare frumoasă a vieții spre idealul etern spre care suntem chemați de Tatăl. Strălucitoarele comori spirituale din istoria creștinismului, filocalii, sinaxare și viețile sfinților, sunt pline de minunate modele vechi sau recente, deși nu tocmai ușor de urmat, dar cu atât mai benefice pentru cei dornici să își desăvârșească viața interioară.

Determinarea corectă a sinelui este cu putință numai după înțelegerea sensului deplin al întregii creații și a locului indivi­dual în această construcție universală, conform voinței Creatorului, clar exprimată în chemarea adresată nouă, tuturor:”Iată, Eu stau la ușă și bat; de-Mi va auzi cineva glasul și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine”. (Apocalipsa 3, 20).

Identități intermediare

Precum cu toții trecem permanent prin schimbări somatice, de la naștere până la ultima suflare, tot astfel traversăm și multiple transformări spirituale de-alungul vieții, încât evoluția noastră sufletească, după tatonări inerente, se consolidează firesc spre esența veșniciei, la care suntem chemați. Iată cum se explică prezența unor identități intermediare ale sinelui, aflat în continuă devenire, din copilărie și adolescență spre tinerețe și maturitate, când se definește lămurit calea vieții, spre lumină, sau spre penumbră. Amestecul dintre soare și beznă naște penumbre fragile, proiecții ale unor stări intermediare ce urmează a-și defini sensul spre piscuri taborice sau negre prăpastii. Nenumărate schimbări majore de identitate s-au petrecut de-alungul timpului; sunt binecunoscute devenirea lui Saul, din aprigul prigonitor al creștinilor, în Sf. Pavel, apostolul neamurilor, precum și transformarea lui Constantin cel Mare dintr-un împărat păgân, în sfântul eliberator al creștinilor. Ce dramatică modificare s-a petrecut în profunzimea ființei lor, capabilă să le schimbe radical personalitățile? Datele păstrate în textele evanghelice, în literatura patristică și în documentele istorice, atestă toate la unison intervenția dumnezeiască asupra lor.

Pe drumul către Damasc s-a revărsat o lumină supralumească și s-a auzit o voce din ceruri: “Saule, Saule de ce mă prigonești?” In clipa aceea Saul a știut că i-a vorbit Însuși Dumnezeu, deaceea i-a și răspuns tot cu o întrebare :”Tu ești Doamne?” și imediat, supunându-se total voinței divine, a negat identitatea cea veche de prigonitor al creștinilor și a cerut să știe ce trebuia să facă începând din acea clipă, când identitatea intermediară a încetat și a primit un nume nou, Pavel, cel ce avea să răspândească în toată lumea Cuvântul Legii Noi, celor însetați să-l primească.

Istoricul Eusebiu relatează în cartea sa „Viața lui Constantin” cum, la anul 312, împăratului, pornit din Bizanț să lupte împotriva lui Maxentius pentru tronul Romei, i s-a arătat pe cer, deasupra soarelui, o cruce purtând inscripția “In hoc signo vincet” (Sub acest semn vei învinge). Ascultarea îndemnului venit din ceruri în mintea și inima lui Constantin i-au adus victoria militară dar și cea duhovnicească asupra sufletului său. Dumnezeul creștinilor, prin bunăvoința iconomiei Sale, l-a transformat pe împăratul idolatru al celui mai mare imperiu al lumii, în apărătorul creștinismului, și apoi în Sfântul Constantin cel Mare, suprema identitate umană-cerească, cetățean al Raiului.

Identitățile atrofiate

ale duhului lumesc

Întreaga societate umană resimte dureroasele schimbări, mai ales morale, ale evenimentelor tragice, petrecute pe mapamond în primii ani ai mileniului 3, rezultate tocmai din starea de continuă decadență a unei lumi care a validat minciuna ca adevăr, perversiunile ca opțiuni sexuale, satanismul ca libertate religioasă, atrocitățile războaielor de cotropire ca efecte colaterale, războaiele de ocupație ca acțiuni preventive, iar lupta de apărarea legitimă a țării de invadatori, drept terorism și păstrarea bunei cuviințe moral-creștine, drept fundamentalism anacronic.

Inversarea valorilor s-a impus națiunilor în virtutea așa zise democrații, de fapt masca unei dictaturi mondiale care manipulează politica statelor mici prin politicieni parveniți și corupți, înstrăinați de neamul lor și de cei care i-au ales pe bună credință.

Ispita bogăției și a puterii prinde ușor în mreajă conștiințelor fragile. Presiunea mediului politic corupt va impune mereu zicala transatlantică conform căreia “fiecare om are prețul lui”. Nu este așadar de mirare că în anii ’90 un senator român a declarat pu­blic că, “România fără corupție ar fi ca Statele Unite fără statuia Libertății”; nimeni nu l-a contrazis. Această tristă realitate a început a fi subiect major de dezbatere, nu doar în presă, ci chiar între politicienii români.

Când unele conștiințe curate ajung să aibă o oarecare putere, cei interesați de a le manipula, versați în tehnicile diplomatice de ispitire, nu întârzie să ofere propuneri tentante, aparent curate, noilor politicieni sosiți în arena comediei umane. În momentul acela, nu avantajele materiale vor fi importante, ci falsele motivații de adormire a conștiinței, prin vocea căreia mintea percepe semnalele de alarmă preventive, menite să împiedice hotărâri nesăbuite. Au apărut și termeni noi în limbajul actual, ca de pildă oligarhia financiară, care îi desemnează pe posesorii marilor averi cu care se cumpără conștiința viitorilor demnitari ce au nevoie de susținere materială în campania electorală, ce va fi recompensată după alegeri prin favoritisme ”legale”. O altă sintagmă nou introdusă în discursurile unor demnitari semnifică această strategie necinstită, numită politică clientelară, clienții fiind, cine alții decât, oligarhii ce pretind servicii ilegale în schimbul sumelor cheltuite. Jocul mi­lioanelor murdare este susținut și de presa aservită acelorași oligarhi lacomi și bolnavi ce comandă editorialele ziarelor ca pe melodiile alese și plătite la tonomat. Lor li se supun și guvernanții ticăloșiți.

Conștiința fiecăruia este glasul Tatălui ceresc venit în ajutor la vremea ispitirilor. Nu obligă, ci doar amintește învățăturile ce trebuiesc atent păzite pentru a se păstra sufletul în deplină curățenie, pentru a veni, așa cum ne-a promis, să locuiască în noi, ca Sfântă Treime, Călăuza sigură și unică spre Împărăția veșnică.

Alexandru Mihail NIŢĂ