Drepturile lingvistice ale minorităților din Finlanda

Å¢ările scandinave, mai exact Finlanda, Suedia și Norvegia constituie un teritoriu mai marginal al

Europei nord-vestice, caracterizat printr-o istorie comună și prin relații solide cu biserica lutherană. Finlanda este o țară independentă de relativ puțin timp. Până în anul 1809 a fost sub dominația regatului Suediei, iar după aceea a devenit Mare Ducat al Imperiului Å¢arist. Independența și-a câștigat-o abia în anul 1917. Lupta mișcării naționale finlandeze pentru recunoașterea oficială a identității sale mai întâi sub dominația suedeză, apoi sub cea rusă a făcut până în trecutul apropiat să se ignore faptul că în societatea finlandeză există și alte etnii. S-a propagat opinia falsă potrivit căreia societatea finlandeză ar fi omogenă. Astăzi, când dezvoltarea științifico-tehnică schimbă cu repeziciune condițiile și stilul de viață, precum și normele de comportament, o problemă majoră este aceea, în ce măsură diferitele grupuri etnice pot să-și păstreze identitatea culturală în așa fel, încât aceasta să le garanteze perpetuarea valorilor și normelor tradiționale. Linia politică actuală a Finlandei pune un accent deosebit pe ideea că minoritățile etnice nu pot fi obligate să renunțe la obiceiurile prin care ele își înțeleg și își fundamentează existența socio-culturală.

Suedezi, laponi

și rromi în Finlanda

Pe teritoriul Finlandei trăiesc mai multe minorități etnice și lingvistice. Cei mai numeroși sunt suedezii (în jur de 300.000 – cca. 5,5% din populație), laponii (cca. 9.000) și rromii (cca. 10.000). Acestea sunt considerate minorități istorice (care trăiesc de timp îndelungat pe teritoriul țării). Pe lângă cele menționate mai există și minorități etnice imigrante în Finlanda, ele constituind cca. 3% din populația țării. Cele mai numeroase sunt comunitatea rușilor (cca. 42.200) și a estonienilor (cca. 17.500), dar și somalienii sunt destul de numeroși (aproape 9.000). Dintre toate minoritățile situația suedezilor este cea mai favorabilă. Acest fapt nu este întâmplător, dacă plasăm problema în contextul istoric al dezvoltării culturii finlandeze. Dominația suedeză de peste cinci secole a lăsat urme adânc imprimate atât în cultura, cât și în mentalitatea finlandeză. Vorbitorii de limba suedeză dețineau nu numai puterea politică, ci și supremația intelectuală în Finlanda până în secolul al XIX-lea. Începuturile literaturii și ale gândirii științifice sunt legate tot de limba suedeză (un fapt grăitor: imnul național finlandez a fost scris în limba suedeză de către primul poet național, J. L. Runeberg).

Suedeză și finlandeză,

limbi oficiale

După anul 1917 relațiile dintre majoritatea finlandeză și minoritatea suedeză au fost reglementate pe bază legală. Potrivit constituției finlandeze din 1919 statul are două limbi naționale: finlandeza și suedeza, și toți cetățenii au dreptul de a-și folosi limba maternă în orice situație. Deoarece, potrivit constituției, oficialitățile guvernamentale sunt bilingve, ele sunt obligate să asigure aceleași prestații pentru toți cetățenii, indiferent de limba maternă. Constituția a fost reînnoită în anul 2000, confirmând din nou egalitatea dintre limba finlandeză și cea suedeză ca și limbile naționale ale statului finlandez (articolul 17.). În același articol sunt menționate limba laponilor, ca și limba singurei minorități băștinașe din Finlanda, limba rromilor și a celorlalte grupuri etnice (fără ca acestea să fie enumerate în mod explicit) precum și limba surdo-muților. Toate aceste minorități au dreptul, potrivit constituției, de a-și menține și dezvolta limba și cultura proprie. În cele ce urmează, vom prezenta mai pe larg drepturile lingvistice umane ale suedezilor din

Finlanda. Statutul bi- sau monolingv al localităților din Finlanda este stabilit de legea administrației. În conformitate cu aceasta, orice localitate în care minoritatea (fie cea suedeză, fie cea finlandeză) nu atinge 8% (sau 3.000 de suflete) din populație, este considerată monolingvă. Dacă într-o localitate o minoritate constituie cel puțin 8%, localitatea este bilingvă. În anul 2003 dintre cele 448 de localități ale Finlandei 44 erau bilingve (printre care și capitala), 19 erau monolingve suedeze și 385 monoligve finlandeze. În 23 dintre localitățile bilingve suedeza era limba majorității locale, iar în 21 finlandeza. Toate inscripțiile publice (numele localităților, ale străzilor, afișele etc.) sunt bilingve, prima fiind totdeauna limba majorității locuitorilor din localitatea respectivă. Principiul egalității etnice este aplicat în toate domeniile vieții sociale: în educație, în sistemul sanitar, în diferitele instituții economice, juridice și culturale, în armată etc. În cadrul sistemului educațional funcționează trei universități în limba suedeză: Åbo Akademi (Universitatea din Turku), Svenska Handelshögskolan (Academia de Comerț) și Svenska Social- och Kommunalhögskolan (Academia de Studii So­ciale). La cele șapte facultăți ale Universității din Turku învață cca. 7500 de studenți. La Universitatea din Helsinki și la Institutul Politehnic limbile de predare sunt finlandeza și suedeza.

Autonomia Arhipelagul

Ahvenanmaa

Arhipelagul Ahvenanmaa (în suedeză Åland), situat în sud-vestul Finlandei și locuit de o populație de cca. 27.000, dintre care 91,7% au ca limbă maternă suedeza, beneficiază de autonomie în cadrul statului finlandez. Această autonomie a fost proclamată în 1921 la consfătuirea Ligii Națiunilor din Geneva.

Ahvenanmaa are o singură limbă oficială: suedeza. În școlile susținute de guvernul și consiliul local limba de predare este suedeza, finlandezii au însă dreptul de a înființa școli private. Parlamentul local este alcătuit din 30 de deputați, aleși pe patru ani. Această instituție adoptă legi, care, ulterior, sunt promulgate de președintele Finlandei. Guvernatorul este numit de președintele țării, și reprezintă guvernul țării în parlamentul din Ahvenanmaa. Un element important al acestei forme specifice de autonomie este clauza potrivit căreia numai locuitorii din Ahvenanmaa pot fi proprietari de pământ sau de întreprinderi în arhipelag. Prin acest privilegiu se previne pătrunderea excesivă a influențelor din Finlanda continentală sau din Suedia în această regiune. Ca o concluzie a celor relatate mai sus putem afirma că Finlanda are mult de oferit din punct de vedere atât teoretic, cât și practic tuturor statelor care se confruntă cu probleme legate de minorități etnice și lingvistice. Chiar dacă problema tuturor minorităților nu a putut fi rezolvată în mod echitabil până în momentul de față, statul finlandez are o permanentă și deosebită grijă pentru ca toți cetățenii finlandezi să se simtă acasă în țara în care trăiesc.

M. Bodrogi Enikő