Uncategorized

www.Prefectura.ms.ro

Cine e mai curios din fire și vrea să afle cine și unde este primar, are ocazia să afle toate aceste lucruri de pe internet. Site-ul cu pricina este www.prefecturams.ro. Toate bune și frumoase numai că site-ul despre care vorbim e puțin rămas în urmă. Puțin mai mult.

Alegerile locale au venit și au trecut. Unii primari s-au schimbat alți au rămas. Dacă pe cineva interesează care sunt noii primari ai comunelor din județ, teoretic, ar putea afla toate aceste lucruri făcând o vizită pe site-ul oficial al Prefecturii. L-am accesat și noi  încercând să vedem care mai sunt noutățile și cu ce se mai laudă Prefectura. Am consultat și lista cu primarii. Acolo, în loc de noii “unși” în funcție, i-am găsit pe aceiași oameni care timp de 4 ani nu au făcut mare brânză sau pe cei care totuși au făcut ceva și au convins electoratul să-i realeagă. Câtă credibilitate mai poate avea un site al unei instituții de stat, dacă nu se actualizează nici măcar o dată la 2-3 luni?

Dacă eram curioși să aflăm unele știri puteam să stăm la discreția celor care administrează site-ul mult și bine, pentru că, în concepția lor, nu s-a întâmplat și nu s-a schimbat nimic pe toată perioada verii. Sau poate sunt de vină concediile prea lungi care le-au odihnit prea bine mintea celor din Prefectură? Nici asta nu vom afla prea curând. Oricum, noi le sugerăm administratorilor care se ocupă de site să se trezească, pentru că și vara se apropie de final.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close