Crăciunul între sacru și profane
„Și Cuvântul trup S-a făcut și S-a sălășluit întru noi; și noi văzutu-I-am slava ca pe slava Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr.” (Ioan 1, 14-15)
Mirosuri pestrițe de frig afumat, de cozonaci, brad, mere coapte și sarmale; jerbe de beculețe și conserve de colinde umplând sonor spațiul public cotidian. Agitație browniană, epuizare în gestică exterioară, crăciunițe blond decoltate oficiind cu un zâmbet gol liturghiile de marketing. Miriade de figuranți în pseudo religia societății de consum, recent lovite în moalele capului de o criză aproape previzibilă la scara istoriei postbelice a îndelungatei bunăstări occidentale. De un veac, secularizarea lui Moș Crăciun și-a extins obez semnificațiile laic siropoase peste Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului.
Căci ne sperie ceea ce nu poate fi cuprins cu mintea. „Pe Dumnezeu nimeni niciodată nu L-a văzut; Fiul Cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, el L-a făcut cunoscut.” (Ioan 1, 18-19)
Cât de înspăimântător poate fi ceea ce este deopotrivă transcendent și imanent.
Atrofiindu-și dimensiunea verticală, mintea omului unidimensional are nevoie să edulcoreze, să eufemizeze la nesfârșit, să treacă sub tăcere prin mult zgomot și agitație, ceea ce este dincolo de înțelegerea sa. Trăim din ce în ce mai labirintic într-un univers plat, orizontal. Veselie tâmpă, euforie consumistă, exterioritate debordantă; camuflări stângace ale unor interiorități tot mai rar frecventate, nefericit golite de sens.
Dacă am face un sondaj rapid despre sărbătoririle mundane ale Crăciunului, la noi și aiurea, am afla, fără mirare că centrul de greutate rămâne tăierea porcului și ritualurile tradiționale aferente societăților persistent rurale, după cum isteria reducerilor de preț din magazine este atracția bolnăvicioasă a sărbătorilor de iarnă urbanizate. Orizontal, Crăciunul ne impune suav cutuma darurilor tot mai costisitoare pentru copiii noștri tot mai fițoși, răgazul câtorva zile libere în familie, uneori mai obositoare decât miile de ore petrecute evazionist la serviciu, excesele culinare și bahice asemenea saturnaliilor păgâne care au precedat arhaic și au impregnat celebrarea creștină a Nașterii lui Iisus.
Dacă am putea pune între paranteze tot acest zgomot de fond, dacă am ști să privim dincolo de aceste straturi debordante de imagerie laică și chiar dincolo de kitch-urile religioase. Dacă ochiul sufletului nostru însetat de frumos și de adevăr ar vrea să vadă nașterea lui Hristos așa cum este, ca minune personală, adresată nouă în modul cel mai intim. Am rămâne atunci muți de admirație, uluiți ca în fața icoanelor bizantine ale Nașterii Domnului. Poem teologic, suÂblim și grav, icoana reprezintă prin excelență celebrarea întrupării lui Hristos.
În astfel de icoane, Nașterea Domnului este deopotrivă bucurie și durere, bucurie prin durere. Căci Iisus, pruncul nou născut în condiții materiale precare, nu numai că este os domnesc, dar el este Hristosul. El are intim înscris în codul său genetic misiunea escatologică cu care a fost învestit: mântuirea oamenilor prin moartea Sa pe cruce și Înviere. De aceea, în icoanele autentice, simbolurile nașterii sunt și simbolurile morții. O vedem aici pe Fecioara Maria înfășurată în giulgiu, în culorile apăsător violete ale doliului, cu fața gravă întoarsă de la pruncul născut pentru a muri. Trupul nou născut al Hristos-ului nostru este depus în leagănul prea asemănător cu un coșciug micuț. Peștera în care a fost adus în lume e și primitoare ca un uter cald, și glacială ca un mormânt străveziu. În singurătatea lor absolută, în luciditatea lor tragic prevestitoare, cele două personaje primordiale, Iisus și Maria sunt înconjurate discret de câteva figuri care vor contribui la împlinirea poveștii, a mutației ce avea să se producă în lume prin această naștere profețită. Între magi și animale, figura înțeleptului Iosif repreÂzintă arhetipul tatălui pământesc, nu biologic, ci spiritual, prezența masculină matură, concretă și protectoare a familiei sfinte.
O întreagă teologie este concentrată într-o astfel de icoană. Ea se lasă citită inefabil, dintr-o singură suflare, prin lacrimi de bucurie ce ne inundă chipul și prin impulsul inimii de a îngenunchea cântând. ”Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței (…)”.
Sid Nedeea
