Slujba de Crăciun la Sângeorgiu de Mureș
Părintele ortodox Eugen Bărăian este “păstorul de suflete” al recent înființatei Parohii Sângeorgiu de Mureș II. Nu a exisÂtat acolo nici biserică și nici casă parohială. Însă pentru că lucrarea Domnului este prezentă peste tot atunci când există credință și speranță, din toamna acestui an, într-un anume fel, problema Bisericii s-a rezolvat. Un sângeorzan modest, dar cu suflet mare – și care a ținut să rămână anonim – a făcut o donație generoasă găsindu-se astfel loc pentru o viitoare biserică, așa cum speră și sângeorzenii arondați acestei parohii. Deocamdată slujbele se țin într-o căsuță reamenajată, loc unde de altfel se va ține și slujba de Crăciun.
Om în floarea vârstei – are doar 41 de ani – părintele Bărăian, originar din Cămărașu-Cluj, este un om cu experiență, pentru că după ce a absolvit Facultatea de Teologie Pastorală din cadrul Universității “1 Decembrie 1918”, a fost hirotonit preot. Timp de 14 ani ani, respectiv până la data de 1 martie 2008, a activat ca preot ortodox al parohiei Moișa, din cadrul Protopopiatului ortodox Târgu-Mureș. După mai mult de un deceniu petrecut acolo, părintele Bărăian se află acum în fața unei noi provocări: ridicarea bisericii Sângeorgiu de Mureș II.
Primii donatori au fost văduvele și pensionarii
Nu cu mult timp în urmă, s-a pus piatra de temelie la noua biserică ortodoxă din Sângeorgiu de Mureș, biserică ce va avea Hramul “Nașterea Maicii Domnului”. La fericitul eveniment a fost prezent și PreaÂsfințitul Andrei Andreicuț, arhiepiscopul de Alba Iulia, dar și o serie de personaltăți locale și județene. Apariția acestei parohii, consideră părintele Bărăian, “dorește a împlini îndeaproape nevoile spirituale ale credincioșilor bisericii noastre în număr de circa 900, grupați în circa 300 de familii. Obiectivul nostru este de întări viața religios-morală a parohiilor, de a înmulți binele, pacea și dragostea între oameni, căci vom avea plată multă în cer. În acest scop dorim să ridicăm o biserică în stil neobizantin, în formă de cruce, cu o cupolă centrală și două turnuri la intrare. Vreau să vă spun că primii donatori au fost văduvele și pensionarii, dar această intenție și-au manifestat-o și ceilalți credincioși, unii chiar au început să facă donații, pentru că toți doresc să aibă o casă a Domnului.”
Crăciunul, un mare
Praznic împărătesc
“Crăciunul, un mare Praznic împărătesc, spune părintele Bărăian, este un prilej de mare bucurie. În această zi, la biÂserică se va oficia sfânta liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în rânduiala liturgică un loc important îl au și colindele. Crăciunul este o sărbătoare prin excelență a familiei. Acum se întâlnesc părinții cu copii, bunicii cu nepoții, iar nelipsitul brad de Crăciun face ca Praznicul să fie deosebit. Prin partiÂciparea la sfânta liturghie, prin colinde, prin comportament decent, fără excese de tot felul, întinzând o mână de ajutor semenilor noștri nevoiași, dăm Praznicului un aer spiÂritual, se pune accentul pe latura duhovnicească a marelui Praznic, iar mulțumirea noastră nu va întârzia să vină, la fel nici răsplata de la Mântuitorul nostru Iisus Hristos.”
Nicolae BALINT
nicolae_balint@yahoo.com



