Uncategorized

Un sistem care secătuiește bugetele

Ultima competiție oficială din 2008 în care au fost angrenate echipe din județul Mureș a fost cea de handbal feminin, categoria junioare I. După terminarea turului, disputat cu etape săptămânale, se desfășoară turnee pe terenuri neutre. Primul turneu al grupei E, din care fac parte Clubul Sportiv Mureșul Târgu-Mureș și Clubul Sportiv Școlar Sighișoara s-a desfășurat la Plopeni în perioada 18-21 decembrie. Acest sistem de desfășurare pune la grea încercare din punct de vedere financiar cluburile. Toate cheltuielile oficialilor: transport, cazare, masă, baremuri de arbitraj și chiria sălilor care găzduiesc competiția, sunt suportate de echipele participante. Aceste cheltuieli, bineînțeles, se adaugă celor proprii. Așadar, organizatorii pun sala la dispoziție, pe care încasează chiria aferentă. Atunci, se pune întrebarea: ce mai organizează?

“Plopeniul este singura localitate care a acceptat organizarea turneului pentru grupa noastră.. Din partea lor am beneficiat de reducere la cazare și masă”, a declarat președintele clubului târgumureșean, Teodor Rad. Cu toate aceste reduceri, eforturile sunt cu greu suportate de echipele înscrise, mai ales de cele care sunt finanțate din bugetele locale, unde situația nu este tocmai favorabilă. ”Am participat, am adus facturile, cam în valoare de 8000 de lei, pe care va trebui să le achităm. Încă nu știu cum, pentru că de la Primărie n-am mai primit bani din luna august. Eu personal fac eforturi să pot oferi măcar un pachet de sărbători fetelor”, a adăugat Teodor Rad.

În urma acestui sistem, care înaintea returului va mai cuprinde un turneu, în perioada 23-25 ianuarie, formațiile vor fi pu­ternic afectate financiar. ”Este foarte dificil să facem față. Un turneu ne costă aproximativ 7-8000 de lei. Nu avem ce face, aceasta este hotărârea Federației Române de Handbal și trebuie să ne descurcăm cum putem” susține Doru Pașcan, președintele celuilalt club târgumureșean, CS Transilvania, înscris în campionat la junioare II și III. Ambele cluburi au echipe angrenate și în Divizia A, încercând prin pregătirea echipelor de junioare să-și asigure pepinieră proprie. Eforturi lăudabile, care dacă nu sunt susținute, nu vor avea mari șanse de reușită. Contribuția părinților, în unele cazuri, sau sacrificiile conducătorilor de club nu sunt suficiente pentru promovarea unei ramuri sportive, care cândva aducea satisfacții iubitorilor sportului mureșean.

Dar iată și rezultatele obținute de cele două reprezentante ale județului la acest turneu:

Mureșul Târgu- Mureș:

29- 43 cu CSS Sighișoara

32- 19 cu CSS Dinamo Brașov

21- 31 cu CSS Mediaș

CSS Sighișoara:

40- 32 cu CSS Mediaș

32-.32 cu CSS Odorheiul Secuiesc

33- 33 cu Gr. Șc, Kos Karoly Sfântu- Gheorghe

În urma acestor rezultate, formația din Sighișoara ocupă locul secund, cu 16 puncte, la un punct de lidera seriei, CSS Odorheiul Secuiesc. SC Mureșul se află pe poziția a V-a, cu 7 puncte.

Mihai VEREȘ

Show More

Related Articles

Back to top button
Close