Uncategorized

Efectul coniacului în politica de ciolan

Ziarul de Mureș inițiază, începând cu acest număr, o serie de interviuri de o factură mai nonconformistă, pe considerentul că vechiul model de abordare a devenit, oarecum, plicticos și nu mai are prospețime. Cel puțin în această pagină,

dialogul cu interlocutorii noștri va fi unul mai puțin oficial, mai relaxat, mai colorat, chiar. Personaje importante din politică, administrație, dar și din alte domenii vor vorbi pe șleau, despre bune și despre rele, cu reporterii Ziarului de Mureș. Primii doi “clienți” sunt Cornel Brișcaru și Florin Vlas, șefii filialelor municipale ale PNL, respectiv PSD, doi oameni haioși, care au înțeles “să coopereze” cu noi. Ceea ce a ieșit vedeți în cele ce urmează.

Reporter: Sorcova, vesela! Cât de veselă e sorcova pentru Florin Vlas?

Florin Vlas: Pentru mine, pentru că am sănătate și eu și familia, și afacerile merg bine, este veselă sorcova!

Rep.: PSD a ajuns la ciolan. E afumat? E portocaliu?

F.V.: Din punctul meu de vedere nici afumat, nici portocaliu. Mie mi-a fost bun și înainte, și acuma și mă pot lipsi de el oricând.

Rep.: Nici prefect, nici vice la Primărie, nicăieri? Nimic,

nimicuța?

F.V.: Dacă vroiam puteam. Nu am dorit și nu doresc în continuare nici un post.

Rep.: Dar PSD nu a primit niciuna din funcțiile de top ale județului..

F.V.: Încă nu s-au împărțit, va obține, jumătate din funcții vor ale PSD. Mi se pare normal, dacă este la guvernare ca să fie…

Rep.: Vă plac pupilele lui Florea, viceprimarul Maior și

viitorul prefect Pașcan? Sunt oameni și ei, nu?

F.V. : Într-adevăr, sunt oameni și ei, de multe ori îmi plac, de multe ori nu-mi plac, dar așa este viața…”

Rep.: S-a urnit căruța coaliției la Mureș? Cum negociază Frătean cu Florea? S-au văzut, măcar?

F.V.: Dacă Geoană cu Boc s-au bălăcărit în timpul campaniei și pe urmă au avut putere și maturitate să stea la masă, de ce n-ar sta la aceeași masă și Florea cu Frătean? Sigur că s-au văzut și se vor vedea în continuare.”

Rep.: Faceți și desfaceți în subteranul PSD Mureș. Sunteți un fel de Hrebenciuc local? Vă onorează comparația?

F.V.: Sunt printre puținii politicieni care fac politică din plăcere. Și atunci îmi este foarte simplu ca să văd lucrurile altfel decât alții, pentru că nu este nici un conflict de interese, n-am niciun interes pentru absolut niciun post, atunci văd lucrurile mult mai simplu.”

Rep.: Bani aveți, experiență aveți, influență aveți,chiar nu visați să deveniți, cândva, șeful PSD Mureș? Ori ceva mai sus?

F.V.: Eu dacă vroiam să fiu parlamentar puteam să fiu parlamentar, dacă vroiam să fiu și mai sus puteam să fiu și mai sus, nu mă interesează, pentru că mie îmi merg bine afacerile și îmi place ceea ce fac.

Rep.: L-ați ars pe comisarul Ciorbagiu (de la Garda de Mediu Mureș, trimis de DNA în judecată)! De ce nu-i place coniacul?

F.V.: S-a prăjit singur, nu l-am ars eu. Dacă un organ de control nu respectă legea, răspunde în fața legii.”

Rep:. Riscă de la 3 la 12 ani, cam scump Jidveiul ăsta! Mergeți înainte cu procesul?

F.V.: N-a fost problema de Jidvei, că dacă era vorba de Jidvei românul întotdeauna când îi intri în casă te omenește cu ceva. A fost vorba de alte treburi, de șpăgi pentru campania electorală, cu care nu pot să fiu de acord.

Rep.: Primul termen a fost în 8 decembrie? Ce-a fost acolo?

F.V.: Nu cunosc, nu știu. Eu n-am fost citat.

Rep.: Ați plătit amenda? 1,75 miliarde, parcă…

F.V.: Nu, nu, am contestat-o, pentru că nu aveam de ce să plătesc! Este în fază de soluționare, conform procedurii legale.

Rep.: Dar canalizarea la hotel, ați reparat-o?

F.V.: Nu aveam ce să repar, este o canalizare nouă, făcută de o firmă cunoscută, pe baza unui proiect și care funcționează în baza autorizației de mediu verificată de către Apele Române și de către Aquaserv cu care avem contracte. Se știa de la început, acea amendă care s-a dat la 3 zile după ce a fost să ceară șpaga, deci amenda a dat-o după 3 zile pentru că n-am acceptat să dau șpaga. Le-am spus: ne vom întâlni în instanță! N-aveau niciun motiv să dea. Au fost comisii, au verificat. Funcționează! Sunt 10.000 de metri pătrați aici. E un hotel, doar, nu se de­versează aiurea pe câmp. Dar, Ciorbagiu a venit împreună cu o persoană care a fost în proces cu mine, voia să se răzbune, ăsta a fost motivul, după care și-a retras persoana respectivă plângerea, am înțeles…

Rep.: Vrea PSD acum să o schimbe pe “bioloaga” de la Garda de Mediu Mureș?

F.V.: Nu neapărat, nu știu dacă este foarte important. Știți cum se vor face… pe posturi, prin concurs, unde se poate vor fi schimbate anumite persoane, unde nu, nu. De altfel vreau să vă spun un lucru. Mie mi-au mers întotdeauna mai bine afa­cerile când nu a fost PSD-ul la guvernare. Dacă ați observat, eu am construit mai mult în perioadele de opoziție. Pe mine nu mă interesează că-i PDL, PSD ori UDMR la guvernare. Eu imi văd de treburile mele, afacerile îmi merg bine și sunt pe pantă ascendentă tot timpul.

Rep.: Bogații devin mai bogați în vremuri de criză. Se confirmă?

F.V.: Nu mă bucur de criză, însă oamenii care știu să facă afaceri în perioadă de criză prosperă. Bogații devin mai bogați, dar numai cei care au făcut avere prin afaceri serioase, iar cei care s-au îmbogățit peste noapte, nu prin ceva serios, se vor duce direct în cap.

A consemnat Alin BOLBOS

alin@ziaruldemures.ro

Show More

Related Articles

Back to top button
Close