UDMR moare, dar nu se predă
Electoratul din România s-a maturizat, are acum alte pretenții de la politicieni, este mai atent și mai selectiv. Aceste mișcări și schimbări psiho-politico-sociale nu puteau să nu producă o altă perspectivă și comunității maghiare. Dacă acum 10 ani, maghiarii aveau drept priorități anumite drepturi și recuperarea unor bunuri, acum, odată cu urnirea căruței revendicărilor îndeplinite, ei se gândesc tot mai mult la bunăstarea generală, care le-ar aduce și lor un trai mai tihnit.
Pentru că degeaba ai învățământ în limba maternă, clădiri proprii sau inscripții bilingve, dacă nu ai ce pune în farfurie. Istoria și identitatea culturală face bine la psihic, dar nu ține niciodată de foame. Multe voci, venite la început dinspre “partidele românești” și mai apoi din interiorul comunității maghiare, au reproșat UDMR că se preocupă mai mult de istorie și identitate, decât de dezvoltarea economică a țării sau a Transilvaniei. În cei opt ani cât au fost la guvernare sau (ultimii patru ani) în preajma ei, UDMR a luptat pentru tot felul de autonomii. La început asta a fost pe gustul comunității, dar, treptat, mulți maghiari și-au reorientat pretențiile. Chiar dacă mai greoi, UDMR a schimbat nițel macazul, pentru că asta însemna, implicit, o reorientare, o maturizare și chiar o reformă în Uniune.
Acționând cu suflul greu al majorității electoratului în ceafă, UDMR s-a trezit într-o situație fără precedent: monolitul maghiar a început să se fărâmițeze pe la colțuri, în tot felul de mișcări secuiești. La alegerile locale mulți “independenți secui” au reușit să câștige în detrimentul candidaților Uniunii. Radicalii maghiari au obținut destul de multe fotolii, preluând discursul naționalist-agresiv care fusese lăsat deoparte de Uniune. Ei au umplut, însă, un gol nu prea mare, semn că, per ansamblu, comunitatea maghiară a devenit mai moderată.
Cu toate că “mișcările secuiești” nu au spart gura târgului, ele nu sunt de neglijat. Imediat după alegerile locale, Marko Bela a afișat un zâmbet larg și a spus (asemeni lui Adrian Năstase) că UDMR a câștigat scrutinul și că are mai multe fotolii decât acum patru ani. Nu știu cum și-a făcut Marko Bela calculele, dar a demonstrat că un poet ca el nu are nimic de-a face cu matematica. Potrivit logicii lui, aleșii Uniunii sunt mai numeroși, iar dacă mai adaugăm și “secuii” ar rezulta ori că populația maghiară din România este mai numeroasă (recensământul din 2002 susține tocmai contrariul), ori că românii sau apucat în draci să voteze cu maghiarii (ceea ce este ilogic).
Rezultă fără putință de tăgadă, că Marko a spus acest lucru pentru a arăta o relaxare a liderilor maghiari, care nu există în realitate. Mai mult, poate că liderii UDMR sunt cei mai frământați politicieni din România la această oră. Dacă înainte de alegerile locale exista varianta ca UDMR să nu-și pună candidat la Președinție (urmând să negocieze voturile maghiarilor încă înainte de generale cu o anumită formațiune politică), acum aceasta a căzut din start. Doar un candidat la Președinție ar putea coagula comunitatea maghiară într-un nou vot monolitic. Se știe că în cazul UDMR există candidatul-magnet, care atrage tot ce mișcă maghiar în România, iar utilitatea sa acum este mai mare ca oricând. Gyorgy Frunda a refuzat această ofertă, nemaivrând să iasă la o bătălie pierdută din start pe plan național. Dacă acum opt ani, aproape că plângea de emoție când a fost propus prima dată, acum el realizează că o nouă candidatură nu-i face bine la imaginea personală.
UDMR nu are, totuși, o misiune grea. Ea trebuie să identifice acel lider de partid, care să împace moderații cu tot mai puținii radicali. Iar în culise să promită unele posturi “secuilor”, frustrați că nu au fost introduși până acum în marile jocuri ale UDMR. Așa poate vor obține mult râvnitul procent de 5 la sută, care să permită accederea Uniunii în Parlament. Poate pentru ultima dată. Căci UDMR e posibil să moară tocmai pentru că maghiarii nu mai au aceleași obiective principale, care 14 ani i-au ținut alături.
