Note false

Publicul avizat al marilor săli de operă sesizează și sancționează orice deviere. De la portativ. O notă prost exprimată, o ușoară distonare jenează urechile devoratorilor de muzică. Ce să mai zicem, Doamne apără (!), de măsuri ori pasaje muzicale false. Protagonistul este terminat. În carieră. Marele juriu se pronunță necruțător. Asta e severitatea măsurilor aplicate celor aflați în câmpul de țintă al opiniei publice. De înțeles. Treaba făcută „pe jumătate”, „pe sprânceană” sau intermitent „cum se cade” va fi repede și usturător taxată. Printr-un neînțeles joc al principiilor, ceea ce nu este îngăduit în lumea artistică boemă, pe care o invidiem în adâncul nostru pentru libertatea cu care respiră și pentru jemenfichism, apare ca permis în lumea juridică. Deși cea din urmă ar trebui să aibă măsuri farmaceutice. Din câte știu, nu s-a renunțat, încă, la balanță. Sau, poate, da ?

Cărțile de căpătâi ne-au probat, nu o dată, că grija exagerată pentru propria persoană exclude preocuparea pentru normalitatea vieții altuia. Că, dintr-un inferior sentiment de protecție cu orice preț a avantajelor personale, se întoarce scara valorilor cu picioarele înspre pod și cu botul în pivniță. Însă, de multe ori, anomalia este bine mascată. Prin practicarea inversiunii doar din când în când. Una caldă, una rece (bis). O faptă pe lege, una pe lângă. O decizie cum trebuie, una la comandă.

Consiliul Superior al Magistraturii, în componența democratic votată de adunările generale ale magistraților (notă: a se număra câți au avut sânge rece) și politic confirmată/infirmată de domnii parlamentari (după vorba: ce poate puterea nu mai poate nimeni) și-a intrat deplin și activ în atribuții. Citim și auzim despre revocarea în pași de defilare a conducerii Curții de Apel Oradea. N-am vrea să fim „contra” de dragul picanteriei articolului. Pentru că nu putem cunoaște ce s-a întâmplat acolo decât stând de vorbă cu fiecare magistrat. În condiții care să-i permită a vorbi deschis, fără pietre de moară atârnând prin tavan. De aceea, nu putem nici să pretindem că suntem din capul locului „pentru”. Ne-a atras, însă, atenția o importantă problemă de procedură. Prin care C.S.M. a dovedit (cel puțin așa pare de la această distanță) un timid început de bărbăție. Ministrul justiției a propus revocarea președintelui instanței, luând ca principal obstacol local hâra dintre el și vicepreședintă. Propunerea s-a bazat pe propriul aparat de investigare (că doar ministrul nu va fi făcut anchetă în mod singuratic), cel pentru care, datorită muncii „în teren”, cu prisosință desfășurate la Tg.-Mureș, nu putem avea decât onomatopee disconfortabile. După o descindere la fața locului, C.S.M. a decis ca ambii magistrați de la Oradea să fie revocați din funcțiile de conducere. Astfel cum s-a dat publicității, membrii C.S.M. au avut conversații lămuritoare cu toți magistrații. Deci, ministrul a încărcat balastul doar în cupa unuia, pe când C.S.M. l-a repartizat egal. În situația în care datele publice corespund probelor. (Cazuri contrare s-au văzut destule.)

Această timidă și jucăușă manifestare de independență contrazice, însă, anterioara conduită a C.S.M. Atunci când fosta ministră a justiției s-a înfuriat cu spume și a trimis tot soiul de mesageri aprigi pentru a stabili (musai!) „incompetența” fostei conduceri de la Tg.-Mureș, s-a pretins că starea de conflict dintre președintă și vicepreședintă vatămă rău, da’ rău de tot mersul lucrurilor. Așa fiind, una trebuia zburată. Doar una. Cealaltă avansată. Să fi fost discordanța de talie de vină ? Magistrații au avut o părere diametral opusă conducerii ministerului și inspecției generale (și generalizate) în alegerea mielului, caprei sau a vacii de sacrificiu. Deși au riscat scriindu-și opiniile și urlându-și of-ul la C.S.M. pe șleau, organul reprezentativ a rămas constant plecat în fața uraganului ministerial. Rezultatele se văd cu prisosință. Fără lupă ori binoclu. Viitorul le va așeza în balanță.

Într-un context similar, grija C.S.M. de a nu supăra pe cine nu trebuie (ptiu, piei necurate !) s-a manifestat cu precizie de ceasornic și în încercarea publică de terfelire a numelui primului magistrat al țării, președintele fostei Curți Supreme de Justiție, Paul Florea. Anchetă, referate, declarații publice chipurile pentru că n-ar fi tratat cu respectul procedural cuvenit procurorul P.N.A. de ședință, duios și neputincios, sărmanul, lipsit de mijloace de apărare și că i-ar fi dat aritmii cardiace spunându-și, vezi Doamne, părerea în cauză. Lăsând la o parte probele ce contrazic ferm ideile (știm noi cui) de mai sus, circul dat ca reprezentație de C.S.M. nu poate avea decât o explicație: capul bălăngănind sabia nu-l retează. Dar nici nu-i dă vreun dram de demnitate…

În fine (nu pentru că exemplele nu s-ar putea înșira), tot pentru a nu jena pe cel „de sus” C.S.M. a respins cu ochii închiși, cu încălcarea principiului contradictorialității (deci, fără posibilitate de replică), cu ușile ferecate, fără accesul părții la dosar, fără nici cea mai mică motivare a hotărârii, contestația fostei președinte a Secției Comerciale a Tribunalului Mureș prin care i s-a blocat accesul la examenul de promovare. Confirmând neadevărurile scrise cu venin extra de președinta Curții de Apel. Contrariul frazelor cu mână tremurândă de parkinsoniană furie era dovedit cu prisosință. Culmea, în cea mai mare parte chiar de conținutul documentului incriminator. Trebuia doar o lectură cu atenție. Pe care C.S.M.-ul nu a făcut-o. Sau dacă a făcut-o și și-a sigilat ochii cu scotch, este mult mai grav. Vom vedea ce părere are Curtea de la Strasbourg.

Așadar, în această suavă melodie a scăldării prin apele justiției, notele false abundă. Unde o fi, oare, publicul avizat al marilor săli de operă ?