Eternele interese
De îndată ce decizia Consiliului Național al Cinematografiei, aceea de a nu accepta proiectul propus de tânărul regizor Cristi Puiu, a fost anulată de ministrul Răzvan Theodorescu, s-au iscat nesfârșite discuții. Căci, orice am face și orice am drege, cârcotași se găsesc la tot pasul. Scenariul este, foarte pe scurt, următorul: CNC a organizat, în urmă cu ceva vreme, un concurs de proiecte ce viza finanțarea din bani publici a unor producții cinematografice autohtone. Bineînțeles, la concurs s-a prezentat toată floarea cea vestită sau, dacă acceptați un calambur, cea apusă, a cinematografiei românești. Dar și tineri scenariști și regizori, mulți dintre ei distinși cu premii însemnate la prestigioase festivaluri internaționale de gen.
Printre pretendenții la fondurile acordate de Consiliul Național al Cinematografiei, prin Ministerul Culturii și Cultelor, s-au numărat și Cristi Puiu și Cătălin Mitulescu. Ultimul scurt metraj al lui Cristi Puiu, “Un cartuș de Kent și un pachet de cafea”, a fost distins anul acesta cu “Ursul de Aur”, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin. Filmul lui Cătălin Mitulescu a primit “Palme d’Or”-ul, tot anul acesta, la Cannes. Ei bine, scenariul, unui lung metraj de data aceasta, propus de cei doi tineri cineaști români a fost respins de către comisia CNC, fiind preferată în schimb propunerea eternului și “nemuritorului” Sergiu Nicolaescu. În urma contestațiilor depuse la MCC de către cei doi tineri scenariști, ministrul Theodorescu, printr-o derogare de la lege, le-a dat celor doi “învinși” câți bani au cerut. Nu îmi dau seama dacă, prin această decizie, Răzvan Theodorecu și-a recunoscut greșeala sau a fost doar speriat de acuzațiile lansate împotriva sa și, implicit, împotriva ministerului pe care îl conduce, referitoare la faptul că interesele, iar nu valoarea primează. În orice caz, prin decizia luată, ministrul a spălat oarecum onoarea CNC, care în continuare merge pe principiul “la vremuri noi, tot noi”.
Este imposibil ca aproape an de an, bugetul alocat producțiilor autohtone să meargă în aceeași direcție. Nu se poate ca și după 15 ani de la Revoluție, statul să sprijine aceiași cineaști, în condițiile în care în statele occidentale artiștii tineri, care și-au confirmat valoarea prin adjudecarea unor importante distincții internaționale, primesc fonduri bugetare din oficiu, fără a mai trebui să participe la concusuri! Cum încurajează România valoarea? Cum sprijină statul român tinerele talente, fie că e vorba de cinematografie, ca în cazul de față, fie că e vorba de sport, învățământ sau orice altceva? Chiar nu contează pentru CNC un Urs de Aur sau un Palme d’Or? Dacă acești artiști sau alții ca ei vor lua calea străinătății, pentru că acolo cu siguranță se vor bucura de apreciere, ne vom revolta, îi vom judeca aspru că au plecat. Dar cum ar putea face altfel, când la noi sunt mult mai importante vechile relații și prieteșuguri, când la noi din bani publici se plătesc datorii și polițe din vremuri imemoriale?
