Corupția a avut întotdeauna o protecție înaltă

Cristian Pârvulescu, președintele Pro Democrația, un analist pertinent al vieții politice românești a acordat, cu ocazia unei vizite la Liga Pro Europa, un amplu interviu pentru Ziarul de Mureș. Reputatul analist consideră că partidele românești se află într-o criză profundă. De asemenea mai apreciază că și în UDMR, o formațiune etnică, se impun schimbări. Toate acestea însă le hotărăște electoratul.

Cora Muntean: Ați afirmat că dacă nou promisa politică nu se va realiza, poziția partidelor, și așa fragilă, se va prăbuși. Fără vocație, fără valori, fără reformă, politica românească va rămâne din ce în ce mai mult în urma societății. Acum avem de-a face cu așa zisa reformă și la PSD și la PNL (care vrea să se unifice cu PD). Această criză survine din cauza crizei, în general, a politicii sau a crizelor, în particular, din fiecare formațiune?

Cristian Pârvulescu: Cred că partidele politice românești au avut o problemă legată de însăși fondarea lor în 1990-1992, iar criza este o criză internă a partidelor. În paralel, există și o criză instituțională legată, în primul rând, de raporturile între președinte, parlament și guvern. Criza partidelor este într-adevăr crucială, din acest punct de vedere. Ea este în primul rând o criză a valorilor. Partidele politice din România s-au constituit în mod cu totul particular față de restul Europei răsăritene și asta pentru că partidul comunist nu a mai existat. A dispărut, ceea ce a oferit în mod automat legitimitate FSN și succesoarelor sale, care s-au fondat pe revoluție și în revoluție (în mișcarea de schimbare a regimului comunist și a lui Ceaușescu) și care nu au mai avut în nici un fel de trecut prin reforma partidului comunist, a fostului partid comunist în proces de social democratizare. Acesta este motivul pentru care, spre exemplu, PSD a ratat reforma permanent, în diferitele sale variante, varianta FSN, inițial, în care în ’92 a existat o ruptură între curentul condus de Petre Roman și curentul condus de Ion Iliescu. Apoi în FDSN, în PDSR și actualmente în PSD. În ceea ce privește celelalte partide, care au constituit până de curând opoziția, iar acum se află la guvernare, criza este una de identitate, ca și una organizațională. Este una de identitate pentru că, iată, se pune în discuție o fuziune dintre un partid liberal și unul social democrat, care s-ar realiza într-un ipotetic partid popular. Ceea ce înseamnă că identitatea doctrinară, valorică a acestor partide este foarte puțin definită. Pentru că viitorul comun între liberali și social democrați este social-liberalismul și nici pe departe creștin-democrația sau curentul popular. Pe de altă parte, succesul electoral al PD și PNL s-a datorat în primul rând dimensiunii celor două partide, care, fiind mai mici, erau mult mai flexibile. În urma unei fuziuni va rezulta un partid cu două culturi organizaționale diferite. Cultura organizațională a PD este de un anume tip, orientată spre acțiuni concrete și pe termen scurt, pe câtă vreme, PNL are o tradiție mult mai birocratică a partidului. Între cele două ar putea apărea conflicte. Sunt lucruri care nu s-au dezbătut. E doar o mecanică, ei spun mecanică fuzională, care stă la baza acestei fuziuni, ceea ce arată că există o criză în interiorul partidelor. Ori, pe de altă parte, nici un partid nou nu a putut apărea în România, între timp. PUR nu este un partid nou și nici nu s-a dovedit în 2004 că poate să răspundă așteptărilor unui electorat care l-a sprijinit într-o oarecare măsură. UDMR nu este un partid, este o organizație etnică în care, teoretic, există mai multe curente și care este afiliat la Internaționala Creștin Democrată și la Partidul Popular European. Dacă, pe de-o parte, PSD eșuează în reforma sa, și multe lucruri indică că s-ar putea întâmpla acest lucru, pe de altă parte PNL și PD nu vor crea organizații real viabile atunci sistemul de partide românesc va avea o problemă în contactul cu societatea.

C.M: Ce impact are asupra societății acest lucru?

C.P: Cred că anul 2004 a dovedit că există un decalaj între electorat, pe de-o parte, și partidele politice, pe de alta. Electoratul s-a dovedit a fi mult mai instruit și dispus să accepte regulile jocului în anumite limite. A folosit votul util în favoarea alianței, dar asta nu înseamnă că și-a abandonat spiritul critic în raport cu alianța, a folosit votul sancționând PSD, dar asta nu înseamnă că doar PSD este responsabil pentru situația actuală a României. Electoratul acesta, dacă nu constată o reformă pe care a cerut-o, va abandona acest sistem de partide și se va reorienta. Nu știm în ce direcție, și partidele sunt responsabile de situația dată, pentru că electoratul a mai dat un avertisment în 2000, pe care nici un partid politic nu a fost capabil să-l intercepteze corect. Votul în favoarea PRM, în 2000, nu a fost un vot extremist prin definiție, ci a fost un vot îndreptat împotriva PDSR pe de-o parte, împotriva CDR și PNL și PD pe de altă parte. Era un vot care avertiza asupra necesității reformei. Sigur, PNL și PD au trecut în 2001-2003 printr-un proces de reformă, mai ales la nivelul leadership-ului, numai că în 2005 nici PNL și nici PD nu mai au aceeași președinți ca în 2004. Traian Băsescu a trecut la Cotroceni, iar Teodor Stolojan s-a retras din viața politică. Sunt într-un moment crucial și nici nu apucaseră să-și definitiveze structura organizatorică sau viziunea că sunt obligate să se reformeze și reorganizeze. Această reorganizare este foarte dificilă. Nu cred că fuziunea este mai mult decât un discurs politic, adică nu cred că ea se va transforma într-o realitate. Și asta pentru că interesele liderilor celor două partide sunt diferite și doar un stimul exterior ar putea să le oblige să realizeze o fuziune care ar putea fi totuși artificială. Pe de altă parte, un partid popular poate apărea în România, dar el ar putea fi o alternativă la partidele actuale și nu ar trebui în mod automat să fuzioneze cu paridele actuale. Tentația partidelor politice este de a reduce cât mai mult spațiul de concurență, deci numărul de partide politice, pentru a realiza o alternanță permanentă la guvernare, însă fără a fi obligate să-și reformuleze structurile. De fapt, societatea românească rămâne în continuare multipolară și există spațiu pentru apariția altor partide. Partidele noi au și un rol foarte important: acela de a prelua mesajele direct de la societate și de a le transmite la partidele mari. Partidele mari sunt mult prea interesate de guvernare, ca să mai comunice real cu societatea. Mimează comunicarea, dar comunicarea reală este dificilă. Fără partide mici și dinamice va fi foarte greu să avem o societate politică normală. Eu cred că păcatul originar este în 1990-1992 și doar o reformă reală va putea schimba partidele românești. Suntem, probabil, sistemul de partide cel mai echilibrat din Europa centrală și asta pentru că nu am avut o reformă la nivelul partidului comunist. În consecință, nu a putut exista nici o reformă la nivelul celorlalte partide care s-au complăcut în a contracara foștii comuniști sau succesori lor. Ori FDSN, PDSR, PSD au fost priviți permanent ca succesori ai fostului partid comunist, dar niciodată nu au realizat ceea ce ceilalți comuniști au realizat, adică o reformă. Dar nici nu au refuzat reforma în mod clar, cum s-a întâmplat în Cehoslovacia cu Partidul Comunist, care a refuzat reforma. Au preferat ambiguități și au devenit un partid al administrației, ori un asemenea partid nu poate avea vocație socială. Și PSD, deși se declară social democrat nu și-a dovedit vocația socială, deschiderea față de realele probleme sociale. Acuzele de corupție, care au fost generalizate, dovedesc tocmai această reformă neîmplinită.

C.M: Unde credeți că vor merge acuzele de corupție în PSD? Iată, s-a început cu baronii. Are cineva curajul să meargă mai departe? Există premize ca omul de rând care a votat pentru schimbare să aibă o satisfacție că da, au fost pedepsiți cei care au furat, sau se va opri undeva la un anumit eșalon?

C.P: Este greu de spus, pentru că depinde atât de dinamica instituțiilor statului, mă refer în primul rând la parchet și la justiție, cât și de voința politică, pentru a crea o justiție independentă. Vom vedea dacă justiția va deveni independetă sau nu, dar este crucial ca justiția să devină independentă în procesul de integrare europeană. Nu sunt foarte multe alternative. Dacă statul de drept nu se fortifică în România, clauza de salvgardare se va aplica României, deci aderarea va întârzia cu un an de zile. Și atunci, partidele care se află acum la guvernare vor plăti un cost, un cost foarte important: întârzierea cu un an a integrării României, chiar în anul electoral 2008 va avea consecințe indiscutabile asupra dinamicii politicii românești. Deci, sper ca politicienii să înțeleagă și să lase justiția să-și urmeze cursul. Pe de altă parte, sper ca justiția (parchetul spre exemplu) să depășească faza în care folosește prima perioadă a guvernării pentru demonstrații mediatice, pentru ca apoi să intre în anumite proceduri stereotipe, care nu vizează niciodată pe adevărații inițiatori ai corupției. Pentru că în România corupția a avut întotdeauna, după 1990, o protecție înaltă. Nu au fost doar rezultatele acțiunii câtorva lideri locali.

C.M: Afirmația președintelui PSD, Adrian Năstase, cum că a semnat acea ordonanța RAFO pentru a obține voturi vi se pare gravă? A recunoscut Adrian Năstase că a mituit electoratul?

C.P: Adrian Năstase a răspuns unei întrebări a jurnaliștilor și, implicit, a recunoscut că acea ordonanță pleca de la premiza că există un electorat care ar vota în favoarea PSD și în favoarea candidaturii sale, dacă această ordonanță va trece, pentru că ordonanța înseamnă locuri de muncă și distribuția unor resurse la nivel local. Pe de altă parte, constat că rezultatul nu a fost nici pe departe pe măsura aștepătărilor. Implicit recunoștea că a exista o intenție de mituire politică a alegătorilor. Nu ar fi singura, pentru că o serie de politici sociale care au fost aprobate de guvern în 2004, și care au afectat bugetul de stat, au avut aceeași direcție. Aceea de a obține votul unor categori defavorizate, care fuseseră în mare măsură abandonate pe perioada guvernări, din diferite motive. Chestiunea RAFO Onești este una cu totul specială, pentru că acolo nu este vorba doar de un pemiu acordat alegătorilor, ci este vorba despre o acțiune în favoarea unor grupuri considerate corupte. Ori dacă o politică socială poate fi contestată sau nu, dar ea își are o anumită utilitate pentru un grup social, în cazul respectiv alegătorul a considerat că susținerea unei formule corupte, sau considerate la nivelul opiniei publice ca fiind coruptă, nu poate fi acceptată ca mită electorală. Asta a fost marea surpriză pe care, în răspunsul său, Adrian Năstase o constata; aceea că românul votează în funcție de obiective morale, de valori și nu în funcție de premii, de resurse redistribuite prin intermediul clienților politici.

C.M: Pe de altă parte, săptămâna trecută a reînceput procesul Flota, unde președintele României este inculpat și a fost reprezentat de un avocat. Cum credeți că va evolua acest proces în ceea ce-l privește pe Traian Băsescu?

C.P: Din punctul meu de vedere, prezența președintelui într-un proces nu are nici un fel de bază constituțională. Este mai degrabă dorința lui Traian Băsescu de a demonstra că nu-și folosește prerogativele profesionale pentru a se proteja. Sunt riscuri, din acest punct de vedere. V-aș da exemplu situația din Franța, care a avut loc în ultimii ani, în care președintele Chirac nu s-a prezentat în justiție pentru că îl protejează Constituția, deși exista un proces în care era incriminat în legătură cu angajarea unor funcționari la primăria Parisului în 1993, funcționari fictivi, care au lucrat, de fapt, în campania electorală a partidului pe care Chirac îl conducea la acea vreme. În România, Traian Băsescu preferă să fie reprezentat pentru a nu creea suspiciuni în legătură cu prezența sa. Pe de altă parte, justiția nu va putea să nu țină cont de faptul că este vorba de președintele României. Indiscutabil, din acest punct de vedere, justiția va trebui să găsească o soluție. Personal, consider că din punct de vedere constituțional trebuia să se realizeze o diferențiere între un președinte protejat de constituție și nu protejat doar prin constituție, ci prin votul celor care l-au ales și care fondează toată legitimitatea instituțiilor pe acest vot. Or, dacă președintele este chemat în justiție fiind la începutul mandatului, autoritatea sa ar putea fi afectată. Și atunci, autoritatea instituțiilor, inclusiv a celor care realizează, spre exemplu, acțiunea de față, ar putea fi afectată. Acesta este motivul pentru care președintele este protejat de Constituție. Aceasta nu este problema lui Traian Băsescu a lui Ion Iliescu, a lui Emil Constantinescu sau a lui Jacques Chirac, ci a șefului statului, a celui pe a cărui autoritate se fondează toate instituțiile statului. Mai ales atunci când el este votat prin vot direct și nu ales de către Parlament sau de către adunarea electivă. Sunt convins că prezența sa în acest proces ar influența cursul procesului. Justiția, oricât se va declara de independentă, nu va putea să nu țină cont de această situație. Iar incertitudinile nu știu dacă vor scădea în pivința acestui proces. Pe de altă parte, cei care l-au votat pe Băsescu, sunt destul de informați, știau că există un scandal Flota, și îl considerau în bună măsură o manevră politică a adversarilor lui Traian Băsescu. A nu știu câta oară se reia procesul Flota, a treia oară cred eu. De fiecare dată, principalul actor fiind Traian Băsescu. El s-a mai pus la dispoziția justiției și altă dată, i s-a ridicat imunitatea parlamentară în 1996 pentru a permite justiției să să-și urmeze cursul. Probabil că vom constata acum dacă a existat sau nu o demonstrație că acolo au existat operațiuni care să-l incrimineze direct pe Traian Băsescu. Dar suspiciunea în ceea ce privește scandalul Flota va exista și sunt absolut convins că oricare va fi decizia justiției ea nu va fi împotriva președintelui României, pentru că asta înseamnă suspendarea președintelui (sunt o serie de proceduri constituționale). Oricare va fi decizia, adversarii politici ai lui Traian Băsescu vor folosi scandalul Flota în continuare pentru a-l contracara și a-i limita autoritatea.

C.M: Să revenim la campania electorală. Cred că au rămas nelămurite două aspecte. Prima, în legătură cu frauda electorală. Și Pro Democrația și restul organizațiilor neguvernamentale au constatat că a existat, indiferent de proporții; că a votat unul de cinci ori sau că au votat 500 de 10 ori. Dar nu asta e important, ci faptul că s-a întâmplat. Ce s-a mai întâmplat? Este noua putere interesată de a dezvălui această situație? Cum totuși au fost creditați Adrian Năstase și Traian Băsescu de toate institutele de sondare a opiniei publice cu 50-50? Practic este imposibil să existe o asemenea egalitate.

C.P: Exitpolurile nu pot să realizeze dimensiunea exactă a votului, chiar dacă nu mai este chiar un sondaj de opinie, ci este o măsurătoare. Nu este o măsurătoare absolută. Există câteva probleme de mare risc în ceea ce privește exitpolurile în România. În primul rând, este vorba de numărul mare de refuzuri. Mulți dintre cei care sunt selectați să răspundă refuză să răspundă. Și atunci eșantionul nu mai este atât de reprezentativ. De aceea, dacă rezultatele sunt într-o marjă de eroare statistică, institutele preferă să nu-și asume riscul și să dea un rezultat egal. Chiar dacă mulți consideră că asta nu e cu putință. Diferența dintre Traian Băsescu și Adrian Năstase a fost de 250.000 de voturi, adică de 2,5 procente. Nu a fost foarte mare și imprecizia mecanismului exitpol în asta constă. Sigur, eroarea unui exitpol este de obicei mai mică de 1%. Dar ea este mai mică de 1% în condițiile în care sunt îndeplinite toate criteriile. Ori rata refuz la răspunsuri a ajuns în România la 30%, ceea ce înseamnă că un element suplimentar de incertitudine a apărut. Și atunci, deși diferențele existau în măsurătoare, institutelele au preferat să dea un rezultat egal, așteptând ca diferența primară să fie dată de numărătoarea realizată de birourile electorale și de cea declarată de BEC.

C.M: S-a vehiculat ideea că ați ajuns la o concluzie comună, date fiind evenimentele de la Kiev, că ați fi intenționat ca, dacă ieșea în sondaje Adrian Năstase, să împiedicați o eventuală ieșire a oamenilor în stradă. Cum a fost?

C. P.: Nu cred că acesta a fost motivul. Nu avem certitudinea că rezultatele vor fi confirmate întru totul. Institutele nu au avut curajul să dea rezultatele exacte pentru că s-au temut că va exista o diferență între rezultatul final al numărătorii și rezultatul exitpolului. Pe de altă parte, și acum revin la întrebarea dumneavoastră, la al doilea tur frauda a fost mult mai mică. Diferența între turul întâi și turul al doilea, în ceea ce privește votul pe listele speciale, este de peste 500.000 de voturi. Adică de cinci procente. Nu este clar că aceste 500.000 de voturi ar fi fost fraudate la primul tur, dar, pe de altă parte, din evaluările pe care le-am făcut la Pro Democrația și din evaluările pe care le-au făcut alții, frauda electorală putea atinge cinci procente. Poate chiar mai mult. Eu am vorbit de o marjă de fraudare după primul tur. Din punctul acesta de vedere o analiză foarte atentă a alegerilor este necesară. În continuare, Alianța D.A. susține înființarea unei comisii parlamentare care să elucideze problema alegerilor. Părerea mea este, însă, că o comisie parlamentară nu reușește să elucideze nici pe departe acest lucru, ci ar fi nevoie ca partidele și poliția să facă o anchetă foarte serioasă. Pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple, trebuie schimbată radical legislația electorală, pentru că principala sursă a fraudării alegerilor a fost legislația. De carențele legislației au profitat partidele politice pentru a frauda alegerile.

CM: Pentru că ne aflăm la Târgu Mureș, nu putem să nu vorbim de situația UDMR. E un paradox ceea ce se întâmplă acum. La nivel central se va încheia acel protocol de guvernare, dar în teritoriu, atât UDMR cât și PUR, încă mai au protocoale cu PSD. Ce vor face? E normal să se meargă la nivel central cu alianța, iar la nivel local să continue protocolul cu PSD?

CP: De obicei, aceste înțelegeri nu au un fundament valoric, ci anumite oportunități pe care le oferă un moment sau altul. Din acest punct de vedere putem spune că este normal ca aceste înțelegeri să existe la nivel local. Dacă cu nimic nu se schimbă, atunci nu văd de ce e important în ceea ce privește raportul de forțe, nu văd de ce s-ar schimba ceva. Eu vă pot da exemple și din alte state în care majoritățile la nivel local s-au format diferit de cele de la nivel central. Spre exemplu, după alegerile regionale din Franța, majoritatea consiliilor regionale și majoritatea președinților de regiuni, 90% aparțin opoziției și doar 10% aparțin celor de la guvernare. A fost un masiv vot în favoarea opoziției în acel moment. Dar acele majorități se realizează și pe baza negocierilor, pentru că nimeni nu avea o majoritate absolută. În egală măsură, cred că PUR și UDMR vor rezista foarte mult ideii de schimbare a președinților celor două camere. Nu pentru că ar considera că cei doi președinți sunt cei mai buni, ci pentru că în felul acesta își păstrează în continuare atuurile, în raportul cu partidele din Alianța D.A.

CM: Toate partidele se reformează, în schimb UDMR are de 12 ani același președinte, pe Marko Bela. Au fost intenții ale unora de formare a Uniunii Civice Maghiare, dar chiar spre supriza UDMR, la alegeri, totuși, electoratul maghiar, cel care s-a dus la vot, pentru că a fost și la ei un absenteism masiv, a votat cu UDMR.

CP: Cred că și în favoarea UDMR a funcționat tot votul util. Electorii maghiari, știind că UDMR, pentru a avea o reprezentare importantă și pentru a juca un rol politic, are nevoie de 5% și știind că pe de altă parte nici o altă formațiune maghiară nu are această posibilitate, au optat nu neaparat din convingere, ci pentru că aceasta era alternativa pentru a finaliza în bună măsură obiectivele, inlcusiv împărțirea pozițiilor, au optat pentru UDMR. Asta în condițiile în care nu exista o confruntare egală între UDMR, pe de-o parte, și UCMR, pe de altă parte. Acesta nici nu a putut depune liste de candidați, nici la alegerile locale nici la alegerile parlamentare. UCMR este obligată în acest moment să țină cont de aceste excepții și probabil că vor apărea schimbări în ceea ce privește strategia și s-ar putea și în ceea ce privește leadershipul. UCMR reprezenta o asociere între grupări din vestul Transilvaniei și grupări din zona secuiască. S-ar putea ca, cel puțin în ceea ce privește Consiliul Secuiesc, acesta să încerce o acțiune pe cont propriu, să se despartă de UCMR, pentru că nu s-a dovedit a fi un vehicul suficient de penetrant. Pe de altă parte, cred că este și în interesul UDMR ca o competiție foarte serioasă în zona maghiară să existe, așa cum există și în zona românească, pentru că această competiție va permite reformarea organizației. Semnalele arată că mai degrabă UDMR nu vrea să existe. În general, partidele și organzațiile politice nu sunt dispuse să accepte concurența. Pentru moment, UDMR are acest privilegiu al participării la guvernare și al unei maxime eficacități. Probabil că au obținut chiar mai multe concesii decât PSD era dispus să facă. În principiu, PSD încheiase o înțelegere de coaliție între turul I și turul al doilea care oferea UDMR destul de multe avantaje.

C.M: Traian Băsescu a câștigat aici tocmai pentru că a fost votat de electoratul PRM, având în vedere înțelegerea dintre Adrian Năstase și UDMR.

C.P: Din acest punct de vedere, probabil ca partid de opoziție PRM este, cel puțin în Transilvania, favorizat de actuala situație și se și vede acest lucru. Corneliu Vadim Tudor s-a întors la tradiționalul discurs naționalist antimaghiar încercând să-și consolideze poziția, în vederea unei posibile, din punctul meu de vedere doar ipotetice, situații de criză, care ar duce la alegeri anticipate. Nu cred că alegerile anticipate vor avea loc, chiar dacă între președinte și noii miniștri va exista un acord, din acest punct de vedere, pentru că în ultimă instanță cei care stabilesc alegerile anticipate sunt chiar parlamentarii. Și parlamentari nu sunt dornici să reia experiența electorală, în condițiile în care rezultatele sunt incerte și mai ales în condițiile în care problema finanțării este o problemă esențială, pe care foarte greu o pot rezolva. UDMR a ajuns la guvernare și a participat la distribuirea unor poziții pe care până acum nu le-au obținut niciodată nici măcar în perioada în care se afla la guvernare cu CDR. În condițiile astea, pot să mulțumească o parte din grupurile interne care vor fi reprezentate în anumite structuri și vor cocheta în felul acesta de dominanță. Dar, pe de altă parte, reacția împotriva UDMR, mai ales în zona județelor secuiești, va rămâne, pentru că sunt în continuare aleși locali care nu se regăsesc în UDMR și care doresc o reformă structurală a acestei organizații.

A consemnat Cora MUNTEAN