„Nimic nu se compară cu fâlfâitul fazanului stârnit!”

Puțină lume știe că doctorul veterinar Ciprian Botoș, de la Direcția Sanitar-Veterinară și Siguranța Alimentelor Mureș, este adjunctul șefului de grupa de vânătoare Breaza. L-am întâlnit la Reghin, la Balul Vânătorilor, unde a venit însoțit de soție. Bineînțeles că l-am provocat la o discuție, pe subiectul zilei, marea pasiune a celor prezenți acolo, vânătoarea.

Reporter: Cum se împacă profesia de medic veterinar cu pasiunea de vânător?

Ciprian Botoș: Se împacă extraordinar de bine pentru că am foarte mulți colegi și medici și vânători. Aceste ocupații au ceva în comun și dacă intrăm în amănunte chiar sunt în strânsă legătură. Să nu credeți că vânătorii sunt dușmanii animalelor, ci, dimpotrivă, sunt prietenii lor. Fauna de interes cinegetic este resursă naturală regenerabilă, bun public de interes național și internațional. Exercitarea vânătorii până la urmă se face în scopul asigurării echilibrului ecologic, ameliorării calității populațiilor faunei de interes cinegetic, cercetării ștințifice și în scop didactic sau recreativ-sportiv.

Rep.: Cum ați învățat să mânuiți arma?

C.B.: Ca să fii un bun trăgător trebuie să te naști cu asta, trebuie să ai pasiunea asta în sânge. Tata este vânător de 30 de ani și bineînțeles că de la el am moștenit acest „microb” pentru vânătoare.”

Rep.: Ce arme aveți în colecția personală?

C.B.: Dețin trei arme, pe care le folosesc pentru fiecare specie de vânat. Pentru vânatul mic folosesc o pușcă cu alice, pentru vânatul intermediar, țap și vulpi, un Remington 222, iar pentru vânatul mare am un Benelli 3006.”

Rep.: Ce categorie de vânat preferați? La care dați randament maxim?

C.B.: Eu cred că la toate, dar, ca preferință, cred că orice vânător care se respectă preferă vânatul mare. Pentru mine e o pasiune, dacă ar fi să merg la supermarket după carne de vânat, ar fi mult mai simplu și ieftin, dar nimic nu se compară cu liniștea pădurii, cu glasul câinilor care „mână” spre standuri, sau fâlfâitul fazanului stârnit.”

Rep.: Care sunt trofeele personale cu care vă mândriți cel mai mult?

C.B.: În cei zece ani de când sunt vânător, am vânat vreo trei vieri capitali de mistreț, cu colți de 22-23 de cm, am vânat cerbi în pădurile din zona Breaza și în zona Chiher. La fiecare specie de vânat mare doar masculii se punctează și se permit la vânat, autorizații individuale se dau doar pentru pentru câteva specii în funcție de sezon. Vulpea însă se poate vâna tot timpul anului, pe bază de autorizație individuală de combatere. Vulpea se vânează la pândă, la dibuit, la goană, la vizuină, cu câini hărțuitori, și se împușcă folosind arma lisa și muniție de 3,5 – 4,0 mm.”

Rep.: Se pot câștiga și bani din acest hobby?

C.B.: Nu, este o pasiune pur personală, nu ai ce câștiga și carnea care rezultă din vânat pentru un vânător e ultimul lucru la care se gândește.”

Rep.: Soția dumneavoastră ce părere are despre carnea de vânat?

C.B.: Să știți că 90% dintre vânători își prepară singuri carnea de vânat. Cel puțin eu, tatăl meu și toți vânătorii din familia noastră ne scutim soțiile de la bucătărie când e vorba de pregătirea bucatelor din carne de vânat.”

Rep.: Care este carnea de vânat preferată?

C.B.: Cea mai apreciată carne din zona noastră este carnea de mistreț și cerb, dar toate au particularitățile lor de preparare. Carne de cerb, de căprior, de iepure, fiind carne uscată neperselată se pretează mai mult la tocănițe cu sos, în schimb carnea de fazan merge foarte bine în supă. Vânatul trebuie ținut ori la baiț trei zile, sau înainte de a fi gătită carnea se fierbe în două-trei ape, pentru a ieși tot sângele din carne.”

Rep.: Cum aflați dacă animalul împușcat este sănătos și bun pentru consum?

C.B.: Singura carne la care se fac analize de laborator înainte de a fi consumată este cea de mistreț și de urs. La mistreț, ca și la porcul domestic, trebuie făcut examenul trichineloscopic. Mistreții, în proporție de 1% , sunt infestați cu trichineloză, iar porcii domestici 0,1%. Ursul în proporție de 50% poate fi infestat de trichineloză. Dacă un porc de casă dintre o mie este infestat, la urs unul din doi este atins de trichineloză. Eu, împreună cu colegii mei, am împușcat 10 urși în ultimii ani din care cel puțin cinci au fost infestați cu trichinella.”

Rep.: Sunt celebre poveștile vânătorești. Careeste cea mai tare experiență a dumneavoastră?

C.B.: De zece ani particip la partide de vânătoare, tot ce am auzit despre accidente sau tragedii am auzit doar la televizor. Eu nu am participat la nici n eveniment de acest fel și nici nu îmi doresc asta. Totul depinde de nivelul de pregătire al vânătorilor și de omogenitatea grupului. Vânătorii nu sunt doar colegi, ci prieteni, și totul se bazează pe încredere, pentru că în momentul în care lucrezi cu arme, cu cartușe adevărate, se pot întâmpla multe lucruri mai puțin plăcute. De aceea se face un instructaj înaintea fiecărei partide de vânat, pe care-l semnează fiecare, să își asume responsabilitatea. Noi, grupa Breaza, suntem foarte selectivi. În ultimii zece ani am primit în rândul nostru 2-3 vânători pe criterii bine structurate. Am și eu o mulțime de prieteni dar nu pot să îi fac vânători pentru că nu poți să riști să duci în pădure un om nepregătit cu armă în mână.”

Rep.: Ați calculat vreodată cât vă costă acest hobby?

C.B.: Cea mai mare investiție o faci în armament, eu am trei arme și cea mai ieftină m-a costat 1.000 de euro, iar cea mai scumpă a fost 4.800 de euro, dar e o investiție pe care am făcut-o din plăcere. Vânătorii înțeleg acest lucru. Pe lângă arme ai nevoie de un echipament de iarnă, unul de toamnă, bocanci, ținută de gală. Un echipament complet pentru un sezon te costă 1.000 de lei, muniția vreo 500 de lei anual, hainele de gală de vânătoare sunt foarte scumpe dar până la urmă un pasionat adevărat înțelege că în vânătoare nu poți avea satisfacții fără sacrificii și sportivitate.

A consemnat Robert MATEI