„Eram o scânteie în cenușă”

Gregoriu Pop este unul dintre acei care știu ce înseamnă cu adevărat greutățile vieții. La cei aproape 83 de ani, pe care-i va împlini luna viitoare, Gregoriu Pop povestește cu mult drag și dorință prin ceea ce a trecut în decursul vieții sale. Ai nevoie de timp și de răbdare pentru a afla și greutățile și fericirile din viața sa.

Născut la Fărăgău, într-o familie simplă, a rămas orfan de tată pe când avea doar doi ani. Mama rămasă singură cu șase copii a fost nevoită să vândă casa din Fărăgău pentru a plăti datoriile rămase de la soț și astfel au ajuns pe drumuri. Ani buni au dormit pe unde au apucat, prin șurile vecinilor. Nimeni în acea perioadă nu a luat inițiativă pentru a le oferi o mână de ajutor, pentru a fi ajutați să iasă din traiul greu pe care-l duceau în spate. După ani buni de dormit pe unde au putut, la câțiva kilometri de Fărăgău, pe un teren au reușit să-și ridice o colibă din pământ în care au putut să-și ducă existența, Hodaia Fărăgăului. Frații lui s-au împărțit care pe unde au putut, iar el fiind cel mai mic a rămas alături de mama. „Eram în acea perioadă o scânteie în cenușă, eram foarte conștient de ce se întâmpla în jurul meu. Am mers împreună cu mama la târg la Râciu. Acolo am văzut oameni fără picioare sau cu un singur picior, unii îmbrăcați în costum popular. Am fost de mic copil un om credincios și însetat să am parte de învățătură. Dar locuind în acel cătun unde cu totul după o perioadă erau vreo 25 de case, nu aveam parte de școală. Aici, nu era biserică, nu era școală. Spațiul închis în care stăteam mă făcea să mă simt rău, îmi dădea halucinații. Dar cum am spus, credincios fiind când rămâneam singur acasă, făceam rugăciuni multe așa cum știam eu mai bine și mi-a trecut.” povestește nea Gregoriu.

Tentativele de fugă peste graniță

Pe la vârsta de 15 ani, când o parte din țară era sub ocupare ungară, iar zona unde acesta locuia era sub ocupația ungurilor a încercat de trei ori să treacă ilegal granița. Prima dată a încercat să treacă cu ajutorul unui unchi, însă nu a reușit. A dat banii ce i-a avut grănicerului dar acesta l-a întors din drum. Nu a renunțat la ideea lui de a trece granița iar după scurt timp o nouă tentativă de trecere a graniței a venit, de data aceasta împreună cu un prieten din Lefaia. Ajunși la graniță conduși de o călăuză pe care au plătit-o, auzind pașii grănicerilor, Gregoriu s-a speriat și a fugit în pădure. A hoinărit o bucată bună de vreme singur, dându-și seama că se află tot pe teritoriu ungar. Ajuns prin fuga lui în satul Șopteri, a poposit la primarul de aici dar acesta l-a închis în grajd și a adus grănicerii. „M-au bătut și m-au dus la pichet în fața locotenentului, care m-a bătut și el. Dimineața au venit jandarmii din Urmeniș după mine și m-au dus la Târgu-Mureș. M-au ținut aici vreo două săptămâni. Nu m-au bătut aici și cum eram minor prins de pe graniță mi-au dat drumul acasă.” povestește Gregoriu Pop. A treia oară speranța de a trece granița pe teritoriu român a fost cu noroc. Era în perioada Crăciunului, după cum își amintește nea Gregoriu. Un domn din Lefaia l-a luat cu el și-au reușit împreună să trecă granița. „Am ajuns în Å¢ăcșor, unde m-am întâlnit cu un consătean. Acesta m-a dat pe mână la doi bătrâni să aibă grijă de mine. Dar unul dintre ei era viceprimar. Om rău, care nu prea ținea cu poporul român. Am stat la el vreo doi ani. De la Å¢ăcșor am mers la Sărmaș unde am lucrat la un domn pe nume Chirteș, la vacile din sat, un an de zile. După această perioadă mi-a dat bucatele adunate timp de un an de zile și m-am întors în cătunul meu la mama, cu căruța plină și cu doi porci” ne povestește nea Gregoriu. După aceste întâmplări a făcut timp de doi ani armata la București, dar întors din nou acasă la mama s-a hotărât să plece definitiv din acel cătun.

Reghin, capăt de drum

Și-a luat mama și s-au mutat cu chirie în Reghin. S-a angajat la fabrica de planoare după care a lucrat la Ilefor. A reușit să-și construiască casa în care și astăzi locuiește, apoi, la 31 de ani, s-a căsătorit. Are trei copii. „Dacă eu nu am putut face carte cu toate că eram însetat de acest lucru am vrut ca urmașii mei să aibă această ocazie. Acum cei trei copii au toți studii superioare și sunt mândru de acest lucru” a ținut să precizeze nea Gregoriu. A ieșit la pensie în anul 1986 de la IPL. Acum, când timpul pentru el nu mai trece la fel de repede și când ar putea sta liniștit acasă, are totuși ocupație. Continuă să aibă grijă de stupi, plăcere pe care de 40 de ani o are. Acum, la Hodaia Fărăgăului, unde el și-a trăit copilăria nu mai este nimeni, nu mai există nicio casă, iar el a rămas cu amintirile.

Codruța POP