Delta Dunării, locul unde se plămădește un nou uscat

Dunărea, izvorând din Germania, adunând afluenții din zece țări și traversând patru capitale, după un traseu de 2860 km, formează la vărsarea sa în Marea Neagră, Delta Dunării. Suprafața sa, împreună cu complexul lagunar Rasim-Sinoe este de 5050 km, din care 732 km aparțin Ucrainei. Delta propriu-zisă are o suprafață de 2540 km, suprafață care crește anual cu 40 de metri, datorită celor 67 milioane tone de aluviuni depuse de către fluviu.

Privită de pe dealurile Tulcei, Delta Dunării apare ca o întindere de verdeață străbătută de șuvițe argintii. Prima știre istorică despre Delta Dunării ne-a

lăsat-o grecul Herodot, “părintele istoriei” care descrie intrarea flotei persane a lui Darius prin Deltă, după ce poposise la Histria (515-513 î.Hr.), Polibiu (sec. al III-lea – al II-lea î.Hr.) descrie un spațiu cu bancuri de nisip între care se aflau brațe cu apă, Straba (sec.I î.Hr.) indică șapte brațe între care se aflau insule, idee reluată și de Pliniu cel Bătrân, Ptolemeu, etc. Mărturii ale locuirii zonei există din sec. I î.Hr. – al II-lea d.Hr. În sec. XV, Å¢ara Românească și Moldova pierd gurile Dunării ca și Dobrogea, acestea fiind cucerite de Imperiul turcesc și astfel până la jumătatea sec. al XIX-lea, Delta era o “terra incognito”. Studii detaliate despre Deltă au fost prezentate de către geografii George Vâslan, Constantin Brătescu, naturalistul Grigore Antipa.

Sandu TUDOR