Un mit spulberat (I)

La începutul anilor ’90, celebrul dizident Adam Michnik a emis o butadă care a făcut carieră: “Polonia este mai pro-americană decât America însăși.” Astăzi, această butadă nu mai este deloc valabilă. Războiul din Irak a făcut ca Polonia să treacă de la admirație necondiționată față de Statele Unite la deziluzie și resentiment. Clasa politica de la Varșovia și opinia publică poloneză admit acum că au acordat în mod greșit sprijin unei politici a Washingtonul bazată de la început pe minciuni.
După căderea comunismului, milioanele de occidentali care au vizitat Polonia au fost adeseori surprinși de pro-americanismul fervent al locuitorilor acestei țări. Nu au întâlnit aici nici unul din stereotipurile anti-americane atât de răspândite în celelalte părți ale bătrânului continent. Explicația este simplă. Niciunde în Europa, apăsarea deceniilor de ocupație sovietică nu a fost mai puternic și mai crunt resimțită ca în Polonia. În aceste condiții, America și valorile ei democratice au reprezentat pentru polonezi un adevărat far al libertății. De-a lungul timpului, polonezii au descoperit ceva demn de admirat la fiecare președinte american: l-au apreciat pe Jimmy Carter pentru sprijinul acordat drepturilor omului, l-au adulat pe Reagan pentru anti-comunismul său îndârjit, l-au prețuit pe Bush senior pentru modul chibzuit în care a pus capăt Războiului Rece și l-au aplaudat pe Clinton pentru angajamentul său sincer în favoarea globalizării.
“Noua Europă”
Toate acestea sunt acum de domeniul trecutului. Actualul președinte american, George W. Bush, și administrația sa, au reușit să facă ceea ce n-au izbutit 45 de ani de dictatură comunistă: să fisureze imaginea excepțională de care se bucura America în ochii polonezilor. Transformarea este uluitoare. Ziariștii polonezi au ajuns să pună întrebări de genul: “Cum se poate explica schimbarea Americii dintr-o țară care a promovat dreptul internațional într-una care intervine militar oriunde dorește?”, “Merită să fim prietenii Americii?” Punctul de cotitură l-a constituit războiul din Irak. Se știe că de la bun început, Polonia a fost unul dintre cei mai ardenți suporteri ai războiului, liderul țărilor est-europene denumite de către secretarul apărării, Donald Rumsfeld – “Noua Europă”. Spre deosebire de puținele țări europene care au sprijinit războiul, în Polonia toate partidele politice, de la liberali până la conservatori,  au fost în favoarea acțiunii militare americane. Portavocea liberalilor a fost faimosul dizident Adam Michnik, care a împărtășit viziunea neoconsevatorilor americani, conform căreia trebuie folosită forța pentru a instaura democrația în țările conduse de dictatori. Michnik a scris în “Gazeta Wyborcza”: “Violența și fanatismul sfidează lumea democratică. Nu putem accepta calea pașnică pentru criminalii din 11 septembrie și aliații lor. ”
Cec în alb
La rândul lor, conservatorii polonezi i-au acordat președintelui Bush un cec în alb, pe următorul considerent: “Pentru că atât de mulți se opun războiului, sprijinul acordat acestuia ne va aduce recunoștința Americii și va fi răsplătit cu o mulțime de dolari”. Mai mult, Maciej Letowski, un proeminent gânditor de dreapta, a declarat că în condițiile în care o Americă imperială are nevoie de aliați strategici în punctele cheie ale globului, Polonia are șansa istorică de a deveni o putere regională. “Scopul Poloniei trebuie să fie acela de a deveni o Marea Britanie a Estului”. Beneficiind de un asemenea sprijin, guvernul de la Varșovia nici nu s-a mai obosit să ceară aprobarea Parlamentului pentru trimiterea trupelor poloneze în Irak, așa cum s-a întâmplat până și în Marea Britanie. Ca urmare,  Polonia a deplasat în Irak 2400 de militari, mai mult decât orice altă țară aliată a Americii, cu excepția Angliei și a Italiei. Pentru sprijinul ei, Polonia a fost “recompensată” cu dreptul de a conduce o forță multinațională care numără 10 000 de soldați.
Dezamăgire
la Varșovia
Astăzi însă, la mai puțin de doi ani de la declanșarea războiului din Irak, susținătorii Americii se simt dezamăgiți, dacă nu chiar trădați. Cei mai deziluzionați sunt liberalii, care au sprijinit puternic invazia având convingerea că faptele Americii vor fi pe măsura vorbelor. “Când Statele Unite au spus că vor putea să-l răstoarne pe Saddam și să instaureze o democrație, ne-am imaginat că vor ști ce au de făcut. Dar se pare că am fost naivi. S-a dovedit că americanii n-aveau nici o idee ce să facă cu șiiții, cu kurzii, cu rezistența, cu infrastructura. O superputere ar trebui să fie în stare să rezolve asemenea probleme. Nu a intrat nici un moment în calculul nostru gândul că SUA nu se vor putea descurca”, spune Marek Beylin, șeful redacției ziarului Gazeta Wyborcza. Momentul Abu Ghraib a dat o nouă lovitură imaginii Americii. Puțin câte puțin, a devenit tot mai evident că războiul din Irak seamănă tot mai puțin cu așteptările liberalilor. În plus, America a părut incapabilă să-și asculte până și aliații. “Am sperat în forța moderatoare a premierului britanic Tony Blair, și am crezut chiar că Polonia va avea și ea un cuvânt de spus în acest sens. Dar azi este clar că această influență a fost nulă”, este de părere fostul ministru de extern Bronislaw Geremek, o voce pro-americană puternică în politica poloneză post-comunistă. Toate aceste evoluții au dus la o răsturnare extraordinară în percepția polonezilor asupra Americii. Sondajele de opinie arată că peste 80 la sută dintre polonezi se pronunță împotiva ocupației militare americane din Irak. La începutul lunii trecute, președintele Aleksander Kwasniewski, unul dintre cei mai apropiați aliați politici ai președintelui Bush, a avut o ieșire fără precedent la adresa Americii. Kwasniewski a declarat ziarului New York Times că Statele Unite trebuie să devină “mai flexibile”, și că Administrația Bush trebuie să abandoneze “politica sa neoconservatoare “Dezbină și stăpânește!”.