Ia procesu’, neamuleeeee!

Două la leu, două la leu, ia procesu’, neamuleeeee, că-i proaspăt și ecologic, fără conservanți, coloranți, aditivi, cu gunoi natural, de grajd europeaaaaan! Ia procesu’ că-i curat, spălat și cosmetizat, pe la tv arătat! Ia procesu’ repejor, că-l vezi la televizor!

Toată mascarada ultimelor zile, declanșată de știm noi cine, mare organ mare, de luptă-brează-și-mai-mare, cu înalte cotări la bursa inimilor publicului amator, ca-ntotdeauna, de pâine și circ (nu suntem cu nimic mai breji decât „barbarii” care acum două mii de ani cereau vărsare de sânge, vinovat sau nu, puțin le păsa, în jurul arenelor Colosseum-ului) ne duce, vrând-nevrând, înspre Bucur Obor. Piață. Destinație privită nu ca stație de metrou, ci taman ca activitate de precupeți experimentați, cu toane de precupeți experimentați.

Și cum să nu fie așa, de vreme ce, la minut, ultimele derulări cu moț ne amin¬tesc, fără niciun efort, de întâmplarea (pseudo-)juridică intrată în conștiința publicului drept „dosarul Caltaboșu’” (fie și numai denumirea dată de jurnaliști, analiști și mase ar trebui să-i facă să înroșească intens pe autorii mediatizării cu de-a sila a dosarului cu pricina). Ce mai contează ce se alege de speță, ce mai contează dacă a avut loc trimiterea în judecată sau nu (apropo, orice sondaj care se res¬pectă va constata că majoritatea covârșitoare a subiecților habar n-au de soarta procesului, și nici măcar de faptul că exis¬tă un proces cu acest obiect, ci numai de trecerea spumoasă a caltaboșului și a țuicii aferente pe sub masa funcționarului, conform serialului prezentat la tv)! Ce mai contează ce soluție se dă în speță, de vreme ce imaginea unui om este făcută iremediabil varză, pe bază de cârnaț… Scopul unui proces penal, cel puțin așa cum l-au gândit alții mult mai deștepți decât ăia care regizează circurile contemporane, n-a fost nicidecum umilirea repetată, în direct și la scară națională, a unui om, ștergerea pe jos cu personalitatea lui, anterior debutării procesului ori în pragul acestuia, ci strângerea de probe solide care să ducă la o soluție și mai solidă, bună sau rea pentru împricinat, în funcție de probele obiective.

Privind și auzind cele ce se succedau cu o rapiditate de invidiat pentru orice alt organ care n-are viteza organului-vedetă, ne-am simțit ca-ntr-o relatare de meci, ca¬tegoria „fotbal minut cu minut”, în direct, cu dicția lui Ilie Dobre (care-i cea mai accelerată dintre câte auzim). Acuma ni se spunea despre marea lovitură de des¬coperire de mârșăvie de corupție mare, acuma ni se aducea la cunoștință despre înregistrările ambientale (făcute de-abia cu o zi în urmă !!!), acuma ni se spunea ce conțin acele înregistrări, acuma se descriau amănunțit legăturile pătimaș-infracționale între acuzați, acuma eram informați de mare deschidere de urmărire penală, acuma aflam despre ordonanța de reținere și condițiile detaliate în care a fost dată, acuma ni se arăta sediul parchetului, cu creneluri cu tot, acuma eram asigurați că s-a făcut propunere de arestare pentru una ca asta atât de mare, acuma vedeam drumu’ de la parchet la instanță, acuma ni se arătau holurile instanței, acuma ni se prezenta jandarmul din fața sălii de judecată, în ținută ștoc și-n impecabilă poziție de drepți, acuma eram încunoștințați că împricinații au intrat în sală, acuma eram asigurați că procesul privind arestarea preventivă a început, acuma ni se arătau iar holurile instanței, acuma ni se înfățișa iar jandarmu’ de la ușă, tot drepți, cu cadrul fixat pe el vreo 5-10 minute, acuma ni se tăia respirația cu știrea că instanța a intrat în deliberare, acuma eram trimiși liniștiți la culcare (că ei veghează) întrucât se estima că soluția va putea fi pronunțată numai pe la 2 -3 noaptea. Cum spuneam, parcă-l aud pe dl. Ilie Dobre comentând faza: mingea este repusă în joc la centru, pasă lungă către propria poartă, fundașu’ X execută, gemând, stop pe piept și, totodată, printr-o manevră abilă de picior stâng trimite balonu’ în jumătatea adversă, găsindu-l pe atacantul Y, vigilent și pe poziție, care, printr-un dribling pe două picioare (și aplicându-i o lovitură de pedeapsă fix în bot fundașului advers care-l marca prea strâmt de-i lua toată respirația), reușește să treacă de doi atacanți ai echipei adverse (tocmai veniți în fugă în propriul careu) și de trei coechipieri aflați, și ei, din nu se știe ce motive, în același careu, și, iată-l față în față cu portarul, numai el și portarul care a ieșit necugetat de mult din poartă spre a face o serie de fandări cu fente, așa că atacantul Y, păstrându-și intactă vigilența de la începutul fazei, se pregătește, pune balonu’ la picior preț de o secundă, scuipă sănătos pentru a îngrășa (natural) gazonu’ verde și șutează, șut și….. bară de bară (!), ce ratare, vai ce ratare, incredibil ce ratare (!), publicu’ fluieră și huiduie nemulțumit, iar atacantu’ Y dă cu una din jambiere de pământ, înjurând elegant printre dinți.

Deși Curtea de la Strasbourg ne-a spus clar și răspicat care sunt limitele ce nu pot fi depășite de autorități atunci când informează publicul despre o anchetă penală (informare care, să ne înțelegem, este îngăduită), deși a pronunțat condamnări destule pentru nerespectarea acestor li¬mite, datorită încălcării unor principii de drept, soldate cu înnoroirea imaginii acuzatului, nouă nu ne pasă și nu ne pasă. Constatăm, astfel, că eram mult mai ascultători de cizma sovietică, decât de instituțiile europene. Dacă tot ne place să judecăm cu publicul, înaintea oricărei judecăți a instanței (strategie care face ra¬ting neînchipuit), hai se reinstaurăm mo¬delul judecăților în căminele culturale, cu tot poporu’ de la sapă și cazma, și să lăsăm magistrații (a se citi judecătorii) să-și vadă de alte treburi, mai importante. Iar apoi să strigăm, liniștiți, ia judecata, neamuleeeee, că-i coaptă ca la mama acasă! Zău!

Andreea CIUCÄ‚