„Să nu fim un popor de resemnați! Și noi avem loc în istorie!”

E bistrițean. A terminat Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și după un periplu de 9 ani ca dascăl și director coordonator la Sovata, a ajuns la Universitatea “Petru Maior”. Cancelarul general al UPM, Cornel Sigmirean, este acum profesor universitar doctor, titular al cursului de Istorie contemporană din cadrul Catedrei de Istorie și Relații Internaționale. În calitate de cercetător are la activ 5 cărți și zeci de studii și lucrări publicate.

Reporter: Cum ați început aventura Târgu Mureș?

Cornel Sigmirean: Am terminat facultatea la Cluj, în 1981, tocmai când Ceaușescu a impus „blocarea” orașelor mari. Decanul nostru ne-a invitat să ne vorbească despre satele abandonate de intelectuali, iar noi, cei care aveam părinți sau bunici la sate nu ne gândeam. „Dar, iată, secretarul general al PCR se gândește!”… Stăteam cu colegii în Hașdeu și ne gândeam ce ne așteaptă…A venit momentul repartiției, se comunicau listele înainte cu câteva zile la Decanat, pe țară, în funcție de medie. Toate orașele au fost blocate. Toate visele noastre, aspirațiile, carierele, munca de până atunci erau spulberate. Ne-am dus seara la Chios, toți trăiam sentimentul unei condamnări. Le-am spus colegilor: aFiți atenți, eu nu merg la țară, am văzut pe listă Sovata și o să merg acolo!A. Acolo am fost profesor timp de 9 ani și director coordonator, aveam în subordine toate școlile din zonă, plus liceul. La un moment dat mi-am depus demisia, așa simbolic, citându-l pe Kogălniceanu: aLa vremuri noi, om nou!A Și m-au reales director, culmea, într-un oraș cu o populație maghiară în proporție de 90%. După care a fost o recomandare ca în școlile majoritar maghiare direcțiunea să fie asigurată de un maghiar, și atunci am făcut o rocadă cu directoarea adjunctă, în 1990. Între timp, am aflat din presă că se organizează un concurs la Academie (Institutul de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Șincai”, aflat sub tutela Academiei de Studii Politice din București n.r.) și, în sfârșit, după 9 ani de la absolvire aveam șansa să mă exprim într-un grup de cercetători de foarte bună calitate.

Rep.: Care dintre cercetări v-a adus cea mai mare satisfacție?

C.S.: Am intrat în Institut poate și pentru un exercițiu istoriografic, eu am lucrat pe Teodor V. Păcățeanu, autorul Cărții de aur, practic o sinteză în documente a istoriei Transilvaniei. Pentru mine a fost un foarte bun exercițiu, pentru că am reușit să văd în profunzime toată istoria zonei, mai ales epoca modernă. Rezultatul cercetării a fost o carte, „Teodor V. Păcățeanu – viață de cărturar”, cred că a fost singura lucrare dedicată lui Păcățean. La Târgu Mureș, prin studiile regretatului Tonk Sandor, se dedicau foarte multe cercetări formării intelectualității. Pe acest fond a venit și o invitație din partea profesorului Victor Karady, de la Paris, sociolog, pentru participarea la cercetări privind istoria intelectualității din spațiul Europei Centrale. Așa am angajat doctoratul la Universitatea din Cluj cu tema „Studenți români la universitățile din Transilvania, Ungaria și Slovacia”, care mai târziu va deveni cartea „Formarea intelectualității române din Transilvania”. Aproape 8 ani am dedicat acestei cercetări, nu bănuiam la început anvergura ei. Marcat și eu poate de istoriografia marxistă, vedeam în istoria românilor o istorie de iobagi, nu-mi dădeam seama că românii au putut promova o asemenea elită, pe care am descoperit-o la finalul cercetărilor. Peste 7000 de intelectuali! Am reconstituit rutele, itinerariile de formare europeană a intelectualității românești. A fost și pentru mine o revelație această temă, pornind de la originea ei, unirea religioasă, la 1700, prin care s-a deschis accesul românilor la colegiile din Transilvania și la universitățile de la Viena, de la Târnavia, de la Roma. Au contat, desigur, și reformele din imperiu.

Rep.: Există un mit al școlii la români?

C.S.: O teorie foarte interesantă, pe care mi-am însușit-o, are Virgil Nemoianu, cunoscut eseist și istoric literar: Europa Centrală este creația ethosului instruirii, spre deosebire de Europa de Vest, care ar fi, potrivit lui Max Webber, creația ethosului protestant al muncii. Aici, în Europa Centrală, toți, de la aristocrație la clasele inferioare au văzut în școală un bulevard al succesului. Dovadă stau, de pildă, românii care investesc enorm de mult în învățământ. Ei trimit în secolul al XIX-lea sute de memorii pentru a obține școli, universități. Chiar eroul de la 1848, Avram Iancu, în testament, spunea că își lasă averea pentru deschiderea unei universități, sau cel puțin a unei Academii de Drept. Exis¬tă acest mit al instruirii, al școlii… Pe acest fond, sute de români în secolul al XVIII-lea și ulterior de ordinul miilor aleg să plece la studii în străinătate. În felul acesta, cred, românii și-au creat o elită, sau o aristocrație, de merit. O elită intelectuală. Aici cred că trebuie să căutăm miracolul românesc. A fost un adevărat miracol! Dacă ați deschide revistele, ziarele din secolul al XIX-lea ați fi impresionați să vedeți pe ultimele pagini anunțuri cu crearea a sute de fonduri, de fundații, anunțuri cu români care-și lasă averea prin testament pentru crearea de școli, pentru burse, în scopuri culturale. Am inventariat la un moment dat 140 de fundații care acordau burse. Poate cea mai importantă a fost fundația Gojdu, care „a produs” 1350 de intelectuali români. Conform estimărilor mele, între 1850 și 1918 peste 7000 de intelectuali români transilvăneni urmează studii în Europa Centrală și de Vest, în cadrul a 84 de universități.

Rep.: Câți dintre din ei se întorceau acasă?

C.S.: Mulți reveneau acasă, o parte plecau să muncească în Regat. La un moment dat s-a făcut o statistică de către un cercetător de la București, Elena Supiur: circa 60% dintre dascălii din Regat erau ardeleni. Domeniile regale erau administrate de ardeleni, era și un cult pentru ardeleni, pentru școala riguroasă care se făcea aici, aveam profesori universitari, oameni în ministere. Cum spuneam, foarte mulți se întorceau pe pământ românesc după ce își finalizau studiile, pentru că în momentul în care primeau bursele se angajau să se întoarcă și să slujească românismul la el acasă. Avem însă și mulți care au făcut carieră în Imperiu și acesta este un subiect foarte drag mie, pe care aș vrea să-l dezvolt în cercetările mele în viitor. Vreau să văd funcționarii înalți de la Budapesta și de la Viena care proveneau din Transilvania. Sunt sute de români care au făcut acolo carieră. La Budapesta am inventariat la un moment dat câteva sute de oameni prin ministere, avocați celebri, plus ofițeri în jandarmerie, inclusiv ofițeri de contrainformații, Rebreanu, de pildă, avea un frate ofițer de contrainformații la Budapesta… Apoi să nu uităm de aromâni, de exemplu baronul Sina, cel care a creat una dintre marile bănci ale Imperiului și a finanțat multe proiecte arhitecturale și culturale. Academia Maghiară a fost fondată cu banii lui, Academia de Arte Frumoase de la Viena a fost fondată cu banii lui. Români care au contribuit la gloria Imperiului. Pentru că trebuie să vedem și altfel prezența românilor în istorie. Să o vedem mult mai activă. Noi ne-am rezervat așa o poziție pasivă, în istorie. Să nu fim un popor de resemnați! Și noi avem loc în istorie! Toate cercetările mele au pornit de la această idee, încercând în sens constructivist să modific ceva în percepția românului asupra istoriei.

Rep.: De ce guvernele românești nu consultă elita intelectuală înaintea marilor decizii?

C.S.: Forța multor guverne stă în capa¬citatea lor de a ști să-și atragă elitele. În alte țări funcționează un sistem de consilierat. La un moment dat discutam cu un celebru istoric american, Keith Hitchins, și am des¬coperit că este și consilier la Casa Albă. Un asemenea sistem ar trebui să funcționeze, pe lângă toate instituțiile statului. De la Guvern, până la instutițiile locale, Prefectură, Consiliu Județean, Primărie. Decât să ai consilieri permanenți pe tot felul de teme, plătiți din bani publici, nu mai bine ceri sfatul, punctual, doar atunci când ai nevoie, unor inte¬lectuali care știu ce vorbesc? Acest lucru se practică în toate țările. Este păcat că elita intelectuală nu este implicată la noi. Poate că o parte de vină aparține chiar acestei elite, care s-a retras parcă într-un turn și refuză să mai comunice.

Rep.: Când ați intrat la catedră în lumea universitară?

C.S.: Instituția noastră a funcționat, ini¬țial, ca Institut Pedagogic, în 1960, apoi, în 1975, datorită politicii de industrializare, a fost transformat în institut de subingineri. În 1990 instituția a devenit universitate tehnică, iar pe la mijlocul anilor *90 s-au creat, pe lângă inginerie, care nu mai era la modă, noi specializări: istorie, engleză, studii econo¬mice, și treptat, treptat, iată, am ajuns la o universitate cu 3 facultăți și 22 de specializări. În momentul în care s-a creat Istoria, noi, cercetătorii de la Institutul de Cercetări Socio-Umane, am fost invitați. Eu de exemplu, încă din 1992 susțineam un curs de Istoria și Cultura Civilizației. Din 1998 am propus cursuri de istorie modernă și în 1999 am venit prin transfer la Universitate. Am venit o echipă largă în perioada aceea, s-a creat un nucleu important aici. Am ajuns astăzi să avem o instituție cu aproximativ 6000 de studenți.

Rep.: Ce șansă are Târgu Mureș în competiția internă dintre marile orașe?

C.S.: Lucrul acesta ne îngrijorează și pe noi. Ceea ce știu precis este faptul că în fiecare an Universitatea „Petru Maior”, dar și cea de Medicină și cea de Teatru oferă acestui oraș specialiști de bună calitate. Din păcate, orașul le oferă lor foarte puțin. Nu știu în ce măsură ne responsabilizăm în funcție de profesia noastră, de poziția pe care o avem la un moment dat…Orașul nu este destul de activ și este păcat de tradiția lui, este păcat de ambianța sa arhitecturală care este atractivă. În fiecare an vin la noi sute de colegi și studenți din țară și din străinătate, care sunt încântați de Târgu Mureș. Găsesc aici un oraș civilizat și educat, mult peste alte locuri.

Rep.: Sunteți membru PNÅ¢CD, de ce a capotat acest partid?

C.S.: Mă frământă această chestiune, chiar mă gândesc de multe ori. Probabil că a fost un partid de oameni în vârstă, iar noua generație era puțin idealistă. I-a lipsit pragmatismul politic și probabil prin accentuarea poziției anti-comuniste și-a atras foarte mulți adversari. Apoi, a fost creația în primul rând a lui Corneliu Coposu. Iar după el s-a creat o derivă. Niciunul dintre lideri nu a mai fost în stare să-l mențină la acel nivel. Eu am rămas membru al PNÅ¢CD Mureș, dar ne întâlnim foarte rar. Am rămas fidel principiilor mele creștin-democrate. Am rămas în PNÅ¢CD în adormire!

Rep.: Există vreo șansă de revitalizare a PNÅ¢CD?

C.S.: Sunt sceptic, deși sunt foarte mulți oameni care împărtășesc valorile creștin-democrate, am rămas surprins cât de mulți sunt. Printre ei și mulți intelectuali. Cred că revigorarea ar presupune o conducere foarte activă, o investiție financiară și un discurs de actualitate. Această criză economică este posibil să ne întoarcă la valorile creștin-democrației, la identitate, la comunitate, la familie, la credință. Aici are loc să crească PNÅ¢CD!

Rep.: Ați fost tentat vreodată să urcați în politică?

C.S.: Niciodată! Eu am activat în politică atât cât am considerat că prin prezența mea îmi exprim o conștiință. Nu am simțit nevoia unei cariere. Ofertele au curs însă pentru a candida. Atât la alegerile locale, cât și la cele parlamentare, de fiecare dată din 1990 încoace. Anul trecut iar am trecut prin asta, am avut chiar o ofertă insistentă din partea PNL, dar am considerat că nu am timp pentru așa ceva. Nu sunt pregătit pentru o carieră politică și nu cred că o să fiu vreodată.

Au consemnat

Alin BOLBOS

Aurelian GRAMA