Comori spirituale pe Valea Mureșului

Sfântul Nicoale veghează la Răstolița

Intrând pe Valea Mureșului, dinspre Defileu, o serie de biserici impunătoare, extrem de frumoase, îți încântă ochiul și, mai ales, sufletul. Aproape de Scaunul Domnului, credincioșii din Răstolița se închină la două biserici ce au hramul Sântul Nicolae. Păstor de suflete în comună este, de mai bine de 30 ani, preotul Ioan Lircă Moldovan.

Aflată la șoseaua principală, Biserica mare, cu hramul Sfântul Nicolae, a fost construită în 1912, în stil cruce, de către Marconi Federic, un antreprenor italian, căruia i-au fost acordate câteva parcele din pădurea Bisericii. Se crede că acestea ar fi costat 42.000 de coroane. Lăcașul de cult a fost pictat de către pictorul bulgar Cabadaief, dar, între timp, intemperiile vremii au distrus-o, așa că a fost necesară o nouă pictură, realizată în perioada 2005-2006, sub oblăduirea preotului paroh Ioan Lircă Moldovan, cel ce slujește în această parohie din 1976.

”Am avut noroc cu pădurea care a fost retrocedată Bisericii. Așa am reușit să facem rost de bani pentru materiale. Sigur, la acestea s-a adăugat multă, multă muncă”, ne-a spus părintele Moldovan.

În exterior, la construcție au fost realizate câteva nișe, care, ulterior au fost pictate, dându-i Bisericii Sfântul Nicolae aspectul bisericilor moldovenești. Între timp, au mai fost schimbate pardoseala, acoperișul, iar la aproape o sută de ani de la zidire, lăcașul de rugăciune a ajuns să fie sfințit. Evenimentul s-a petrecut în 2007, iar la slujbă au participat Î.P.S. Andrei, episcop al Alba Iuliei, împreună cu un sobor de preoți.

Biserica de lemn, monument istoric

La câțiva metri de Biserica mare se află o micuță bisericuță de lemn, monument istoric, ce poartă tot hramul Sfântul Nicolae.

Biserica a fost construită cândva pe la mijlocul secolului XVIII. Micuța bisericuță din bârne de lemn, înegrite de timp, așezată pe un vîrf de colină, având de-o parte livada, de cealaltă parte mormintele întemeietorilor așezării și a urmașilor urmașilor lor, a rămas să ne spună povestea vieții și a trecerii în eternitate a unei fărâme de neam românesc. Micuță doar atât cât să îi încapă pe primii locuitori ai satului, bisericuța este impresionantă prin stilul arhitectonic, în formă de navă, nemaiîntâlnit prin aceste locuri, prin frumusețea picturilor și a culorilor acestora. Atât cât s-a mai păstrat din ele. La peste 250 de ani de la pictare se mai pot distinge temele picturilor imaginate după scene biblice de zugravul Pavel Dumbrăveanu din Iernuțeni, menționat în pisania de pe bolta naosului. Puține mai sunt picturile care nu au fost afectate tare de intemperiile vremii.

O portiță de eliberare… a durerii

Privite mai cu atenție, unele picturi nu reprezintă scene biblice, ci mai degrabă durerea celor asupriți în perioada domniei Împăratului Francisc al Ungariei. Å¢ăranul român a folosit spațiul pictural al bisericii pentru a-și spune povestea tristă a viețuirii lui. Neavând cui să-și spună păsul, s-a gândit că doar Dumnezeu este cel în fața căruia poate să își deschidă sufletul. Nu oricum, ci prin pictură. Ajunge să privim hainele personajelor pentru a vedea că îmbrăcămintea vremii aparținea ostașilor Imperiului Austro Ungar, ce-i asupreau pe țăranii români. Dovadă a celor spuse stă și ușa de scăpare din dosul bisericuței, care era folosită de feciorii locului ca loc de fugă în caz de pericol. Legenda spune că atunci când armatele austro-ungare intrau în defileu, pentru a lua cu forța în armată pe feciorii români, clopotarul aflat în turla bisericii trăgea clopotul, ca un semnal de alarmă. Iar pe această ușă, fugeau tinerii feciori în pădurea deasă ce ajungea în acele vremuri până la zidurile bisericii, făcându-se scăpați.

Părintele Moldovan s-a îngrijit și de această bisericuță, ridicându-i temelia de lemn care, în urmă cu câțiva ani, era pe pământ și punând o fundație. ”Aici se face o singură slujbă pe an, la Înălțarea Domnului. Au fost obiecte de patrimoniu pe care, de teamă să nu se distrugă, pentru că nu avem condiții necesare păstrării lor, le-am dat la centrul de conservare de pe lângă protopopiatul Târgu Mureș. Este vorba de 11 icoane și opt cărți de patrimoniu cultural național”, ne-a mărturisit părintele.

Implicarea credincioșilor ar putea fi mai bună

Parohia ortodoxă Răstolița numără 1200 de suflete creștine, dar la Biserică, spre mâhnirea părintelui, vin doar 15-20% din ei.

”Obiceiurile bisericești sunt aceleași care se practică și în celelalte biserici românești, dar implicarea credincioșilor nu mai este ca mai demult. Dacă înainte mai existau muncile în slujba comunității, acum puțini sunt cei care oferă o mână de ajutor. Mulți vin la slujbă, la parastase, nunți sau botezuri și cam atât”, ne-a mai spus părintele.

Cu toate acestea, Ioan Lircă Moldovan slujește lui Dumnezeu și celor pe care îi păstorește, pentru că asta e menirea unui preot, indiferent de greutățile vremurilor. Sfinția sa urează Paște Fericit tuturor celor care sărbătoresc Învierea Domnului și vă așteaptă, ori de câte ori treceți prin Răstolița, să vedeți și să vă închinați la cele două biserici de care are grijă, în mod special, Sfântul Nicolae.

Arina CORDUNEANU