La parohia Sf. Nicolae implicarea enoriașilor este una activă
Biserica cu hramul Sfântul Nicolae din Sângeorgiu de Mureș este păstorită de preotul Petru Miron, parohia acestuia numărând aproximativ 3000 de credincioși. Istoria bisericii și a parohiei ortodoxe este una zbuciumată. Până în anul 1700 era o parohie ortodoxă completă, dar tragedia vieții și a istoriei a făcut în așa fel încât românii să se împartă în două la 1700. „Probabil că nu a fost vrerea oamenilor ci vrerea Împăratului de sus, dar ortodocșii din Sângeorgiu de Mureș au trecut o parte la greco-catolici însă, vrerea de atunci a hotărât ca toți rromi să treacă la greco-catolici și astfel ortodocșii s-au trezit fără nici un bun, fără biserică, fără nimic”, a început să povestească părintele Miron. Ortodocșii și-au construit o biserică în 1822, în formă de navă, făcută din lemn, la care ulterior s-au făcut subzidiri, iar o reparație capitală a avut loc în 1911 și biserica a fost acoperită cu țiglă pentru ca acum 30 de ani să fie acoperită cu tablă. „În 1990 am propus să facem o biserică nouă. Cinci persoane din parohie s-au opus, iar restul au tăcut și atunci am mers pe ideea să reparăm actuala biserică. Atunci au fost construite cele două turnuri laterale plus pridvorul din față și lucrarea este foarte bună din punct de vedere calitativ. În interior biserica a fost pregătită pentru pictură în tempera de către un vechi zugrav bisericesc Macroi. El a fost cel care pictat aici în tempera dar, valabilitatea acestei picturi este de doar 15 ani și acum se vede clar situația pentru că au trecut de la pictare mai bine de 30 de ani”, a continuat părintele.
La ora actuală se pune problema înălțării zidurilor exterioare, refacerea acoperișului, a boltei, „să o pregătim pentru pictură în frescă care să țină 200-300 de ani”. Din punctul de vedere al implicării enoriașilor în viața religioasă, părintele se declară mulțumit. „Oamenii vin la biserică, se implică în viața bisericească și din punct de vedere sufletesc și din punct de vedere material. Tot ce s-a făcut, s-a făcut în primul rând cu sprijinul oamenilor”, ne-a mai spus părintele Miron.
Arina CORDUNEANU



