Uncategorized

Teroare în școală

Ana Pandrea, fiica fostului activist de partid Gheorghe Duma, ajunsă în urmă cu patru ani la rang de directoare, terorizează până la refuz cadrele didactice din cadrul școlii generale “Ioan Vlăduțiu” din Luduș. Un profesor a fost eliminat din sistem pentru ca unul mai slab, dar cu ceva în “spate”, să-i ia locul. Cursurile de perfecționare ale profesiorilor sunt dirijate tot de către Ana Pandrea, pe baza unor criterii alese pe… spânceană. Nu neapărat trebuie să excelezi în ale meseriei, important este să fi “pila” unui personaj cu greutate din comunitatea locală. Sau chiar membru în partidul de guvernământ. Altfel e bai mare și rămâi cu fundu-n mijlocul drumului. Iar asta nu o spunem noi ci profesorii care au… întărit regula. Cu toate acestea, conducerea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) rămîne impasibilă la plângerile și contestațiile dascălilor.
Interesele
primează
Timp de zece ani, Dora Potor a fost profesoară titulară a școlii generale “Ioan Vlăduțiu”. La sfârșitul anului 2003 figura pe lista restrângerilor de activitate, pe penultima poziție. În aceeași fițuică, pe un loc la fel de compromițător, se afla și invățătoarea Ramona Cotta care, pe lângă calitate de profesor mai avea una, mult mai importantă: aceea de soție cu acte în regulă a comandantului Poliției Luduș. Eliminarea s-a făcut conform programului. “An de an se înscriu la școală un număr tot mai mic de copii. În acest mod unul dintre profesori trebuie să plece. Am fost dată afară eu, deși colega mea era în punctul nevralgic. Pandrea ar fi trebuit să analizeze cazurile anterioare. În care colega mea a fost trecută și în anii precedenți pe lista de reduceri, gradul didactic l l-a susținul în concediul de maternitate ceea ce contravine legii, iar în anul școlar trecut a activat ca profesor suplinitor”, susține dăscălița.
Recurs
la bunul simț
În aceeași “bancă” a școlii am întâlnit un alt caz la fel de interesant. Pentru că nu au jucat conform trilurilor cu tentă comunistă ale directoarei, profesorii catedrei de matematică s-au ales cu o penalizare de doi la sută la salariu. Fără să stea pe gânduri, cadrele didactice au acționat conducerea instituție în judecată. Iar instanța le-a dat câștig de cauză.
“Nici nu știu exact pentru ce am fost sancționat. O aberație. Problema în sine nu a fost acel doi la sută. Ci faptul că directoarea a aplicat această decizie de la sine citire, fără să aibă acordul C.A. Am câștigat, deși Pandrea a ținut-o tot într-un recurs. Interesant este de unde s-au achitat cheltuielile pentru proces. Am întrebat conducerea, dar nimeni nu ne-a dat vreun răspuns”, a declarat profesorul Ilie Olteanu.
În același timp, directoarea Ana Pandrea continuă cu nonșalanță să adopte poziția unei “virgine” silfide: “Este rea voință din partea acestor oameni. Mi-au trimis pe cap Inspectoratul, Colegiul de disciplină, Poliția și chiar Prefectura. Eu am acționat potrivit normelor legale”. No comment!

Show More

Related Articles

Back to top button
Close