Uncategorized

Înscăunații lui Frătean și Florea

Ordonanța 37/2009 emisă de Guvernul României a schimbat, în parte, structurile de conducere ale instituțiilor deconcentrate din Mureș. Săptămâna trecută, candidații s-au prezentat la București pentru a susține planul de management pe care doresc să-l pună în aplicare în instituții în următorii patru ani. Vineri, 22 mai a fost ultima zi de depunere a constestațiilor, numirile în funcție urmând să fie publicate în Monitorul Oficial al României. La Mureș, unii au rămas în continuare în funcțiile pe care le-au ocupat, la alte direcții apărând nume noi. În cursul acestei săptămâni listele se vor finaliza și peisajul deconcentratelor va fi, în sfârșit, complet.

Șefi noi și vechi la Agricultură

Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură are o nouă conducere. În urma susținerii examenului la București, Vasile Cornea, fostul primar al orașului Iernut, s-a dovedit a avea cel mai bun plan de management pentru județul Mureș. Acesta va fi secondat tot de un fost primar, Viorel Bubău, din Sântana. Una dintre cele mai importante probleme pe care Vasile Cornea își dorește să o rezolve este cea legată de numărul mare de cereri ce trebuie rezolvate de un singur consilier. „Ca și obiectiv principal, potrivit planului de management pe care l-am întocmit, ar fi înființarea a trei subagenții. În momentul de față cele cinci agenții locale au o densitate foarte mare de muncă. La Târnăveni, de exemplu, un consilier are un volum de 1300 de cereri de rezolvat ceea ce este foarte mult”, a mai spus Cornea. În ciuda crizei, Vasile Cornea speră că va reuși înființarea agestor subagenții la Bălăușeri, Reghin și Sărmaș. În același timp, la Oficiul Județean pentru Consultanță Agricolă a rămas, pe post de director executiv, Ioan Cotuțiu, iar la Direcția Agricolă și pentru Dezvoltare Rurală rămâne PSD-istul Liviu Timar.

Reghina Fărcaș rămâne la AJOFM

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Muncă are un nou director coordonator economic. Pe postul de director coordonator rămâne în continuare Reghina Fărcaș. Schimbări vor avea loc și la Inspectoratul Teritorial de Muncă. La AJOFM, Ciprian Rusu este noul director coordonator economic iar Reghina Fărcaș își va păstra postul ocupat până în prezent. „Director coordonator managementul pieței muncii va fi Florina Pricopie, director coordonator economic, Ciprian Rusu și eu rămân director coordonator”, a declarat Reghina Fărcaș. Angela Boroș va fi numită la conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Finanțele revin PSD-ului, iar PDL ia sportul

Andrei Moscviciov a câștigat concursul pentru ocuparea postului de director coordonator al Direcției Generale a Finanțelor Publice Mureș. Acesta a obținut 80 de puncte la evaluarea proiectului de management. Din cei 52 de candidați pe plan național la funcția de director coodonator, doar 21 au obținut un punctaj mai mare de 80 de puncte. „Mă bucur că proiectul de management cu care m-am prezentat la București a convins comisia și a fost validat”, a declarat Andrei Moscviciov. Consilierul județean Doru Borșan a câștigat concursul pentru ocuparea funcției de coordonator al Direcției Județene pentru Sport Mureș. Acesta consideră că s-a făcut cea mai bună alegere și se bazează pe experiența acumulată în sfera privată. „Cred că cea mai bună alegerea este aceea ca pe o asemenea funcție să fie cineva din sfera privată. Mă bazez pe spiritul meu organizatoric. Există o multitudine de exemple în care cei din domeniul privat au obținut rezultate superioare celorlalți care au fost pe asemenea funcții de decizie”, a declarat Doru Borșan.

Sanda VIÅ¢ELAR

Lista șefilor de deconcentrate aparținând PDL

Direcția Județeană pentru cultură, culte și patrimoniul național Director executiv Băciuț Nicolae

Oficiul Teritorial pentru întreprinderi mici și mijlocii și cooperație Director executiv Gujan Lucian

Inspectoratul Teritorial de Muncă Inspector Șef Boroș Angela

Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Director executiv Reghina Fărcaș

Direcția Județeană Pentru Sport Director Executiv Borșan Doru

Clubul Sportiv Municipal Director coordonator Cioloboc

Horațiu

Casa de Cultură a Studenților Director Horga Crina

Inspectoratul teritorial pentru calitatea semințelor și a materialului săditor Director Lăzurcă Maria

Centrul Județean de Plăți și Intervenție pentru Agricultură

Director executiv Cornea Vasile

Oficiul Județean de Consultanță Agricolă Director executiv Ioan Cotuțiu

Direcția Județeană Silvică Director Miculi Vasile

Agenția Județeană de Protecția Mediului Director executiv Ștefănescu Dănuț

Oficiul Județean de Poștă Crișan Eugen

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Președinte-director gen. Radu Crișan

Inspectoratul Școlar Județean Inspector Școlar General Matei Dumitru

Sucursala 05 Mureș- Olt superior Gr II

Unitatea de Administrare 05.4 Mureș Gr III Inspector Șef Marius Eugen Nicolae

RDN Brașov, SDN Mureș Isac Gheorghe

Inspecția de Stat pentru Controlul Recipienților sub presiune și instalațiilor de ridicat Ungureanu Constantin

Spitalul Județean de Urgență Manager General Florin Gomotârceanu

Show More

Related Articles

Back to top button
Close