Marea ratare a Municipalului și dulcea amintire a ASA (I)

FC Municipal a ratat promovarea în Liga I. Unii consideră acest lucru un eșec. După doar un an de la înființare, jucătorii mureșeni s-au aflat toată ediția în plutonul fruntaș, mare parte chiar pe poziția de lider al seriei secunde. Dacă ar fi luptat pentru rămânerea în eșalonul secund, lucru care nu era ceva neobișnuit pentru o nou promovată, totul era normal. Terminau campionatul pe un loc la mijlocul clasamentului, era o oarecare realizare. Dacă ar fi reușit o ascensiune spre final, cu șanse de promovare, era o performanță notabilă. Încercăm să ne întoarcem în timp.

În urmă cu 42 de ani, în vara anului 1967, Asociația Sportivă Armata (ASA), echipă înființată în 1964, reușea, după doar trei ani, o promovare istorică pentru orașul Târgu-Mureș. Să rememorăm acele momente împreună cu cei care le-au trăit chiar în mijlocul echipei. Căpitanul formației din acea vreme a fost Siko Arpad, unul dintre jucătorii cu cele mai multe prezențe în lotul târgumureșean. După Florea Ispir, este jucătorul cu cele mai multe prezențe sub culorile ASA-ului. Mai mult, nu a fost niciodată schimbat. Când a intrat în teren, a jucat 90 de minute. ”Aveam o echipă bună. Era o generație dornică de afirmare. Cei mai mulți erau localnici, dar cei care au ajuns în echipă, ca militari, s-au integrat și s-au consacrat echipei”, declară Siko Arpad. El este de zece ani pensionar și urmărește evoluția sportului mureșean. A mai antrenat echipa Metalotehnica, reușind o promovare în divizia C. Consideră că succesul unei echipe nu poate fi hotărât de individualități, ci printr-un joc colectiv. ”Bucuria succesului este celebrată de către toți membrii echipei, iar la eșec suferă toți la fel, asta trebuie să caracterizeze o echipă”, este una dintre concepțiile fostului căpitan. El consideră că succesul unei echipe nu poate fi hotărât de individualități, ci printr-un joc colectiv. ”Climatul sănătos și dorința de afirmare a fiecărui jucător ne-a dus la rezultatele pe care le-am obținut”, completează căpitanul echipei.

Promovare istorică, festivitate pe măsură

ASA a dominat în ediția 1966-’67 a diviziei B. Avea nevoie de un punct în ultima etapă la Timișoara pentru a promova în premieră în prima divizie. Au realizat-o în urma unui gol înscris de Tiți Dumitriu, după ce Bungău deschisese scorul pentru timișoreni. La acest punct, mai era nevoie de o victorie a Arieșului Turda cu Baia Mare. Arieșul a învins cu 2-0, prin două goluri ale regretatului Ion Mureșan, care avea să devină ulterior idolul mureșenilor. Să amintim și echipa care realiza această performanță, care a generat un adevărat festival al sportului în vara anului 1967 în Târgu-Mureș: Solyom, Bartok, Balazs, Tâmpănaru, Czako, Csutak, Siko, Lungu, Dumitriu III, Pavlovici, Dragomir. Pe unii din această echipă îi mai putem găsi în orașul nostru. Nicolae Tâmpănaru, în prezent proprietarul unui atelier de prelucrări metalice, își amintește cu nostalgie de acele evenimente. ”A fost ceva de neuitat. Eu eram printre puținii din echipă care nu eram din Târgu-Mureș. După meci, am dormit la Turda, am petrecut și la mine acasă, la Câmpia Turzii. Am fost anunțați că nu suntem primiți în oraș, până ce nu sunt pregătiți. Niciodată n-a fost atât de frumos în Târgu-Mureș. Ne-au așteptat cu un autobuz decapotabil la gară, circulația era oprită, ne-au dus la Casa Armatei, apoi la Platoul Cornești, unde s-a organizat un banchet”, își amintește cu exactitate Nicu Tâmpănaru. El are 58 de meciuri în prima divizie și a evoluat în toate cele 30 de partide din divizia B în ediția în care au promovat.

Fundașul dreapta, Czako Ioan Levente, militar în termen, își amintește că erau așteptați la granița județului de către reprezentanții Agenției Județene pentru Sport, pentru a li se interzice pătrunderea în oraș până ce nu erau gata pregătirile. ”De la Combinat, până la gară am fost duși cu un autobuz deschis. De acolo, am mers pe jos până în centru, asta după ce am dat raportul misiunii îndeplinite. Doar eram soldați. Era ca o defilare de 23 August, ceva de neuitat”, se destăinuie Czako Ioan, unul dintre cei mai eleganți fundași care au evoluat pe prima scenă. El antrenează secția de juniori, copii născuți în 1993, de la Liceul cu Prgram Sportiv. Un atacant al formației acelor vremuri este Constantin Lungu, un luptător care poate fi luat ca exemplu de către oricine în sfera sportului sau în afara lui. A suferit o comoție cerebrală în urmă cu șase ani și acum are un mare regret: nu poate povesti ceea ce a trăit în acea perioadă. Cu ajutorul unei soții iubitoare, fostă handbalistă între anii 1962 și 1971, reușim să aflăm câteva dintre amintirile lui Nea Costică. Dar asta în numărul viitor…

Mihai VEREȘ