Biserica de lemn din Cerghizel își dă duhul

O biserică putredă, cu ferestrele sparte și acoperiș din azbociment. În tristă frăție, clopotnița care își așteaptă smerită sfârșitul. Cândva, aceasta îi chema pe credincioși la închinare. Acum se închină și ea spre milostivul pământ. Ca într-un nefiresc lanț al slăbiciunilor. Cam așa sună pe scurt povestea bisericii din Cerghizel. În spatele ei stă un trecut plin de trudă, dar deosebit de demn. În față, viitorul sumbru și foarte umilitor.

Tristețea cea mare vine din faptul că acesta nu este deloc un caz singular. Sunt 60 de biserici de lemn în județul Mureș. Toate vechi și extrem de valoroase. Cunoscătorii spun că dacă ar fi renovate, acestea ar putea intra într-un complex circuit turistic-religios. Problema cea mare este că sunt puțini oamenii de afaceri care ar fi dispuși să-și arunce banii pe astfel de proiecte. Iar fără bani, oricât de multă pioșenie ar exista, totul e în zadar.

Sătenii cu casa-n spate

Despre sătenii din Cerghizel se spune că ar fi fost în vechime niște adevărați oameni cu casa-n spate. Nomazi și veșnic nemulțumiți de locurile în care se găseau.

Se povestește că pe vremuri, Cerghizelul era un sat aproape lipit de Cerghid. Pe urmă, localnicii îngroziți de atâtea războaie, și-au adunat tot ce aveau mai de preț și s-au mutat într-un loc mult mai ferit, înconjurat din toate părțile de dealuri și păduri. Numai că nici aici nu și-au pierdut prea multă vreme. După ce și-au zidit case și și-au întemeiat gospodării, au realizat că de fapt, în deal, lipsa apei chiar este o problemă. Așa că și-au adunat încă o dată catrafusele și au pornit-o în căutarea unui loc mai potrivit. După câtva timp de căutări asidue, s-au stabilit în locul în care se găsește acum actualul sat. Cum însă, după atâtea bejenii au ajuns să nu aibă nici măcar biserică unde se închina, oamenii au pornit hotărâți să rezolve în vreun fel problema. Și au rezolvat-o. Repede și cât se poate de convenabil. Vecinii lor din Cerghid tocmai își construiau un nou loc de închinăciune. Pe cel vechi, nemaifolosindu-l, l-au scos la mezat. Nici prea scump, nici prea ieftin. Întocmai după posibilitățile pribegilor țărani. Aceștia, fără să stea prea mult pe gânduri, au desfăcut bucată cu bucată bisericuța proaspăt cumpărată și în câteva zile au ridicat-o la ei în sat.

Renovări neinspirate

De-a lungul timpului, bisericuța a fost renovată și reparată în mai multe rânduri. De fiecare dată însă, intervențiile făcute asupra ei au fost brutale și total neinspirate. Prima dată, imediat după strămutare. Oamenilor nu le-a prea plăcut cum arăta pictura, deteriorată din cauza demontării și a transportului. Așa au hotărât să adopte măsura cea mai puțin costisitoare. Au tencuit întreg interiorul lăcașului pentru ca pereții să arate curați și primitori. Prin anii 70, o altă lucrare de refacere a întregit treaba începută. În urma ei, valorosul monument istoric s-a pricopsit cu un trainic și mult mai puțin pretențios acoperiș de azbociment. De la această ultimă de împopoțonare, starea micuței clădiri a început să se deterioreze rapid. În imediata ei vecinătate a fost construită o biserică mândră și măreață, cum doar pe la oamenii cu dare de mână mai vezi. Nemaifolosită de atunci, bisericuța de lemn a ajuns în scurt timp doar o umbră a ceea ce fusese cândva.

Un adevărat pericol pentru enoriași

Astăzi, bisericuța de lemn de la Cerghizel este doar o ruină ce pare să încurce pe toată lumea. Prin geamurile sparte, vântul șuieră a pustiu. Acoperișul, deși proiectat să fie dizgrațios de trainic, lasă cu generozitate să se vadă prin el îndurătorul cer.

“Așa e doar de la ultima furtună, că înainte era ca nou”, ne asigură preotul localității. Nici măcar crucea din vârf nu se ține mai semeață. Plecată în umilință, și aceasta își așteaptă, resemnată, sfârșitul. La interior, tabloul este și mai dezolant. Printre bârnele surpate se vede cu mare ușurință lumina zilei. Plafonul care în mod normal ar cam trebui să fie boltit, atârnă amenințător deasupra locului unde credincioșii se mai adună din când în când să asculte slujba.

“Se ține încă bine în trestii, că e doar tencuiala”, se străduiește să ne liniștească preotul. Într-un colț, de-atâta putreziciune podeaua a rămas pur și simplu în aer. O soluție de evitare a capcanei s-a găsit destul de repede. O masă, un scaun, vreo două tocuri de ferastră și locul a fost izolat.

“Aici nu mai ținem slujbe decât o dată pe an”, vine rapid explicația.

Toată lumea se justifică

Deocamdată, singurele reacții ale celor care ar trebui să facă ceva, sunt doar justificări. Preotul e înciudat pe pârdalnica de furtună care i-a răvășit întreg acoperișul. Enoriașii se plâng de criză și de viață grea. Edilii susțin că au ajutat anul trecut comunitatea cu aproape 6000 de lei. Direcția Pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Mureș, se declară total depășită de situație. De vină ar fi banii care n-ajung nici măcar pentru vise, darămite pentru treburi serioase. În concluzie, sfârșitul străvechiului loc de rugă e cât se poate de iminent.

Allain CUCU

Preotul satului: “Acoperișul e așa de la ultima furtună, că înainte era ca nou! Tavanul se ține încă bine în trestii, că e doar tencuiala…”