Uncategorized

Siletina îți fură 100.000 de lei pe zi

Ora 7.30. Stația de la Fortuna era plină “ochi” de personaje. Elevi, pensionari și oamenii ai muncii… Într-un cuvânt, tot cartierul Tudor. “Numărul 26 sosește în stație peste patru minute” ne arăta panoul instalat de Primărie. Cu o întârziere de câteva minute, maxi – taxi – ul a ajuns într-un final la destinație. Ceea ce a urmat, întrece orice imaginație. Călătorii s-au îmbulzit, și-au dat coate, ba s-au mai și înjurat… Că de, e democrație! Și fiecare și-ar fi dorit un scaun. În timp ce șoferul, a asistat neputincios la acest spectacol de… supraviețuire, în care mai mult de 35 de persoane s-au înghesuit pe o suprafață de trei metri. Și asta, chiar dacă la intrarea în minibus este afișat “punctajul”: 15 + 1. De bilete, nici nu mai vorbim. Au și șoferii nevoie de bani! Și am “purces” la drum. În următoarea stație, cea de la Dacia, ne mai aștepta o surpriză. Nici nu a oprit bine maxi – taxi – ul că, înăuntru, înarmați până în dinți cu aparate de recepție, au năvălit doi indivizi. Un fel de agenți 007 ai transportului târgumureșean. “Bilete are toată lumea?”, s-au mulțumit să ne întrebe aceștia. Iar după atâta exces de zel și-au văzut liniștiți de… țigară. Și vorba unui pasager: “Ä‚știa de ce sunt așa de stresați?”. Chiar așa domnilor! De ce? 
Formula
maxi – taxi
La orele amiezii, lucrurile au stat puțin mai altfel. Aglomerația era aceeași, doar că de această dată părea mai… organizată. “Mergeți vă rog mai în spate. Sunt și alții care vor să intre în maxi – taxi. Hai! Nu auziți? Trebuie să repet”, s-a răstit la noi șoferul. Și tot drumul, aidoma unor balerine, pasagerii au stat în vârful degetelor. Acum, noi nu vrem să fim răi, dar nu înțelegem rostul afișelor de genul: “Plata la urcare!”. Această nouă găselniță a transportatorilor, care se dorește un fel de lege internă respectată și aplicată, e chiar pe… degeaba. Și asta din cauza șoferilor care se “zgârcesc” la bilete, mai ceva ca la bani. Vorba aceea, bilet cu bilet aduce milionul. Sau nu? Seara, totul pare mai liniștit. Stațiile de autobuz sunt aproape goale. Traficul este rezonabil. În timp ce șoferii îți dau tot felul de bilete ciudate. Adică gata… rupte. De parcă noi, călătorii, nu ne-am prinde de șmecherie. Avem bun simț domnilor! În jurul orelor 22, ai impresia că te afli cel puțin într-un raliu de formula 1. Șoferii gonesc ca nebunii și concurează între ei în curse aproape adevărate. Dar cine să-i mai vadă? Poliția e din… părți. Doar călătorii mai simt câte ceva. Dar asta numai în cazul în care sunt azvârliți de pe scaune la mai mult de un metru distanță.
Suntem în… top
Cu 13.000 lei călătoria, transportul din Târgu Mureș sparge cu succes toate topurile. În condițiile în care la Oradea prețul unei călătorii dus – întors este de 18 mii lei biletul, 9.000 de lei la Sibiu și București, 10.000 lei în Bistrița, târgumureșenii au cel mai scump tarif din țară. Iar asta în situația în care prețurile carburanților stagnează. Răspunzătoare de acest lucru se face aceeași societate care în urmă cu un an a crescut subit tarifele în taximetrie: SC Siletina. A cărui patron mai are și statutul de consilier local PRM. Suntem în campanie iar alegerile bat la ușă. E nevoie de bani, nu? “A fost prezentat un proiect în acest sens într-o ședință a Consiliului Local. Consilierii i-au dat vot favorabil, inclusiv eu. Mai mult nu am ce să spun. Vorbiți cu cei de la Transport Local”, s-a eschivat Claudiu Maior. În timp ce Tatar Bela, s-a mulțumit să dea vina pe vreme: “Vine iarna, iar eu în curte nu am decât niște hârburi de maxi – taxi. Nici parcul nu este gata deși există o hotărăre de Consiliu în acest sens. Nu am avut altă soluție. Am o grămadă de cheltuieli pe care trebuie să le acopăr”. Nu zău?

Ce zic târgumureșenii?

“Am auzit că se va scumpi. Cred că e cel mai costisitor din țară. Nici în București nu e atât.  Dar măcar, acolo vorbim de un oraș mare. Și până acum costul unui bilet era exagerat. Dar de data asta s-a întrecut orice măsură”, G.M. 47 ani.
“Nu mă mai miră nimic. Euro a rămas la același nivel. Benzina nu s-a scumpit. Cretinii! Își bagă iar banii noștri în buzunar. De parcă nu ne jecmănesc destul. Eu am auzit ceva, dar am crezut că doar de la anul. Nu îmi vine să cred”, N.A. 20 ani.
“Din cauza campaniei se scumpesc toate. Ce să faci? Doar Claudiu Maior are nevoie de bani pentru partid. E consilier PRM, nu? Cred că acesta este motivul”, M.M. 36 ani.
“Eu am trei copii. Toți merg la școală. Asta înseamnă că trebuie să scoatem din buzunare peste 100.000 lei zilnic. E bătaie de joc”, C.L. 41 ani.

ZIARUL de Mureș a dorit să afle ce cheltuieli lunare are o familie de târgumureșeni, în care toți membrii utilizează mijloacele de transport în comun. Am luat aleator un cuplu de părinți cu locuri de muncă, care mai au în întreținere și doi copii care merg la școală. L-a sfârșitul zilei am tras linia. Rezultatul a fost cutremurător: 108.000 lei zilnic. Ceea ce înseamnă că, în 23 de zile lucrătoare, o familie din Târgu Mureș cheltuie aproape două milioane și jumătate de lei. Și asta, doar pe transport. Adică un salariu minim pe economie. Bravos!

Show More

Related Articles

Back to top button
Close