Zahăr cu gust de faliment

La data de 26 decembrie 1997, ZAHÄ‚RUL Luduș a fost vândută devenind prima fabrică de zahăr privatizată din țară. Autoritatea pentru Privatizare și Administrația Participațiunilor Statului (APAPS) a vândut pachetul majoritar, de aproape 51% din acțiunile SC ZAHÄ‚RUL SA unei firme britanice numită ED & F MAN “Sugar Overseas Limited”. Conform spuselor directorului de la SC ZAHÄ‚RUL SA, Ioan Armenean, firma britanică a adus și o investiție de șapte milioane de dolari, din care s-au cheltuit doar trei milioane. Aceste fonduri au fost alocate pentru modernizarea utilajelor și pentru automatizarea completă a procedeului de fabricație, dar și creșterea capacității fabricii. Potrivit contractului de privatizare, toată aparatura care avea să fie adusă la ZAHÄ‚RUL Luduș trebuia să fie de ultimă oră și nefolosită. Ulterior, firma de sorginte englezească își schimbă denumirea în “Factory Holding Limited”. Interesant este faptul că acționarii acestei societăți britanice sunt indivizi cu cetățenie franceză. Restul acțiunilor fabricii de zahăr din Luduș sunt deținute de SIF Transilvania (17,52%), de directorul fabricii, Ioan Armeneanu (actualmente și consilier local PSD) și de alți mici întreprinzători rezultați în urma programului de privatizare lansat de guvernarea lui Văcăroiu (circa 31%). Teoretic, având în vedere și infuzia de capital cu care s-a avântat  acționarul majoritar, ZAHÄ‚RUL SA Luduș avea la acea vreme toate șansele să devină o afacere profitabilă. În schimb, a devenit vaca de muls a unor firme căpușă.
Filiera franceză
Potrivit normelor economiei de piață, SC ZAHÄ‚RUL Luduș ar fi trebuit să-și valorifice singură producția. Paradoxal, patronatul francez a ales o variantă cel puțin bizară. Astfel, întreaga producție de zahăr a fabricii din Luduș este “controlată” de un SRL. Firma se numește ZAHARCOM SRL și figurează cu sediul în Luduș, la aceeași adresă cu fabrica de zahăr.  Practic, ZAHÄ‚RUL SA Luduș nu vinde nici un gram de… dulce. În schimb, toată producția fabricii este vândută, și profitul încasat de către acest SRL căpușă. “Păi, nu există nici o societate producătoare care să-și valorifice și produsul. Trebuie să fie societăți separate”, a fost explicația dată de directorul Ioan Armenean. Acum, ori acest director penal ne ia drept proști, ori chiar crede în gogoșile sale sfruntate.
Verdict: faliment
Ca și cum aceste subterfugii și șicane penale nu ar fi de ajuns vă mai spunem că, conform datelor furnizate de către Registrul Comerțului, acționarul unic al ZAHARCOM SRL este o firmă olandeză, Romanian Sugar Holdings B.V., situată în orașul Breda la adresa Zuilenstraat 100. Paradoxal, deși firma este înregistrată în Olanda, administratorii societății cu pricina sunt toți cetățeni francezi. Nici urmă de olandezi printre aceștia: Prodvin Francois Xavier Henri Dieudonne, Reffet Didier Francois Bernard, Ammeux Benoit-Remi, Dhalluin Dominique-Albert, Victor Gerard Dujardin și… surpriză, cetățeanul român cu domiciliul în Franța, Vasile Bizău. O șleahtă de babalâci, care au un singur țel. Falimentarea SC ZAHÄ‚RUL Luduș!
Conducerea fabricii de zahăr afirmă faptul că, firma nu are deloc profit și se lucrează în pierdere. “Într-adevăr, nici ZAHÄ‚RUL Luduș și nici ZAHARCOM SRL nu are nici un profit. Prețul zahărului nu este bun și nu acoperă cheltuielile privind producția. Tot profitul ZAHARCOM merge înapoi la fabrică. Chiar dacă societățile merg prost, acționarul nu o să se retragă, dimpotrivă va investi. Pierderile nu au fost oricum mari, aproximativ 6 miliarde de lei. Intrarea în UE, va fi benefică, producția de zahăr va fi în avantaj”, a declarat directorul SC ZAHÄ‚RUL Luduș. Ar fi și proști, dacă s-ar retrage. Unde ar mai găsi o fabrică pe care să o paraziteze așa de bine, iar statul să stea cu mâinile în sân?
Realitatea
e alta
Firma căpușă, ZAHARCOM are un profit de invidiat. Astfel, dacă în 1999 SRL-ul căpușă ajunsese la o cifră de afaceri de 13,54 miliarde, un an mai târziu se ridicase la 54 miliarde lei. Interesante sunt “rezultatele” obținute în anul 2002, peste 225 de miliarde lei profit, respectiv 141 miliarde în 2003. Tot acest profit exorbitant, exprimat în milioane de euro anual, intră cu succes în buzunarele francezilor. În timp ce restul acționarilor fabricii din Luduș nu au văzut nici măcar un cent.   
În asemenea condiții, nici nu e de mirare faptul că investitorii nu vor să plece. Pe lângă câștigurile cu iz vădit penal, aceștia mai țepuiesc în stil mare și statul român, care se regăsește în postura de bou încornorat de francezi. Așa spre exemplu, de la privativare, datoriile fabricii de zahăr către Ministerul Finanțelor au crescut vertiginos. Dacă în ’99 datoriile SC ZAHÄ‚RUL Luduș au fost de 41.714.711.000 lei, în 2003 sumele au urcat la 223.073.261.000 lei. Și, din această cauză asupra fabricii a fost demarată procedura de executare silită. Care este explicația dată de conducere? “Cum? Noi nu am avut niciodată datorie la Finanțe. Este o greșeală. A venit un executor, dar a și plecat că nu a găsit nimic. Nici nu trebuie să mă uit pe site-ul MF, că eu știu mai bine. Nici nu mă interesează că e o greșeală”, a bravat Ioan Armenean. Cert este că o dată cu achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni de către “investitorii” francezi, Zahărul SA Luduș nu a mai înregistrat niciodată profit.
Sabotarea
Zamur
Nici SC ZAMUR SA Târgu Mureș nu a avut o soartă mai bună. Privatizată în ’98, pachetul majoritar a fost preluat de FRS (tot o firmă franceză) cu un procent de 84 %, restul revenind AVAS și încă altor 8000 de acționari, rezultați în urma “cuponiadei”. Și aici jocurile sunt dirijate tot de Francois Podvin chiar dacă, directorul fabricii din Luduș se încăpățânează să afirme că FRS este doar o parte componentă a Limited Holding Factory, dar nu știe prea multe despre această tărășenie. Este clar că, pentru ZAMUR, privatizarea nu putea să aducă nimic bun. Practic, activitatea acestei fabrici a fost redusă doar la un simplu centru de colectare a sfeclei de la producători, pentru că procesarea zahărului a fost comasată și preluată de fabrica din Luduș. Interesant este însă faptul că investitorul a alocat acestei fabrici patru milioane de dolari pentru automatizarea procesului de fabricație. Această infuzie de capital era de fapt angajamentul acționarului majoritar față de FPS. “Dar cum producția în acea perioadă era scăzută, s-au comasat cele două fabrici. Am investit și aici ceva din banii primiți, dar apoi a intervenit această decizie și fabrica din Luduș a primit o parte din sumele alocate Zamurului”, a declarat Alexandru Luță, directorul Zamur SA. Acum că acești bani au fost într-adevăr investiți sau că au dispărut undeva, directorul nu a vrut să comenteze. Cert este că acționarul nu și-a respectat obligațiile și a preferat să stea cu fundul în două luntrii și să plaseze banii de la o fabrică la alta, lăsând ca sume serioase să dispară undeva pe traseu, iar angajamentele față de fostul FPS au fost grav încălcate. În schimb, promisiunile investitorului s-au materializat prin disponibilizări masive (200 de oameni au fost concediați în 2000) și reducerea drastică a activității. În plus, datoriile fabricii către finanțe au crescut în fiecare an. De la 96.491.338.000 lei, adică suma datorată MF în 1999, anul trecut datoriile înregistrate au ajuns la 108.853.369.000 lei. Măcar în acest caz, directorul a recunoscut că la ora actuală, Zamur are mari datorii. “O sumă exactă nu vă spun. Ar demoraliza. Chiar nu are sens să scrieți despre asta. Nu interesează pe nimeni”, a spus cu nonșalanță directorul Luță. De asemenea, directorul recunoaște că din 2000 fabrica nu a înregistrat nici un profit.
Minciuna are
picioare scurte
În ciuda lamentărilor, ambii directori recunosc că în ultima perioadă producția e bună și o suprafață de 3600 ha de teren este administrată de cele două fabrici de zahăr. Totuși nu este nici un profit, iar datoriile către stat cresc vertiginos. Dacă ar fi să ne luăm după declarațiile directorilor, acționarul majoritar se încăpățânează în ciuda pierderilor celor două fabrici să nu renunțe la afacere, pe motiv că “se așteaptă momentul integrării în UE”, când cultivarea și procesarea sfeclei de zahăr va fi una rentabilă. Ceea ce aceștia au uitat să spună este faptul că această fidelitate a păcălicilor francezi se datorează firmei căpușă care are un profit de invidiat. Ghiciți unde se varsă? În aceste condiții, falimentarea fabricilor și țepuirea statului român prin neachitarea unor datorii colosale este iminentă. Vom reveni.

Datoriile SC Zahărul SA Luduș către Ministerul Finanțelor:
– 1999- datorii totale:   41.714.711.000 lei
– 2000- datorii totale: 184.645.946.000 lei
– 2001- datorii totale: 183.063.269.000 lei
– 2002- datorii totale: 119.796.716.000 lei
– 2003- datorii totale: 223.073.261.000 lei
(sursa: www.mfinante.ro)

După ’89 pe piața zahărului românesc s-au produs dezechilibre semnificative. Acestea s-au concretizat prin scăderea drastică a suprafețelor cultivate cu sfeclă și implicit a producției de zahăr. Astfel, s-a ajuns în situația ca circa 85% din necesarul de consum de zahăr al României să fie asigurat prin import. Cauzele au fost importurile de zahăr din zonele defavorizate în regim de scutire de taxă vamală și importul de zahăr, fără taxe vamale, din Republica Moldova care s-a făcut în cadrul unui Acord de Comerț Liber.

La ora actuală în România mai funcționează doar patru fabrici care procesează zahăr din sfeclă: Liești, Oradea, Luduș, Bod, iar alte cinci fabrici se ocupă doar de rafinarea zahărului (Buzău, Urziceni, Călărași, Roman, Corabia).

“Fabrica nu a avut niciodată datorii. Nu mă interesează ce zic cei de la Finanțe și nici nu voi face săpături. Nu mă deranjează și nu mă afectează acestă greșeală.”
(Ioan Armenean, director Zahăr Luduș )

Monica MÄ‚EREAN
Cristina CORNEA