Uncategorized

ANL vă dă apă de ploaie

Unde nu-i cap e vai de locatari

Agenția însărcinată de statul roman cu înzestrarea tineretului mai puțin bogat al țării cu locuințe, ANL, și-a dovedit spiritul de glumă încă de la inființare, când a lăsat noua generație să aștepte ani de zile pentru dobândirea statutului de chiriaș cu sumă modică * Primii clienți au fost batjocoriți cu apartamente neracordate la energie termică sau gaze * Alții au fost lăsați să aștepte până la lămurirea unor scandaluri “de cartier” sau forțați să-și “tragă” apa și căldura de la anumite centrale, la prețuri cu mult deasupra pieței

Privită prin perspectiva situației socio-economice a tinerilor, oferta ANL părea a fi cea mai apropiată de nevoile acestei categorii. ANL-urile mureșene nu prea seamănă, însă, a blocuri americane, așa cum s-a zvonit. Sunt frumoase, nu-i vorbă, dar la câți bani au costat (peste 250 de euro metrul pătrat de construcție), ar fi trebuit să aibă dotările și finisajele unor vile luxoase. În județul Mureș, însă, nici vorba de așa ceva. Lipsa de eficiență a programelor ANL este o responsabilitate pe care edilii încearcă să o paseze de la unul la altul. În timp ce constructorii câștigători de licitații se fac că plouă. Și chiar plouă, dar în apartamente.

Prea puține…

Fără doar și poate, cele 135 de apartamente date în folosință sub egida ANL în Târgu Mureș sunt mult sub necesarul imediat. De altfel, repartizarea apartamentelor a fost în repetate rânduri amânată, fiind nevoie de zeci de intervenții pentru rezolvarea mulțimii de contestații. Pentru tânărul mureșean “posesor” de familie, anul 2003 a însemnat inaugurarea noilor locuințe, construite prin ANL. Astfel, două astfel de blocuri au fost ridicate pe B-dul Pandurilor, iar altul a fost dat în folosință pe strada Negoiului. Apartamentele sunt cu una sau două camere, și sunt destinate tinerilor până la 35 de ani. Alte 64 de case au fost construite pe Calea Sighișoarei.

Până aici toate bune și la locul lor. Dar când vine vorba de firme…

Consor și-a tras foloasele

SC Consor și-a adjudecat lucrările de construcție pentru unul dintre blocurile de locuințe ANL, de pe B-dul Pandurilor. Firma Consor este o mai veche cunoștință a ZIARULUI. Despre aceasta putem afirma, cu certitudine, că se înscrie în topul “ilegaliștilor” din construcții ai județului. Societatea a început să-și etaleze serviciile pe piață la sfârșitul anului 1992. Nerespectarea prevederilor legislației muncii și persoane angajate fără forme legale, cam așa sună activitatea patronată de către Călin Ormenișan. După ce a împărțit afacerile cu fratele său, Sever, a rămas cu firma Consor și cu benzinăria de lângă Aeroportul Târgu Mureș. Nefiind interesat de mirosurile de petrol, a scos-o la vânzare. Și a dat-o pe construcții… De când cu ANL-ul, Consor SA a avut o ascensiune fulminantă. Dacă cifra de afacerii a societății era în 2001 de 16,4 miliarde lei, în 2002 a depășit 24 miliarde pentru ca în 2003 să ajungă la nu mai puțin de 35 de miliarde lei, cu un profit net de 3,7 miliarde. No comment! Asta în ciuda celor susținute de către afaceristul penal, Ormenișan: “Nu are rost să discutăm starea în care se află construcția realizată de către firma Consor. Oricum, ZIARUL scrie numai ceea ce dorește. Cât despre suma cu care am câștigat lucrările de licitație, aceasta se găsește pe site-ul Ministerului. Vă asigur, însă, că eu nu m-am atins de nici un ban”. Bine, dar cifrele vorbesc…

Bența licitează tot

O altă firmă care și-a adjudecat licitația pentru construirea locuințelor de tineret este Contranscom Bența. Aceasta s-a înființat în 1991 și are la bază transportul și construcțiile. Despre SC Contranscom se poate spune că a fost prima firmă din România care a început să deruleze un program de construcții de locuințe prin credit ipotecar. De asemenea, frații Bența sunt campionii de necontestat ai licitațiilor pentru construcția locuințelor ANL în județul Mureș, cu lucrări în Sântana de Mureș și Sighișoara. Tot Contrascom a pus cărămidă peste cărămidă și în cazul celor 64 de case de pe Calea Sighișoarei. Asta da afacere! Pentru că, dacă privim site-ul Ministerului Finanțelor, vom constatat că în perioada 2001-2003, Contranscom Bența și-a triplat cifra de afaceri. De la 83,9 miliarde în 2001, doi ani mai târziu, prin conturile societății au trecut 293,3 miliarde, cu un profit net de 7,2 miliarde, adică aproape 2 milioane de dolari.

Lucrări de doi bani

Lucrările de construcție a blocului ANL de pe B-dul Pandurilor au fost realizate de către SC Contranscom mai mult în batjocură. Calitatea submediocră a unora dintre finisajele apartamentelor nu demult inaugurate depășește orice limită a bunului simț. Deși au fost date în folosință de nici doi ani de zile, construcțiile de pe B-dul Pandurilor sunt pline ochi de igrasie. O altă nemulțumire generală este izolarea fonică a apartamentelor. Aceasta este prost realizată, în mare parte din cauza ușilor de la intrare, care sunt tăiate strâmb. Din această cauză nu se închid conform standardelor și permit, prin fantele rămase din cauza defectului, să intre în apartamente toate zgomotele. Și lista plângerilor rămâne deschisă: “Aici, la parter, nu este igrasie. Doar la etaje. La ultimul etaj este cel mai rău. Plouă în casă, așa de bine e făcută izolația! Toate se desfac! Priviți cum arată ușile! Observați cât de prost sunt lucrate”, se plânge familia Ioan Pop. Un alt locatar, care a avut “norocul” să prindă un apartament la ultimul etaj, se arată la fel de nemulțumit de calitatea lucrărilor: “Eu am avut igrasie de când m-am mutat. Nu mai vorbesc de geamuri. Așa de prost au fost montate, că am un curent în casă de-mi zboară creierii”, declară Călin Cioloca. În timp ce la etajele intermediare situația se prezintă și mai nasol: “Din cauza conductelor care au fost montate prost, în tot blocul au fost inundații. Ne pluteau covoarele în casă. Din cauza asta avem și igrasie. Suntem siguri că în vara aceasta o să avem iar probleme”, au afirmat membrii familiei Indrieș. În plus, blocurile ANL mai au de trecut încă un mare test. Acoperișul. Abia la primăvară, după ce se vor topi zăpezile, vom putea vedea cât de bine a fost relizată izolarea acestuia. Situația este similară și la casele de pe Calea Sighișoarei, unde igrasia este, la fel, un motiv frecvent de plângeri.

ANL la vale!

Licitația pentru blocul de locuințe ANL de pe strada Negoiului a fost câștigată de către SC Coriz SRL. Societatea a apărut în domeniu în anul 2001 și aparține omului de afaceri Szombat Janos. SC Coriz SRL are ca obiect de activitate construcțiile industriale, civile și agrozootehnice, inclusiv drumuri și platforme. În cazul acesteia, hiba e în altă parte. Primăria Târgu Mureș a pus la dispoziția constructorilor un teren bun ca renume, dar cu localizare proastă. Iar asta din cauza faptului că specialiștii în domeniu susțin că strada cu pricina o cam ia la… vale. Mai pe înțelesul tuturor, zona Negoiului este “sortită” alunecărilor de teren. Nici unul dintre proprietarii locuințelor ANL, nu are însă cunoștință despre ceea ce se întâmplă în propria-i ogradă. în timp ce Primăria, ridică din umeri!

Fonduri din părți

În 2003, Primăria Târgu Mureș a predat Angenției amplasamentele pentru construirea a trei blocuri de locuințe. Unul, cu 25 de apartamente, la intersecția dintre strada Predeal cu B-dul Pandurilor, al doilea, tot cu 25 de apartamente, pe Gheorghe Marinescu și un al treilea pe strada Sucevei. Câștigătorii licitației au fost Contranscom Bența SA, SC Consor SRL și SC Izorep SRL. Din cauza faptului că lipsesc sursele de finanțare, deocamdată nu au fost încheiate contractele de execuție pentru construirea acestor blocuri. Până una alta, tineretului târgumureșean nu-i rămâne altă soluție decât să aștepte.

Bătălia pentru Sighișoara

Blocurile de locuințe ANL din Sighișoara au fost date în folosință cu surle și trâmbițe. Multă lume, mult festivism și, sigur, întâiul fiu al cetății, Miron Mitrea. Mult zgomot pentru nimic (bun), pentru că blocurile sighișorene au fost construite după o serie de desene aberante, transpuse în realitate de SC Consig și Constrnascom Bența SA. De altfel, SC Consig a prins mai toate contractele în domeniul construcțiilor pe zona Sighișoara. Evident, prin licitație, societatea fiind afacerea fostului consilier județean PSD, Florin Pipaș. SC Consig și-a adjudecat lucrările de pe străzile Miron Neagu și Rozelor, în timp ce SC Contranscom a câștigat licitația pentru strada Panseluțelor. Cât de bine și-au făcut firmele constructoare treaba?

Batjocura ANL

Blocurile ANL de pe strada Miron Neagu au fost construite în 2002, într-un cadru natural extrem de… exotic. Astfel, ANL-urile au fost amplasate în imediata apropiere a unei colonii de rromi. Deși, la vremea respectivă, Primăria Sighișoara declara că va rezolva într-un timp record mutarea forțată a coloniei în altă locație, se pare că lucrurile nu s-au schimbat nici în momentul de față. Poate doar rromii se găsesc într-un număr mai mic. În schimb, peisajul este același. De asemenea, dealul pe care au fost construite cele șase blocuri ANL are pânza freatică foarte ridicată, astfel că, prin subsolurile unora dintre blocuri, apa a intrat deja în pereți. Cine o fi vinovat de asta? Din datele pe care le deținem rezultă că proiectul blocurilor a fost extrem de slab, de aici rezultând încă de la început o sumedenie de aberații, pe care constructorii au fost nevoiți să le rezolve din mers. Din seria exemplelor aberante, încăperile pentru centrala termică nu aveau prevăzute guri de aerisire, nu a existat proiect pentru instalațiile de energie electrică, nu au fost prevăzute controale pentru utilități iar hidroizolația fundației a cedat în fața infiltrațiilor de apă din pământ. În momentul de față, chiriașii ANL-urilor trag ponoasele incapacității proiectantului.

Dezastru!

ANL-urile construite pe strada Rozelor au fost date în folosință în urmă cu două luni de zile (din considerente, probabil, electorale), dar marea majoritate dintre locatari s-au mutat în imobil abia în luna ianuarie a acestui an, pentru că halul în care au fost predate apartamentele întrece orice imaginație. Iar asta nu o spunem noi, ci locatarii: “Când ne-am mutat, în decembrie, nu era nici măcar curent. Ne-am legat ilegal de la șantier. Curent, practic, am avut doar cu o zi înaintea Crăciunului. (…) Ce să zicem? Construcțiile au fost făcute numai ca să fie. Nu mi se pare normal ca într-o casă să existe o tencuială de doar doi centimetri. Iar canalizarea s-a făcut chiar înainte de a cădea zăpada. (…) S-a furat la greu. (…) Până acum am investit vreo 15 milioane lei în apartament. Apa caldă și rece am pus-o pe banii noștri, am schimbat robinetele, care erau defecte. Parchetul nu era finisat. S-au făcut goluri de aer sub el și ne-am trezit cu mobila la ușă. (…) Am făcut plângere la Primărie, dar Dorin Dăneșan ne-a răspuns că așa pățim dacă nu am votat pe cine trebuia”. Nici pe strada Panseluțelor situația nu este mai roză. ANL-urile de aici arată ca după război: pereții sunt plini de igrasie; plouă în apartamente; cabluri de curent neizolate prin holurile blocurilor; gresie și faianță spartă. Lucruri de care Bența și firma sa pot fi cu adevărat mândri. Vă reamintim că arhitectul șef al Sighișoarei este Alexandru Nits, un nume legat și de alte scandaluri în materie de construcții. Ca să nu mai vorbim despre faptul că la realizarea proiectului și-a adus “contribuția” și Ioan Velicu, șeful Serviciului de Urbanism din cadrul Primăriei Sighișoara. Un personaj în capul căruia coloana și pilonul înseamnă aceelași lucru. Cert este că în Sighișoara este mult loc de mai bine în această privință. Iar Dăneșan știe!

În concluzie…

…ZIARUL de Mureș propune ca în locuințele ANL să se mute constructorii, cu tot cu arhitecți, pentru a simți pe propria piele aberațiile pe care le-au zămislit. Săptămâna viitoare, ZIARUL va lua l-a purecat și celelalte localități în care au fost ridicate blocuri pentru tineret. Urmează Luduș, Ungheni, Reghin, Târnăveni și Sântana de Mureș. Fiți pe fază!

Monica MĂEREAN

“Nu cred că există astfel de probleme la construcțiile realizate de firma noastră. Puteți scrie ce doriți, căci oricum așa veți face. Chiar săptămâna trecută am fost la apartamentele construite în Sighișoara, și nimeni nu s-a plâns de nimic. Cât despre faptul că plouă în apartamentele situate la ultimul etaj, așa ceva nu este posibil”, Remus Bența, administrator la SC Contrascom SRL

“Faptul că există igrasie în apartamente este din cauza locatarilor și nu a constructorului. Pentru că cei care ocupă aceste spații nu știu cum să aibă grijă de ele. Ce să le fac dacă nu aerisesc?”, Florin Pipaș, patron SC Consig SRL

“Dar nu înțeleg de ce nu vin oamenii să depună plângeri, dacă sunt probleme. Nu am primit nici o reclamație în acest sens”, Dorin Dăneșan, primarul Sighișoarei

Show More

Related Articles

Back to top button
Close