Turnatoria lui Eminescu

Cum ai trecut de poarta masiva de fier te loveste un zgomot intens, parca ar fi o megabutelie de gaz care-si varsa continutul afara cu o presiune fantastica. E cuptorul în care nea Petru Suciu si feciorii lui topesc deseurile de metal cumparate de la Remat pentru a le da noi forme. În curte, pe stânga, se odihnesc unul lânga altul, ca doi mari prieteni, Lenin si Eminescu. În fata, atelierul de unde tâsneste suieratul acela care-ti mângâie neprietenos urechile…

Grea meserie si-a mai ales si nea Petru…Toti fug de ea ca de dracu’, numai pe feciori i-a convins sa ramâna si sa-i duca mai departe afacerea. Are 11 angajati la Turnef Transilvania, din care opt sunt membri ai familiei. Fumul înecacios care se ridica deasupra formelor în care se toarna metalul incandescent nu poate fi decât otrava curata. Baietii au ochii rosii, dar nu cedeaza…Bronzul are nevoie de 1250 de grade Celsius pentru a deveni lichid si suvoaiele de sudoare de pe fruntile celor trei mesteri sunt de înteles…Comanda pentru bornele de acumulatori trebuie însa respectata, pentru ca ea tine firma în viata de câteva luni încoace. Deasupra, pe perete, stema României socialiste turnata în bronz si o trompeta veche de alama supravegheaza toata vânzoleala din atelier.

Nea Petru e obisnuit cu munca grea. A început în 1964, la Electromures, si a continuat la fostul IPP. „Lovitura de stat”, cum îi spune el Revolutiei, l-a prins în atelierele Consiliului Judetean. În paralel, avea si acasa un mic atelier, înscris în fosta Cooperativa Metalul, si facea chiar export de cuiere si piese de feronerie. Primul clopot l-a turnat în 1969 si acesta bate si astazi pentru biserica unui sat de lânga Târnaveni. De atunci…sute de clopote si alte obiecte de cult au trecut prin cuptorul si mâinile lui nea Petru. Recunoaste însa ca afacerile cu biserica nu sunt specialitatea lui. „Nu am facut bani din asemenea lucrari, aveam doar pretentia sa-mi acopar cheltuielile cu materia prima si regia. Munca mea nu o puneam în calcul…Am avut si cazuri când nu mi s-a platit nimic. si în ziua de azi am câtiva popi de la care am de recuperat bani, însa am asa…o rusine sa merg sa-i caut…”, ne destainuie nea Petru, acceptând cu greu opinia noastra ca rusinea ar trebui sa fie de partea acelor fete bisericesti.

O afacere…devreme

Turnef Transilvania a aparut devreme, în 1991, mesterul stiind cum sta treaba cu initiativa privata înca din celelalte timpuri. „A urmat o perioada grozava, când primariile si institutiile se înghesuiau sa-mi comande lucrari de arta, statui si statuete…pe care sa le afiseze în fata cladirilor. Eu l-am turnat pe Dandea…l-am turnat (zâmbeste cu tâlc) în bronz…Dandea ala mare din centru…Am doua statui la Jandarmerie, una la Politie, una la Liceul nr.5. Am realizat Lupoaica din Iernut, pe cea din Ludus si pe cea din Zalau. Toti veneau si apelau la patriotismul meu si le faceam aproape pe degeaba. Dandea ala m-a bagat în mare încurcatura, ca am lucrat la el câteva luni si între timp am acumulat datorii mari la stat…Era sa o patim atunci”, îsi aminteste, zâmbind, nea Petru.

Praful de pe Eminescu

În curte, Eminescu ne priveste încruntat de lânga Lenin. S-au plictisit probabil unul de altul…Sunt mai bine de zece ani de când stau împreuna, uniti doar de praful care iese hoteste din atelier si li se aseaza ca o promoroaca pe umeri. Poetul are o figura gânditoare, departe de imaginea zâmbareata din manualele de româna. E o lucrare rara, creata de mintea si iscusinta marelui artist Ion Vlasiu si turnata în bronz de nea Petru. „Pe Eminescu am vrut sa-l donam unui orasel, Anienii Noi parca se numeste, în Republica Moldova, aproape de Transnistria. Voiau sa înlocuiasca o statuie a lui Lenin. Era prin 1996…Rusii au aflat însa si au facut presiuni asupra consilierului cultural care facuse comanda la noi…si asa am ramas cu poetul aici în curte… De atunci am avut multe oferte pentru el…niciuna concretizata. Fostul primar al Brasovului, Ioan Ghise, ar fi vrut sa-l aseze în Parcul Mihai Eminescu, însa pe când sa-l duca a fost schimbat din functie. Am avut oficiali interesati si din Botosani sau Blaj, nimic concret. Reprezentanti ai comunitatii românesti din New York…iarasi nimic. Acum Primaria din Sângeorgiu de Mures ne-a chestionat…Înca asteptam oferte…Nu e pacat totusi ca o asemenea lucrare sa stea în conditiile acestea si sa nu bucure ochii iubitorilor de arta de undeva, din tara asta?”, ne întreaba, cu amaraciune, nea Petru…

Foc continuu

Bethoven, ciufulit, zâmbeste de pe un raft de parca Avram Iancu de lânga el i-ar fi zis o gluma buna. Suntem în birourile de lânga atelier, unde stau îngramadite o sumedenie de lucrari de mici dimensiuni, sfesnice, clopotei de tot felul, cupe, crestete celebre precum cele doua pomenite mai sus. Nea Petru e obosit, desi înca nu e amiaza. Unul dintre feciori a deschis atelierul la 3 dimineata, pentru a se apuca de lucru la un clopot, comanda pentru un orasel din Republica Moldova. Nea Petru a venit la ora 5.00 si a început munca la bornele pentru acumulatori. Mii de bucse, roti melcate, piese de schimb pentru utilaje, borne, statui, cruci, clopote si alte obiecte de cult au iesit în ultimii 18 ani pe poarta micutei turnatorii. Cuptorul merge la foc continuu. „Cheltuim 60-70 de milioane pe luna pe gaz. Tocmai din acest motiv ne-am socotit sa întocmim un proiect pentru fonduri structurale. Am avea nevoie de 100.000 de euro pentru a achizitiona un cuptor electric si alte câteva lucruri care tin de tehnologie. Altfel…activitatea noastra a crescut în comparatie cu anul trecut. Marile turnatorii intra în faliment si comenzile se muta spre noi. Avem acum contracte în derulare cu Astra Vagoane Arad sau cu Remarul 16 februarie din Cluj, doua companii importante pe domeniile lor de activitate”, ne explica, optimist, nea Petru. Este însa ofticat ca bancile nu-l înteleg deloc pe micul întreprinzator. A încercat sa-si mareasca linia de credit si i s-a raspuns ca nu are cifra de afaceri destul de mare (4 miliarde pe 2008) si numarul mic de angajati nu-l avantajeaza deloc. „Pai unde-i grija fata de IMM-uri pe care o tot cânta guvernantii pe la televizor? Nu-i….” se întreaba si în acelasi timp îsi raspunde mesterul.

Pe-o gura de rai…

Nea Petru este un tip amuzant. Spera sa mearga în rai datorita clopotelor, crucilor si obiectelor de cult pe care le-a faurit. Este constient însa ca le-a facut cu uneltele iadului: focul, clestele, cazanul…Zâmbeste…”Mergem acolo unde ne este locul. În rai am auzit ca e o liniste deplina…ne învârtim cu totii dezbracati în jurul unui lan de flori…Mare lucru…Dincolo însa…sunt în domeniu…Daca îmi iau si sculele cu mine poate prind vreo lucrare”, râde copios nea Petru, în timp ce ne conduce spre poarta masiva de fier de la intrare.

În strada, suieratul cuptorului se întrerupe brusc. Zgomotul masinilor care gonesc pe strada principala din Sângeorgiu îi ia locul. Un mic iad. Eminescu s-ar întoarce lânga Lenin pentru urmatorii zece ani.

Alin BOLBOS

Foto Cristina GÂNJ