Povestea de Oscar a sasului Dieter Alzner
Dacă vreun mare regizor de la Hollywood ar auzi povestea reghineanului Roland Dieter Alzner, filmul lui ar prinde cu siguranță podiumul la Oscar. Locuiește lângă Nürnberg de peste 30 de ani. Viața lui se împarte însă între frumosul oraș german și idilicul sătuc al copilăriei sale, Ideciu de Sus. Provine dintr-o familie de conți, însă a ratat la mustață cariera de gangster.
Dieter, cum îi spun prietenii români, se trage după tată din neamul de conți Alzner, datat științific în anul 959, în zona Luxemburgului de astăzi. În biserica evanghelică de la Sibiu este pomenit unul dintre înaintașii săi, decedat la 1502, și se face vorbire pentru prima oară de blazonul familiei.
Dieter s-a născut în Reghin, bunicul său fiind un cunoscut medic generalist și stomatolog, cu studii în Germania, Austria și România. O familie de sași intelectuali, tatăl lui Dieter fiind primul care a reușit să evadeze din infernul comunist și să fugă în Occident. Copilul Dieter a crescut însă mai mult la bunicii din partea mamei, mici fermieri sași la Ideciu de Sus. Toate vacanțele și le făcea în acest peisaj de vis, alături de animalele pe care le creșteau bunicii și de copiii vecinilor. Plin de viață, Dieter a fost un copil-problemă de mic. La grădinița în limbă germană de la Reghin a făcut prima boacănă. Lider de grup, a fugit cu un grup de copii în pădure, iscând un tărăboi imens. Apoi, clasele I-IV au fost un vis pentru micuțul Dieter, având-o învățătoare chiar pe mama lui. Distracții, onomastici, prăjituri, țigări și beri pe ascuns, fotbal, școala de pian, cea de aquamodelism, pescuit, plăcintele bunicii servite la pat… sunt amintiri extrem de plăcute pentru el.
Adolescență de vis
Adolescența a fost și mai grozavă. Mama îi cerea să ajungă acasă la ora 22, dar el spunea că doarme la bunici la Ideciu și hoinărea prin discoteci până după miezul nopții. Dacă prindea cumva trenul spre Ideciu de la ora 24, nu intra în casa bunicii, ci dormea în fân și se prezenta la raport abia dimineața. Tatăl său, divorțat între timp de mama sa, a fost cel care l-a trezit din dulcea sa visare. Tocmai plecase în Germania și i-a cerut să învețe și el limba germană pentru a-l putea urma. Așa a ajuns la Liceul Liviu Rebreanu, clasa de germană, din Bistrița, pregătindu-și terenul pentru marea decolare. Descurcăreț din fire, tânărul Dieter vindea la Bistrița blugi, țigări, cârlige de pescuit și țuică de Ideciu… și era singurul pe care autobuzul care-l ducea la școală (făcea naveta de la o mătușă din Șieu la Bistrița) îl lua din fața casei. Contra cost, bineînțeles!
Perioada primelor iubiri nu l-a scutit de multe neplăceri, dar ceea ce l-a salvat a fost vestea că urmează să plece în Germania. Invitat la Securitatea Mureș, Dieter le-a explicat băieților de acolo că vrea să ajungă la tatăl lui natural, pentru că nu se poate înțelege sub nicio formă cu cel vitreg. Adevărul era de fapt că-l enervau sticleții care-i deranjau micile business-uri și faptul că nu putea purta blugi și păr lung. În 1978, la 18 ani, Dieter este urcat pe avion și parașutat la Nürnberg, la tatăl său. Acesta i-a dat pe mână un apartament și l-a înscris la cursuri de germană, pentru a-l ajuta să-și ia Bacalaureatul. Tânărul Dieter însă, scăpat în lumea tuturor posibilităților, s-a ocupat mai mult cu chefurile și distracțiile, neglijând școala. După un timp, supărat că nu are rezultate, dimpotrivă îi face numai probleme, l-a expediat acasă. Bucuria lui Dieter! Spre nefericirea lui însă, iugoslavii nu l-au lăsat să intre în România, neputând să înțeleagă ce caută el acolo. Toți fugeau în sens invers, numai Dieter voia în România comunistă…
Banii de la Dresda
Ajuns înapoi în Germania, după o perioadă de lagăr și suferință alături de câțiva prieteni, Dieter și-a găsit de lucru. După miezul nopții se prezenta la cantina socială din Nürnberg de unde primea joburile care erau disponibile pentru a doua zi. Lucrând și învățând în același timp, tânărul a terminat liceul. Spre final însă, s-a îndrăgostit de o canadiancă, pe care a urmat-o în țara ei. N-a durat decât 6 luni, însă, până i s-au terminat banii. Întors la Nürnberg, Dieter și-a reluat viața veselă de dinainte. Doar pentru scurt timp însă, când s-a hotărât să devină băiat serios și s-a înscris la Drept. Au urmat o serie de iubite din Franța și Suedia care nu i-au permis să avanseze deloc profesional și financiar, dar în cele din urmă a reuși să-și ia licența în Drept și să poată lucra ca jurist la diverse companii. Întors la Nürnberg, Dieter s-a înscris la un curs de Drept în construcții, organizat de Camera de Comerț. A lucrat apoi la o firmă puternică de fonduri imobiliare, după care a plecat la Dresda pentru a coordona renovările ample de cartiere care au început imediat după 1990. Aici a fost perioada unde Dieter a început să facă bani frumoși. Povestea a ținut însă până prin 2002… După niște „încercări” de investiții în Spania, în turism, sasul nostru a pierdut banii și a revenit cu picioarele pe pământ.
Agricultură la Ideciu
Astăzi este un om obișnuit. A învârtit milioane de euro, dar locuiește într-un apartament din Herzogenaurach, la 25 de kilometri de Nürnberg. Este în același timp avocat și translator pentru comunitatea românească din zonă. Visul său este însă să facă agricultură la Ideciu, să trăiască în casa bunicii de acolo și să cultive terenurile moștenite din moși-strămoși.
Ziarul de Mureș îi mulțumește lui Dieter pentru găzduire și-l așteaptă acasă.
TEXT: Alin BOLBOS
FOTO: Lorand PINTEA



