Patriarhul Distrigaz – Sabin Popoviciu

Mogulul sau tătucul, ca să vorbim în limbajul specific anilor socialismului multidezvoltat, al Distrigaz Târgu Mureș a fost și este și va rămâne Sabin Popoviciu. Nimeni nu poate contesta că i-a crescut pe Iulian Iancu, Niculae Havrileț, Mihail Antonie, Ion Ioniță, Ioan Roman, Jenică Oroian, Mihai Zgâia și că a condus cu mână forte, vreme de peste două decenii, peste 10.000 de gaziști din cele 22 de județe arondate Distrigaz Nord. Am încercat, deocamdată fără succes, de câțiva ani să îi răpim un interviu lui Sabin Popovici. Elegant, discret, poate din teamă, poate din preaînălțimea rangului, de fiecare dată a trebuit să aflăm despre el de la fiii și nepoții săi. Între 1975 și 1997, Sabin Popoviciu a condus Distrigaz Nord. La 30 de ani era deja director la Forajul din Mureș și, ca o coincidență, în 22 de ani de manageriat a creat și dezvoltat o rețea națională de gaze și sedii în fiecare județ în 22 de județe din nordul țării. A investit foarte mult în organizarea de centre regionale și de bază de producție pentru a asigura exploatarea celei mai vaste și mai performante rețele de distribuție de gaze naturale din țară. O legendă vie printre gaziști. Prin anii 1993-1994, alături de directorul economic al Distrigaz, Mora Attila, un fin observator al finanțelor românești, maghiar de sorginte evreiască, și de un alt ungur, un alt reprezentant de cinste al poporului ales, Eros Victor, provenit din me-diul Centrului de Calcul Târgu Mureș, Sabin Popoviciu a pus bazele Băncii Romexterra. Un ungur din Brăniștea, de lângă Băclean, Mora, unul de Târgu Mureș, Eros, și unul adoptat, Popoviciu, au creat ceea ce avea să fie banca gaziștilor și, o vreme, a petroliștilor. Astăzi, Romexterra Bank se înscrie între unitățile bancare de succes ale României mileniului trei. Epoca Popoviciu nu a însemnat doar expansiunea rețelei de gaz și construirea unei bănci private, ci și timpul în care au fost construite bazele de agrement de la Weekend și Sovata. Și astăzi Popoviciu lucrează în Distrigaz…

Ioniță, iubitorul de investiții

În primăvara lui 1997 este numit director general la Distrigaz Ion Ioniță. Absolvent de petrol-gaze în 1977, este repartizat la Târgu Mureș, iar în 1982 la 32 de ani este șef sector distribuție Distrigaz, iar din 1987, vreme de 10 ani va conduce Regionala Târgu Mureș a Distrigaz care cuprindea estul Mu-reșului și județul Harghita. Vreme de doi ani, Ioniță a crescut ca director general, odată cu distribuția din Târgu Mureș, fiind perioada în care s-a rea-lizat baza regională de distribuție de pe strada Barajului, de altfel cea mai frumoasă din zonă.

Antonie liberalul

Mihail Antonie îl înlocuiește în primăvare lui 1999 pe Ioniță și este la șefia Distrigaz până în februarie 2001. Liberal convins, Antonie va achiziționa serele de la Dumvbrăveni și va intra în istoria regiei ca cel care a vândut hotelul de la Vatra Dornei. Sosit în Târgu Mureș în anii 80, prin căsătorie, fiind absolvent de instalații la București, Antonie a lucrat la departamentul producție, iar în 1988 este director la Regionala Luduș, care cuprindea vestul Mureșului și județul Bistrița. Relațiile sale se vor dezvolta pe linia democratului Ioan Olteanu din Bistrița Năsăud. Antonie a gazeificat după ’99 localitățile celor două județe, cu ajutorul firmeleor Garant Service și Proinstal Bistrița. Imediat după câștigarea alegerilor de Alianța Dreptate-Adevăr, Antonie a revenit printre factorii de decizie din lumea gazului, pe ruta Sibiu-Mureș. Chiar dacă, aparent gazul a fost adjudecat de Berceanu și de PD, liberalii încă nu

și-au spus ultimul cuvânt. Nici Mihail Antonie care lucrează eficient în Senat. De altfel, pentru funcția de director general adjunct al Transgaz Mediaș sunt mai mulți pretendenți: Nicu Havrileț, fost președinte al CA al ADS România (în perioada 1997-2000), Ioan Rusu (Å¢uchi), care a manageriat Clubul de Fotbal Gaz Metan Mediaș și Liviu Pintican, director în echipa Coconea.

Ștefura asigura protecție înaltă

După 2001, după demiterea lui Mihail Antonie din funcția de director general al Distrigaz Nord, numit apoi șef Serviciu Proiectare, societatea de distribuție a gazului din Târgu Mureș a devenit ceea s-a numit “pușculița cu bani a partidului aflat la guvernare”. Astfel, cheltuielile pentru dezvoltare și investiții reprezentau sume uriașe din bugetul Distrigaz Nord, ținând cont că societatea activa cum mai precizam în 22 de județe, numărând peste 1 milion de consumatori. Pentru a le reuși afa-cerile, PSD a schimbat toți directorii și șefii de servicii, inclusiv în cele 12 sucursale județene care au primit ordin să lucreze doar cu firmele agreate. Primul director general desemnat a fost Nelu Paraschiv. Despre acesta se știau puține lucruri și s-a dovedit o alegere temporară la conducerea distribuției de gaz. Paraschiv a plecat din Distrigaz cu coada între picioare, fiind implicat într-un accident cu autoturismul Distrigaz pe care-l conducea, se pare, în stare de ebrietate. De asemenea, tot despre Paraschiv s-a vehiculat că atunci când a avut accidentul avea asupra sa un portbagaj plin de bani. Cazul a fost mușamalizat, iar demiterea sa a fost ordonată pe șest fără să facă valuri în presă. Lui Paraschiv i-a urmat la conducerea Distrigaz Nord Victor Ștefura, adus de la Iași. Victor Ștefura a absolvit facultatea la Iași în domeniul gazelor, în 1975, iar mai târziu a fost coleg în Județeană de partid Iași cu ex-președintele României, Ion Iliescu, și cu controversatul Ion Solcanu. Una dintre afacerile celebre păstorite de Ștefura a fost cea cu regulatoarele furnizate de firma Total Gaz Iași, în care se spunea că directorul general avea interese. După doi ani s-a întors la Iași, forțat de un incident în viața particulară, dar și-a păstrat locul în Consiliul de Administrație, poziție din care își putea proteja interesele. Din 2003, șefia Distrigaz Nord a fost asigurată de Virgil Metea. Despre acesta, sursele noastre din Distrigaz ne-au declarat că Metea a asigurat o oarecare stabilitate în cadrul companiei, dar nu a ieșit din cuvântul stăpânilor. Din București, iar acum din Germania. Totuși, în ultimii ani dacă ar fi să analizăm cine a condus Distrigaz Nord este cuplul Gabriel Coconea, care a impus toți directorii de după 2001, trecând inclusiv peste deciziile PSD Mureș, și Sabin Popoviciu, care la cei 75 de ani ai săi este consilierul directorului general. Inclusiv în epoca directoratului lui Virgil Metea, Sabin Popoviciu a decis până la nivelul șefilor de birou cine să fie schimbat, fiind perceput ca un fel de reprezentant al lui Coconea în zona noastră. De aceea am păstrat pentru final și problema licitațiilor câștigate aproape permanent de aceleași firme.

D.I.P., un aranjor de licitații

În ultimii patru ani, licitațiile organizate de Distrigaz Nord au fost câștigate de un trio reprezentat de Aeroteh București și AEM Timișoara – furnizoare de contoare, și Inspet Ploiești – introducere, înlocuire conducte. Succesul acestora în licitații nu a fost deloc întâmplător atâta timp cât relațiile reprezentanților firmei duceau până sus la ex-ministrul Economiei și Comerțului, Dan Ioan Popescu. Din cauza aranjamentelor la limita legii, prin emiterea unor norme tehnice prin care se solicitau să se monteze doar anumite contoare – întâmplător produse de Aeroteh și AEM – alte firme furnizoate au fost forțate să intre în faliment. Iar pentru a da doar câteva exemple amintim de Schulemberger, firmă înființată de francezi, care în Târgu Mureș au cumpărat Fabrica de Mătase prin 1998-1999, fără să se achiziționeze niciodată contoare de la ei, sau Samgaz Arad, investiție italiană, firmă care a împărtășit aceeași soartă. Modul cum s-a procedat e unul clasic în România pesedistă. Firmele licitatoare ofereau un preț strigător la cer de redus, imposibil de a fi oferit de celelalte firme. După ce licitația era câștigată, apăreau tot felul de lucrări suplimentare care trebuiau efectuate, deși nu se aflau în proiectul inițial. Așa au apărut în Târgu Mureș, pe străzile Voinicenilor și Libertății, case care sunt tapetate de jos până sus cu contoare, sau străzi cu conducte demne de o zonă industrială.

Ruhrgas ne lasă cu datorii

Înainte de a ne ocupa de privatizarea Distrigaz Nord, ar mai fi de amintit o afacere. Dan Ioan Popescu și Iulian Iancu au unit toate bazele de tu-rism în jurul Centrului de Refacere Bazna, a căror administrator a fost numit Vasile Maghiar, fost președinte al ASA Târgu Mureș, căsătorit cu folclorista Tatiana Å¢intă. Maghiar este frate cu soția directorului economic din Romgaz – Dâmbean. Este, dacă vreți, o îmbinare între fotbal, turism și folclor.

Nu puteam să nu menționăm și asupra privatizării pe ultima sută de metri a guvernării PSD a distribuției de gaze. În noiembrie 2003 prin HG 1283 se aproba strategia de privatizare a distribuțiilor de gaze. Cu ducerea la bun sfârșit a procesului de privatizare era desemnat Ministerul Economiei și Comerțului, prin Oficiul Participațiilor Statului. La mai puțin de un an, în octombrie 2004 se parafa contractul de privatizare al Distrigaz Nord SA, achiziționat cu concernul german E.ON Ruhrgas, nemții angajându-se să plătească pentru 30% din pachetul de acțiuni – 125 de milioane de euro, iar apoi să majoreze capitalul social cu alte 178 de milioane de euro – pentru a deveni acționar majoritar (51%). Termenul de plată al acțiunilor expiră la începutul lunii aprilie 2005, perioadă până la care, conform negocierilor între oficialii Ruhrgas și ai Guvernului pesedist, s-a convenit că orice datorie angajată de Distrigaz Nord va trece în contul datoriei publice. O facilitate cadorisită Ruhrgas, luând în conside-rare că dincolo de profitul de 10 mi-lioane de euro obținut, compania cu sediul în Târgu Mureș înregistra datorii de mii de miliarde de lei. Oficialii Ruhrgas au anunțat că vor opera disponibilizări masive așa cum se vehicula, să nu uităm că Distrigaz Nord are peste 9.000 de angajați. Mai mult, reprezentanții viitorului proprietar al Ruhrgas au declarat că momentan vor păstra și conducerea Distrigaz Nord, deși, imediat după privatizare, s-a vehiculat ca posibil înlocuitor al lui Virgil Metea numele lui Dan Morari, unul din directorii Congaz Constanța, firmă privată în care Ruhrgas este acționar cu 33%. Pe lângă beneficiile de moment – în timp vom putea aprecia dacă privatizarea Distrigaz Nord a fost benefică sau nu – cumpărătorii germani se pregătesc să ne facă un alt cadou: mutarea sediului central al Distrigaz Nord în județul Sibiu – fie la Mediaș, fie la Sibiu – un aspect cel puțin dureros atât din punct de vedere social cât și economic. Bucurii pentru unii – sibienii, pentru alții – mureșenii. Ar fi multe altele de spus, dar complexitatea domeniului la care ne-am referit nu poate fi acoperite în trei pagini de ziar. Cu siguranță ne vom mai opri asupra acestui domeniu “imperial”.

Până atunci ne confruntăm cu probleme grave. Dacă turcii de la AZOMUREȘ vor pleca și fabrica va fi închisă, iar sediul central al Distrigaz Nord se va muta la Sibiu, Târgu Mureș lui Florea va rămâne cu un oraș de sec XIX.

Ligia VORO

Aurelian GRAMA