Bisericuța de lemn din Cuci și mâna salvatoare a turiștilor

Cuci e o localitate bogată din punct de vedere istoric. Are un castel falnic, căruia i-a dat târcoale chiar și Silvio Berlusconi, și o bisericuță de lemn, nu chiar atât de norocoasă, dar frumușică. Biserica e acum folosită ca piesă de muzeu, însă prin acoperiș plouă cu găleata. Localnicii nu-și fac griji din cauza asta. Un monument istoric nu cade din picioare cu una, cu două, spun ei.

La început, se zice că în Cuci nu exista decât o mână de români ce se adunau în bisericuța Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril. Ca în mai toate localitățile transilvănene, restul sătenilor erau maghiari. În timp, satele din jur au început să fie inundate, așa că mai toți locuitorii din satele vecine s-au mutat în Cuci. Așa s-a umplut satul de români de nu mai încăpeau în bisericuță. Spun bătrânii că se grăbeau să ajungă la slujbă numai să prindă loc la căldurică. Dacă erau ghinioniști și nu mai încăpeau, o poveste pe prispa lăcașului nu strica niciodată. Așa că s-a început în urmă cu cinsprezece ani construirea unui biserici mai mari ca să încapă toată lumea. De doi ani, toți enoriașii se închină acolo, însă biserica istorică e la fel de îngrijită ca înainte. Chiar dacă nu se mai fac slujbe acolo nici de sărbători.

Speranța-n turism

Pe diaconul bisericii, ‘nea Grigor, l-am găsit la un pahar de tărie, la crâșma de lângă lăcaș. Spune el, biserica dăinuie de mai bine de trei sute de ani și chiar dacă de doi ani există o biserică nouă, el tot îngrijește vechiul lăcaș cu sfințenie. Și asta nu degeaba. Spre deosebire de alte monumente istorice, biserica din Cuci, pare să fie înfloritoare și din punct de vedere turistic. Bine că nu sunt vizitatori de ordinul sutelor, însă cine vede din stradă mica bisericuță oprește ca să intre puțin. Pe viitor, localnicii speră să se introducă și o taxă de intrare în biserică. De, să mai pună un ban grămadă. În plus, satul mai are și un castel, după care umblă vorba că se dă în vânt și Silvio Berlusconi și Valentino Rossini. Chiar dacă bisericuța nu are atâția fani din lumea bună, enoriașii speră să poată dezvolta turismul și fără ei. Mai ales că în curtea bisericii se află cruci de mormânt vechi de pe vremea de când se folosea alfabetul chirilic. Sătenii spun că sunt evreiești, doar or atrage mai mulți interesați. Chit că evreii n-au cruci.

Cu apa la gât

Pe cât de bine sună viitorul, pe atât de dramatică e situația în prezent. Renovări nu s-au mai făcut de patruzeci de ani, iar acoperișul dă frâu liber ploii. ‘Nea Grigor zice că în curând o sa li-l repare. Sau cel puțin așa i-au promis câțiva turiști veniți de la Alba Iulia. Cu toate că mai toate bisericile de lemn au un trecut zguduitor, plin de incendii și prăbușiri, cea din Cuci se pare că a încăput pe mâini bune: “Îmi aduc aminte de când ne adunam aici, că de Înviere dârdâiam de frig ca să păzesc biserica, să nu se apropie nimeni de ea cu vreo lumânare. Așa a dăinuit trei sute de ani. Nu a omorât-o focul și o omoară apa? Bine, asta măcar că îi monument istoric și monumentele istorice nu se dărâmă așa ușor.” Cei din sat așteaptă un ajutor din partea primăriei, însă marea speranță le e în vizitatorii din Alba-Iulia.

Adelheid CUCU