Minunățiile de pe Valea Gurghiului
Minunata panoramă a Văii Gurghiului este deschisă de pădurea Mocear, una dintre cele mai de seamă rezervații naturale din țară. Aici, pe o suprafață de aproximativ 50 hectare, se dezvoltă stejari, paltini, stejari roșii, arbuști de sânger și aluni, unii dintre acești arbori, adevărați titani, datează încă de pe vremea lui Alexandru Lăpușneanu.
În comuna Gurghiu, se găsesc rămășițele unei cetăți, care se spune ca a aparținut lui Ioan Sigismund. Cetatea a aparținut mai târziu lui Gabor Bethlen (1580 – 1629), principe al Transilvaniei, și a fost reconstruită în 1649. Între zidurile acestei cetăți străvechi s-au unit într-o forță, trupe de țărani români și maghiari participante la răscoalele țărănești și la lupta antihabsburgică, cunoscute sub denumirea de trupele curuților.
Un alt punct deosebit de atractiv îl constituie la Gurghiu parcul dendrologic. Creat cu peste 200 de ani în urmă, parcul se întinde pe mai multe hectare. Pe lângă toate speciile de arbori indigeni, parcul cuprindea aproape 200 de specii de arbori exotici.
Poiana narciselor, este un alt important obiectiv turistic. Primăvara devreme, în perioada de înflorire a narciselor, cele câteva hectare ce formează această poiană par un imens covor viu, încântând privirea.
Celui care urcă de la Lăpușna pe drumul ce duce la „stâna oii”, în fața ochilor i se deschide o priveliște greu de uitat.
Pădurile seculare din munții Gurghiului adăpostesc o faună abundentă. Datorită frumuseților naturale pe care le prezintă, o mare parte a acestor munți a fost declarată rezervație naturală. Aici se încadrează întregul bazin al râului Gurghiu, bazin cu glorioase tradiții vânătorești. La Cașva, vânatul principal este mistrețul și ursul, la Fîncel și Lăpușna – cerbul, la Sirod-Orșova – cerbul carpatin, ursul și mistrețul, la Mocear – căpriorul. În pădurile de pe Valea Gurghiului viețuiesc numeroși cerbi valoroși, plimbându-și cu sine „trofeele”, în timp ce grijulii administratori ai pădurilor ne învață mereu să protejăm vânatul. Afluenții Gurghiului, dar mai ales râul Gurghiu, găzduiesc un bogat fond piscicol format din păstrăvi și lipan. La păstrăvăria din Lăpușna, de la gura pârâului Sebeșul Mare, se produc anual zeci de mii de păstrăvi indigeni, care iau drumul apelor de munte.



