Memorial unei prințese

Alteța Sa prințesa Greta (Margareta) Sturdza, mama prințului Dimitrie Sturdza, o femeie extraordinară, cu o poveste de viață incredibilă, a încetat din viață lunea trecută, la reședința sa din Franța.

De peste 50 de ani, prințesa trăia într-un adevărat paradis, croit cu mâna sa, pe domeniul Vasterival, o grădină botanică privată, care se întinde pe circa 10 hectare, în Normandia. La funeraliile care au avut loc vineri la Varengeville sud Mer, în apropiere de orașul Dieppe, în Franța, slujba de înmormântare a fost susținută de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Teofan Savu.

O norvegiancă la Iași

Născută în aprilie 1915 la Oslo, în Norvegia, din tată norvegian și mamă rusoaică, Greta a studiat la Oxford, unde l-a cunoscut pe viitorul ei soț, Gheorghe Sturdza, unul dintre cei doi copii ai cuplului Mihai D. Sturdza (nepot al lui Sturdza Vodă) și Olga Mavrocordat. Greta studia literatura engleză și filosofia, iar Gheorghe era student la Drept. După un an și jumătate, cei doi s-au căsătorit la Legația Română din Oslo și biserica Sf. Nicolae, în 1937. Sărbătorirea evenimentului a avut loc la Popești, lângă Iași, la conacul familiei, cu participarea întregului sat.

Într-un interviu acordat lui Dumitru Graur în 2007, într-o limbă română foarte pură, prințesa povestește cum a trăit experiența numită România. “Am venit cu trenul până la Iași. Și în tren văzusem niște țigani. M-am cam speriat oleacă, dar soțul meu mi-a spus că nu e toată lumea așa! Dar când am ajuns la Iași era foarte frumos, că a venit prințesa Gars să ne ieie, cu o trăsură cu patru cai și am mers la o casă foarte frumoasă, pe strada Carol… După care ne-am mutat la conacul de la Popești, la vreo 30 de kilometri de Iași. (…) Noi stăteam la țară, dar veneam foarte des, în fiecare săptămână, pentru week-end la Iași, la soacra mea. Era o intelectuală și în fiecare seară, după dineu, avea prieteni, între alții Mihai Coroianu, și se vorbea bineînțeles literatură… erau acolo domnul Bulgaru, domnul Brătianu și o doamnă, Sanda Ghica, dar era o viață foarte, foarte patriarhală. (…) Din fericire, la școală am învățat latina, și cum e limba cea mai apropiată de latină, m-a ajutat mult. Și aveam o fată în casă, la Popești, care era foarte deșteaptă. Spuneam “vesta”, iar ea spunea “haina”, apoi spuneam alt cuvânt în engleză, iar ea spunea unul în românește. Așa am învățat eu română, iar ea a învățat engleză! După trei luni vorbeam binișor.”

Exilul

Familia Sturdza a trăit momente extrem de fericite în România, unde i s-au și născut cei trei fii. Căsătorită cu un reprezentant al unei mari familii românești, Greta, după terminarea războiului și a anilor secetoși 1946-1947, a ajutat România, care se afla într-o situație disperată. Alături de Olga, mama principelui Sturdza, care era președinta “Comitetului Orfanilor de Război”, a organizat cantine sociale, hrănind astfel zeci de mii de copii. După terminarea războiului și după abdicarea regelui Mihai, familia a fost nevoită să părăsească România.

Paradisul de la Vasterival

Mai întâi în Norvegia, apoi în Franța, prințesa s-a dedicat educației celor trei fii ai săi și ulterior a nepoților. Pasiunea vieții ei a fost botanica, motiv pentru care a și creat, vreme de 50 de ani, domeniul Vasterival. Vorbim de o grădină botanică privată, care se întinde pe circa 10 hectare, în Normandia, în apropiere de Dieppe, care este deschisă vizitatorilor din toată lumea. Grădina este considerată una dintre cele mai importante din Europa, peste 10.000 de specii de plante aduse din întreaga lume fiind reunite la Vasterival. Prințesa Sturdza a fost vice-președinte al Royal Horticultural Society, președinte de onoare al International Dendrological Society, decorată cu gradul de Ofițer al ordinului norvegian de Saint-Olav, cu medalia de aur Vietch memorial (RHS) și a primit titlul de Ofițer al Meritului Agricol și de Cavaler al Artelor și Literelor. Pasionată și de sport, Greta Sturdza a câștigat campionatul mixt de tenis al Norvegiei, împreună cu fiul său, Dimitrie, care avea atunci 17 ani.

Prinții Sturdza

A fost întotdeauna foarte mândră de cei trei fii ai său, Tim (Dimitrie), Georges și Eric. “Sunt foarte diferiți, toți trei. Tim, fiul mai mare, este foarte român. Și ca aspect, cred. El a fost totdeauna liderul, când era mai tânăr. Erau foarte sportivi, toți trei, dar și foarte buni prieteni între ei. Trebuia să spun că totdeauna m-au ajutat cu totul și au fost băieți foarte buni. Am avut mult noroc cu ei. (…) Tim are o industrie, la Zurich, și oleacă și în alte țări din Europa. Georges s-a retras din afaceri, a avut un spate foarte prost, s-a pensionat la 60 de ani, dar acum s-a dus în România și se ocupă de afacerile noastre acolo. Și Eric, cel mai tânăr, este bancher la Geneva. Are o bancă foarte cunoscută și a ajuns un om de afaceri mare. El este cel care o să continue grădina aici, la Varangeville. Am aranjat cu băieții și au fost de acord ca el să continue munca mea aici.”, mărturisea prințesa în același interviu, datat 2007.

Dimitrie și Ziarul de Mureș

În luna august a acestui an, într-un décor de vis, în Valea Gurghiului, la câțiva kilometri de Reghin, fiul cel mare al Gretei, prințul Dimitrie Sturdza, a acordat un interviu în exclusivitate Ziarului de Mureș. Alteța Sa ne-a povestit atunci despre legăturile sale sufletești cu România și cu județul Mureș în special. “Întamplarea a facut că l-am întâlnit pe Toni Dogaru, care este directorul Romsilvei de aici și care a reușit în toți anii aceștia să prezerve vânatul în regiunea asta. Am venit, m-am uitat, el mi-a facut cadou atunci terenul ăsta, unde am clădit cabana. (…) Mă simt extraordinar de bine, toți oamenii de pe vale sunt foarte primitori, sunt foarte simpatici, e foarte agreabil să fii aici. (…) Mureșenilor le spun că au un noroc incredibil că sunt în județul Mureș unde este o pace etnică, asta e cel mai important lucru din lume, pace etnică și religioasă, că au peisajul cel mai frumos din lume, și să se ocupe de ecologie. Alteța Sa a menționat, nu fără modestie, sprijinul pe care l-a acordat celor de pe Valea Gurghiului, dispensarele pe care le-a renovat la Hodac și Ibănești, ori căminul de bătrâni renovat la Sighișoara.”

(A.B.)