Fermier. Caut speranță!

Săptămâna trecută, în plină gâlceavă post-electorală, am evadat o zi din vacarmul orașului și am luat-o pe drumul Sighișoarei, cu scopul de a realiza un fotoreportaj pe care-l regăsiți, de altfel, în paginile acestei reviste. Încruntarea de la plecare s-a disipat total, când am constatat, oarecum surprins, că există viață, și încă una intensă, și dincolo de votul din 6 decembrie. În lumea satului, lumea merge nestingherită înainte și mai important decât cine a devenit președintele țării este, poate, cine are vaci mai bune în zonă și unde se găsesc furajele cele mai ieftine…

În câteva ore am avut ocazia să cunosc trei tipuri de fermieri, deși, nu neg, or fi mai multe. Mai întâi, l-am întâlnit pe cel care, în opinia mea, ar trebui să fie modelul de urmărit. Tânăr, 24 de ani, absolvent de facultate de profil, cu idei îndrăznețe, cu poftă de muncă și o pasiune teribilă față de pământ și de animale. Conduce o mașină ieftină, pe care o rupe pe toate coclaurile începând de la 7 dimineața, la curent cu ultimele informații despre fondurile europene, despre ce înseamnă un cal sau o vacă de rasă, despre furajele speciale. Vrea o fermă ecologică, cu produse naturale, și mai vrea bani europeni pentru amenajarea drumului până la viitoarea fermă ecologică. Dincolo de grajdurile vechi pe care le are în vârful dealului, vede un complex agroturistic, așa cum a admirat în Germania. E genul la care caii vin aproape și râd, câinii își curmă lătratul și se gudură la picioare, vacile stau locului și se lasă mulse fără comentarii… Omul pământului, educat la oraș și întors la pământ…

L-am cunoscut apoi pe fermierul provenit din cioban, cu clop în cap și cizme în picioare, fără a arunca vreo tușă peiorativă aici. În floarea vârstei, 35 de ani, stăpân pe sine, cu câteva mii de euro la chimir, venit dintr-un alt județ să cumpere câțiva porci de lângă Sighișoara. Acum două săptămâni a vândut 200 de oi cu 30.000 de euro, bani pe care și-a cumpărat o casă într-o comună mai bogată și vreo 50 de hectare de pământ. De acum, pentru puținul timp pe care nu-l petrece în vârful muntelui, la stână, se poate bucura acasă de „noutățile” civilizației, apă, gaz și canalizare… Aaa, în urmă cu câteva luni a mai vândut vreo 100 de oi pentru a-și cumpăra un tractor John Deere, pentru că s-a săturat de rablele comuniste rămase de la SMA-uri. Are și nouă vaci, dar laptele nu-l dă pe nimic la firmele colectoare, ci-l transformă în caș, pe care-l vinde, la negru, unui tip care-l duce în piețele din Moldova. Se pricepe și la oi și la alegeri, și la cultură și la agricultură… Are mobil și i se plânge unuia într-o convorbire că legea e nedreaptă, că el personal nu poate aplica pentru niște fonduri europene deoarece nu are terminat liceul, dar „las’ că crește” fiul lui și peste un an va depune el proiectul… Este hotărât să scape de mârțoagele pe care le are la fermă și de acum să crească numai cai de rasă. Cică ăsta e viitorul… E omul munților, crescut și educat în munte și prea târziu poate de coborât în modernism… Chiar el recunoaște că nu ar putea trăi departe de locurile sale…

Al treilea întâlnit, și pe care l-am introdus în tipologia mea, e fermierul care stă lângă jeep, în costum negru cu cămașă albă, atent să nu-și murdărească pantofii când sluga de pe marginea ogorului taie cu sapa un mărăcine. Are 60 de ani, ochelari, atoateștiutor, stă cu mobilul nedezlipit de ureche. E cel care imediat după 1990 a pus mâna pe grajdurile CAP-ului din zonă, pe câteva vaci, pe tractorul comunei, pe câteva hectare de teren neretrocedate pentru că nu au fost revendicate de nimeni. E cel care are conexiuni la centru, la județ, cel care știe cum trebuie să raporteze producția și numărul de animale ca să primească înzecit subvențiile, cel care știe cât e porumbul la Constanța, în port, cel care răspunde (deh, meteahnă veche) la apelul partidului în caz că e nevoie de o cotizație, de un porc de Crăciun ori de o tonă de făină pentru amărâții care nu știu cu cine să voteze. E omul care s-a învârtit, s-a descurcat, a manevrat, a făcut avere din agricultură în ultimele două decenii. E fermierul comunismului, educat în acea vreme și imposibil de încadrat în agricultura modernă și în ce va să vină nou în acest sector.

La întoarcerea în Târgu Mureș întrebarea privind soarta prezidențialelor la Curtea Constituțională îmi dispăruse din minte. De fapt, nu era atât de importantă. Cu cine facem agricultură? Ce fel de agricultură vrem? Cu ce ajută statul agricultura? În cine și ce investește Europa miliardele de euro alocate României? Pe ce dă banii? Iată un set minim de întrebări la care trebuie să dea răspuns urgent viitorul Guvern, ajutat de politicile și influența la Bruxelles ale noului comisar pe Agricultură, Dacian Cioloș.

Alin BOLBOS