Patriarhul armăsarilor de poveste

…cred că nici Achile nu avea așa cai sub șa pe când își purta legendarele lupte sub zidurile infailibilei Troia… Uriașii Ursu și Dereș, un percheron și un ardennais de viță nobilă franțuzească, își duc traiul îndestulat, alături de frații lor, la câțiva kilometri de satul Daia, între dealuri, în sălbăticia fermecătoare a fermei preotului Ioan Baboș. Părintele a devenit în ultimii ani cel mai căutat crescător de cai de rasă din țară.

De când se știe, preotul paroh din Daia a trăit printre animale. Tatăl său a fost un renumit crescător și neguțător de oi, vite, porci și cai… Ceea ce l-a învățat însă pe fiul său, viitorul preot, care, la rândul lui, a purtat învățătura către fiul său Domițian, a fost respectul sfânt față de aceste animale. „M-a învățat multe lucruri, dar mai presus de toate dragostea față de natură, față de vietăți. La noi, calul era spălat cu săpun, dichisit, oile erau crescute atent, sub supraveghere, pășunile erau curățate de gunoaie… era ca un ritual”, ne povestește părintele Baboș. De când a devenit preot, și-a împărțit viața între familie, parohie și pasiunea pentru animale și agricultură. „Este într-o continuă alergare. De multe ori merge să țină slujba la Daia, în straie preoțești, dar își ia încă un rând de haine cu el, de lucru, și apoi urcă la fermă, unde stă până seara târziu”, ne șoptește preoteasa, doamna Baboș, care împărtășește, de altfel, pasiunea soțului și a băiatului pentru cai. „Visul meu de tânăr a fost să am 100 de oi și două iepe sure… Le-am avut mai repede decât am crezut, deși pe vremea lui Ceaușescu nu era chiar ușor… La Revoluție aveam 500 de oi, pe care le-am vândut, în martie 1990, familiei Dumbravă, cea care a deținut hotelul Palace Dumbrava, azi Hilton, la intrarea în Sibiu. Atunci am făcut primul milion de lei…”, ne povestește, căzut în butoiul cu amintiri, părintele Baboș. Pasiunea pentru animale nu a dispărut însă subit, după marea tranzacție din 1990. La scurt timp, părintele și-a cumpărat 150 de miei din Covasna și a început achizițiile de oi din zona Sighișoarei… A fost primul fermier care a adus în România, în anul 2000, berbecii de tip „cap negru german”, pe care i-a combinat cu mioarele autohtone, având rezultate spectaculoase. „Am ajuns pe primul loc pe țară la criteriul greutate/bucată miel. În vremea aceea, aproape toți mieii pe care-i aveam peste an îi vindeam unui om de afaceri din Cluj. Din ce am păstrat și cu cei mai aveam, am ajuns și eu cu efectivele la peste 1100 de capete”, ne spune părintele-agricultor. „Eram însă, cum mă învățase tata, foarte pretențios cu ciobanii mei. Dimineața la 5.30 trebuiau să fie ieșiți în câmp cu oile și acolo aveau și alte lucruri de făcut pe lângă păzitul mioarelor. Mereu îi atenționam să curețe pășunea de gunoaie și mărăcini. Pe cei care făceau acest lucru îi premiam, pe ceilalți îi amendam la salariu… Cei mai mulți nu s-au împăcat însă cu pretențiile mele și au plecat. E foarte greu astăzi să găsești oameni buni, pe care să te poți baza. Din această cauză, în 2007, am fost nevoit să-mi vând toate oile”, povestește, cu amărăciune, Ioan Baboș.

Filiera franceză

A luat bani frumoși pe mioare, însă așteptata relaxare nu a venit pentru părintele din Daia. O viață a fost printre animale și acum nu putea să stea cu mâinile în sân. În plus, cele aproape 300 de hectare de pământ cumpărate între dealuri, la câțiva kilometri de sat, ardeau să fie folosite… Mai mult, feciorul său Domițian crescuse… terminase facultatea și revenise acasă mânat de aceeași dragoste pentru agricultură și animale. O idee genială i-a venit deodată părintelui! A doua zi era în avion, cu teșchereaua plină de bani, pe direcția Franța. Avea să cumpere cai de rasă, pe care să-i crească împreună cu fiul său, la ferma construită lângă Daia. „Am ajuns în zona Le Mans, la un mare proprietar de cai, împreună cu un vechi prieten care locuiește în Franța. Din peste 100 de cai, am ales, cu mare atenție, 22. Am pregătit transportul lor spre România și, în noaptea de 10 noiembrie 2007 i-am descărcat, în zăpadă, aproape de ferma noastră”, își relatează marea aventură preotul Baboș. Comerțul cu cai a luat repede locul celui cu oi în afacerile familiei. Sute de iepe s-au perindat în cei doi ani scurși de atunci pe la vestiții armăsari de lângă Daia. O montă cu unul dintre aceștia costă nici mai mult nici mai puțin de 300 de euro. În 2008, familia Baboș deținea 35 de cai de rasă și era vizitată de toți comercianții și marii pasionați ai acestor animale. Purtați cu mândrie la expozițiile naționale, caii familiei Baboș au fost admirați de toată lumea și au devenit valoroși.

Uriașii dintre dealuri

Astăzi, după ce Autoritatea Hipică și ajutorul financiar dat de aceasta crescătorilor de cai au dispărut (în urmă cu o lună), părintele Baboș a luat din nou greaua decizie de a-și reduce efectivele. Au rămas 12 cai, opt de rasă grea și patru de sport, cei din urmă fiind închiriați pentru cursuri de echitație la Ploiești și la Corbeanca, lângă București. La ferma dintre dealuri, vânzoleala din alte vremuri a apus pentru moment. E o liniștă sublimă, deranjată din când în când de lătratul fioros al câinilor de pază, la apropierea străinilor. Nici pe noi nu ne-au iertat și am rămas cuminți în mașină până când lanțurile le-au fost strânse bine grumaz. Patru armăsari freamătă în grajd, doi de viță franțuzească și doi semigrei românești. Primul pe ușă își face loc Ursu, un gigant alb, plin de mușchi, cu coama căzută pe ochi, care la primii pași se cufundă în pământul moale din cauza greutății sale… A fost cumpărat de la o expoziție din Cluj, în mai 2007, și stăpânii lui spun că e primul armasar percheron adus în țară. Al doilea este scos Dereș, un ardennais cafeniu cumpărat de la Sibiu, cu mari peripeții. Părintele Baboș și fiul său l-au vazut la un moment dat de vânzare la Brașov, dar era extrem de scump, pentru că are documente prin care i se certifică dreptul de montă în toată Europa. L-au reîntâlnit ulterior la Sibiu, unde au negociat bine și l-au luat la un preț rezonabil. În timp ce Ursu și Dereș clipesc surprinși la blițul aparatului nostru de fotografiat, Domițian Baboș ne spune că valoarea fiecăruia dintre ei se apropie lejer de 10.000 de euro. Al treilea scos la plimbare este Vasile, un superb semigreu românesc, cel mai iubit dintre caii familiei, bun și la călărit, și la prins la trăsură… Are o privire inteligentă și urechile îi mișcă în ritmul vorbelor noastre… parcă ne-ar înțelege… Acceptă după un timp de gândire șaua aruncată pe spate și apoi îl plimbă grațios pe Domițian printre dealurile nesfârșite, învăluite de aerul rece al serii de decembrie. Cele patru iepe care trăiesc „în libertate”, cu mânjii lor, pe imensa proprietate a familiei Baboș, nu au dat pe la fermă în momentul vizitei noastre… Se apropie doar noaptea… pentru a dormi sub protecția cerberilor care nu se mai satură de lătrat. Într-o parte a grajdului, vreo 30 de porci guiță de zor, neștiind că jumătate de oră mai târziu câțiva din trei vor fi deja vânduți și plecați din fermă. Cei trei îngrijitori, angajați ai familiei Baboș, pregătesc masa de seară pentru animale. De 20 de ani fac același lucru. La altceva nu se pricep. Coboară în sat numai când au de mers la doctor, în rest au asigurate toate condițiile. „Vor trăi 100 de ani, în aerul acesta curat și departe de forfota civilizației”, ne spune, zâmbind părintele din Daia.

Visul lui Domițian

Domițian, fiul preotului, are 24 de ani și e absolvent al unei facultăți de Inginerie și Protecția Mediului. Copilăria și-a trăit-o printre cai, oi, vaci și câini. Nu-și concepe viața altfel… Chiar după 1990, când familia sa s-a mutat la Sighișoara, toate weekend-urile le petrecea la Daia, în natură, printre animale. „Aveam câțiva ani și am primit cadou o iapă de la bunicul. Îmi amintesc că într-o dimineață, era chiar ziua de Paște, iapa mea avea lângă ea un mânz. Am decis pe loc că acela va fi calul meu. L-am botezat Șargu, eram tare mândru de el… avea un temperament destul de coleric… A fost, cred, singurul cal în care am investit sufletește… Vânzarea lui m-a marcat foarte tare… De atunci, cumpărarea și vânzarea de cai au devenit momente în care nu mai judec cu sufletul”, ne povestește Domițian. A moștenit de la tatăl său energia, dar și pasiunea pentru natură. Deși e foarte tânăr, este deja rândul lui să vină cu idei pentru relansarea fermei de lângă Daia. Și nu duce lipsă de ele. Marele său vis este să facă acolo, între dealuri, o fermă ecologică destul de complexă, unde să producă și să vândă turiștilor alimente 100% naturale: legume, lapte, brânzeturi, carne, gemuri… Pentru asta trebuie să investească din nou, în animale, în grajduri și în refacerea drumului de la asfalt până la fermă… „Cred că anul viitor voi depune un proiect pentru fonduri structurale. Deocamdată, sunt în negocieri pentru cumpărarea a 50 de capre ungurești, de mare productivitate și a 5 vaci de lapte. Voi mai lua câțiva cai de agrement, pe care-i voi folosi la cursuri de echitație și o mulțime de păsări, pentru a avea ouă ecologice…. Cu timpul, o să devină o fermă ecologică recunoscută, așa cum am văzut multe în Germania”, ne spune, visător, dar hotărât, Domițian.

Doar așa vor avea o șansă și elegantele trăsuri de epocă, în care s-a plimbat, nu demult, Elena Udrea, ținute în curtea casei din Sighișoara. În câțiva ani, își vor găsi, natural, locul la ferma lui Domițian. Părintele din Daia poate sta liniștit. Schimbul de generații a reușit. Chiar și noi am plecat spre Târgu Mureș orarecum ușurați… Se poate face treabă și în agricultură… dar nu fără ingredientul „pasiune”…

Alin BOLBOS

Foto: BRISTENA