El Dorado, goana după aur

Descoperirea aurului californian

Descoperirea zăcămintelor de aur în California a declanșat o perioadă de isterie colectivă. Mulți dintre aventurierii care au migrat în California în speranța că vor găsi comori au găsit doar atâta aur cât să-și plătească cheltuielile cotidiene. În general, goana după aurul californian este considerată ca fiind încheiată în 1858, moment în care începe o nouă aventură: goana după aurul din Colorado.

După cucerirea Texasului de către americani, președintele Polk a trimis câțiva agenți în California și a ordonat flotei să ocupe San Francisco în caz de război cu Mexicul. California era o provincie îndepărtată a Mexicului, slab legată de guvernul central, a cărei populație se ridica la vreo 10.000 de spanioli, 24.000 de indieni, 500 de americani și aproximativ 100 de englezi. În 1845, John Louis O’Sullivan a introdus în vocabularul politic american teoria “destinului vădit”, afirmând că expansiunea americană urmărea “să împlinească un destin… Destinul nostru vădit este de a ne răspândi și de a lua în stăpânire întregul continent pe care Providența ni l-a dat…”

Agenții americani au organizat o mică “răscoală” în California, după care au votat alipirea Republicii California la Statele Unite ale Americii. Cu sprijinul forțelor navale americane, răsculații au ocupat întreaga provincie. La 7 august 1846, SUA anunțau printr-o proclamație anexarea Californiei și restabilirea “păcii și armoniei”. La mai puțin de doi ani, descoperirea zăcămintelor de aur în California a electrizat lumea întreagă.

Începutul febrei aurului

James Marshall era tâmplarul șef al fabricii de cherestea a lui John Sutter (un excentric care avusese ideea utopică de a crea un imperiu agricol în California), situată la 56 km de New Helvetia, pe albia lui American River, lângă localitatea Coloma. La 24 ianuarie 1848, el a descoperit granule de aur pe fundul râului. Deși Sutter și Marshall au căzut de acord să devină parteneri, încercând să păstreze monopolul asupra descoperirii, au fost curând asaltați de mii de aventurieri în căutarea norocului. Aceștia și-au instalat taberele în împrejurimi, locuind în condiții pe care doar promisiunea descoperirii aurului le putea compensa. Muncitorii lui John Sutter au abandonat munca pământului, pornind în căutarea aurului.

În San Francisco, veștile despre descoperirea aurului au fost considerate la început exagerate de către cei 800 de rezidenți. Cu toate acestea, la scurt timp după anunțarea descoperirii, în San Francisco sosea primul vas cu emigranți chinezi. Aceștia au fost urmați de mii și mii de căutători ai norocului din SUA, Europa, Asia și Australia.

Taberele iadului

1849 avea să fie anul celei mai spectaculoase migrații umane pe pământ american. “The 49’ers (sintagmă americană având un înțeles asemănător cu cea românească, ce îi numește pașoptiști pe revoluționarii de la 1848) sau argonauții anului 1849 erau în marea lor majoritate bărbați necăsătoriți, veniți din estul Statelor Unite. Lor li s-au adăugat zeci de mii de emigranți europeni, asiatici și sud-americani, ridicând numărul argonauților la peste 100.000. Dintre aceștia, peste 40.000 au traversat cu căruțele câmpiile Statelor Unite, aproape 10.000 au venit prin America Centrală, Panama și Nicaragua, iar alți 50.000 au sosit pe calea apei, mulți din Asia”, afirmă Bogdan Barbu în “Argonauții anului 1849”.

În 1851, la doi ani după declanșarea goanei după aur, în rada portului San Francisco, erau ancorate 800 de nave părăsite de echipajele lor. Hoarde de mineri aveau ca țintă centura aurului, ținutul Mother Lode, care se întindea pe o zonă lungă de 250 km și lată de circa 10 km, acoperind California centrală și dealuri ale Sierrei Nevada, de-a lungul districtelor Mariposa, Toulume, Calaveras, Amador, El Dorado, Place și Nevada.

Cei mai mulți dintre aventurieri doreau să-și asigure o cantitate cât mai mare de aur cu care să se întoarcă în locurile de unde plecaseră, pentru că viața în California era dură și adeseori violentă. În taberele miniere linșajul lua uneori locul unui sistem de justiție organizat, iar în orașele din jur situația era asemănătoare. În San Francisco, spre exemplu, între 1849 și 1856 s-au înregistrat 1.400 de omoruri, doar trei dintre ucigași fiind pedepsiți. Taberele primeau nume sinistre, precum Hell’s Half Acre (Jumătatea de acru a iadului) sau Hangtown (Orașul spânzurătorii), în amintirea grozăviilor petrecute acolo.

În primul an al goanei după aur, condițiile de locuit inadecvate, mâncarea proastă și lipsa medicamentelor au cauzat moartea a circa 10.000 de oameni, majoritatea din cauza dezinteriei. Cei ajunși în Mother Lode în 1849 descopereau o lume a haosului, mizeriei și a prețurilor astronomice. Un ou se vindea cu 1 dolar (echivalentul a 25 de dolari la nivelul anului 1998!), o masă costa 5-10 dolari (125-250 dolari 1998), iar o lopată 20 de dolari (450 dolari 1998). Cum dolarii erau puțini, nisipul aurifer devenise moneda de schimb.

Orașele fantomelor

S-a găsit aur în alte câteva locuri din California, dar fiecare nouă descoperire era, comparativ cu cea din 1849, un foc de paie. Scenariul era mereu același: la 2-3 luni după ce se afla despre filoane de aur, apăreau în zona respectivă câteva târguri alcătuite, de obicei, dintr-o singură ulicioară pe care erau aliniate șiruri de case de lemn, din care cel puțin jumătate erau hoteluri, tractire și case de joc. Minerii încercau, dar nu prea reușeau, să mențină ordinea și legea, deoarece fiecare descoperire de aur presupunea apariția în zonă a unor indivizi care nu se dădeau înapoi de la nici o fărădelege.

În aceste condiții, nu au fost mulți mineri care au reușit să se îmbogățească cu adevărat. Unii s-au întors acasă cu ceea ce reușiseră să agonisească, dar cei mai mulți au rămas în California, devenind fermieri sau practicând diverse alte “meserii”: prospectau, vânau, așezau curse pentru animale, mânau vite, călăuzeau uneori diligențe cu călători sau mai adesea le atacau, făceau recunoașteri pentrun forțele armate, transportau sau însoțeau încărcături de valoare, jucau cărți, se îmbătau, făceau comerț cu indienii sau se băteau între ei.

Cei mai inspirați au fost aceia care și-au dat seama rapid că se poate câștiga foarte bine din vânzarea de alimente, unelte și alte produse de strictă necesitate. Acesta a fost cazul “celor patru mari” ai Californiei: Leland Stanford, Charles Crocker, Collis P.Huntington și Mark Hopkins, care au făcut averi de pe urma comerțului în Sacramento.

Goana după aur s-a încetinit pe măsură ce minele cele mai bogate au fost golite.

După 1856, taberele în care domnea haosul și violența au fost înlocuite cu așezări permanente, cu o conducere organizată, legi bine stabilite și forțe suficiente pentru apărarea ordinii. Așezări precum Sacramento, San Francisco sau Los Angeles, în care aurul a fost folosit pentru stimularea altor activități economice, au devenit orașe dinamice și prospere. Colonizarea lor a continuat în ritm susținut și după încheierea goanei după aur. În același timp, localitățile dependente exclusiv de minerit au fost treptat părăsite, transformându-se în orașe ale fantomelor (ghost towns), după ce minele sau fost epuizate. Astăzi pot fi vizitate în zona Mother Lode astfel de așezări părăsite, devenite puncte de atracție turistică, iar pe locul morii lui Sutter, de lângă Coloma, a fost deschis parcul istoric Marshall.

Foloase și ponoase

Goana după aur a dinamizat viața economică și socială a Californiei, care în secolul XX avea să devină unul dintre cele mai bogate și mai populate state ale Uniunii. Luându-se în calcul valoarea dolarului la nivelul anului 1998, întreaga cantitate de aur extrasă din minele californiene între 1848 și 1858 a fost evaluată la circa 2 miliarde de dolari.

Raportul dintre argint și aur fusese stabilit la 16 la 1, dar după descoperirea aurului din California prețul aurului a scăzut și, întrucât dolarul de argint era rar (s-au bătut numai 8.000.000 de dolari de argint între 1792 și 1873), moneda de argint a fost tezaurizată, în circulație rămânînd doar cea de aur.

Pe de altă parte, triburile de indieni din California au fost exterminate cu cruzime; într-un deceniu, după descoperirea aurului în California, prospectorii și aventurierii au decimat populația indiană, reducând-o de la 150.000 la 30.000 de suflete. Supraviețuitorii au fost goniți spre deșert.

Odată cu construirea liniei ferate transcontinentale a început și exterminarea în masă a turmelor de bizoni. În doar trei ani au fost vânați în jur de 9 milioane de bizoni. Turmele de bizoni au dispărut din Sud, iar cele care au mai rămas în Nord s-au refugiat în pădurile californiene.

Minerii de la 1849 au devenit unul din subiectele preferate ale literaturii populare americane, un exemplu fiind Povestirile argonauților, publicate în 1875 de scriitorul Bret Harte. Același subiect a devenit ceva mai târziu o mină de aur pentru producătorii de la Hollywood. Viața aventuroasă și violentă a Vestului sălbatic – cu cowboy, cu largi sombrerouri, cu hoți de vite, șerifi și cete înarmate, cu cavalcade spectaculoase și lupte cu indieni – a intrat în spiritul și mitologia americană, după cum afirma J.Frank Dobie.

Ioan BOTIS

Creatorul blue-jeans-ilor

Levi Strauss, un evreu care a emigrat din Germania în Statele Unite, a petrecut câțiva ani la New York învățând și făcând comerț cu postavuri. În același timp, în California a izbucnit “goana după aur” și a apărut o nevoie foarte mare de produse care să susțină această activitate. Levi s-a mutat în California împreună cu sora și cumnatul său. Acolo și-a deschis un magazin cu unelte pentru mineri, în care a adus și un balot de pânză foarte rezistentă, inteționând să o vândă celor care vroiau să-și confecționeze coviltire sau corturi. La scurt timp, un comerciant l-a vizitat și și s-a interesat de această pânză, sugerându-i lui Levi că ar trebui să producă pantaloni din această pânză, pentru că erau foarte utili celor care căutau aur în mine. Levi Strauss a început să producă pantaloni care au avut un succes nemaipomenit printre mineri. Singura obiecție a acestora era că pantalonii respectivi erau foarte aspri. Strauss a înlocuit pânza cu o alta mai moale, denumită “pânză de doc” pe care a adus-o din Franța. O altă problemă erau buzunarele care se rupeau foarte repede. Un client, Jacob Davis a avut ideea de a folosi capse din cupru pentru ca să prindă buzunarele de pantaloni mai bine. Ideea a fost patentată de cei doi în 1872.

Regele zâmbetului

În 1925, Charles Chaplin a regizat una dintre capodoperele cinematografiei universale: “Goana după aur”, film în care, alături de Chaplin, jucau Georgia Hale și Mark Swain și pe care “vagabondul” l-a reeditat în variantă cu sunet. Filmul a devenit celebru grație câtorva scene antologice: cina de Ziua Recunoștinței, în timpul căreia Chaplin “savurează” o gheată fiartă, casa suspendată într-un echilibru precar pe o stâncă și dansul chiflelor. Dar, cu toate acestea, “ceea ce impresionează mai mult nu sunt secvențele antologice, ci raportul exact între tandrețe și amărăciune, dintre cruzime și râs care caracterizează singurătatea personajului”, afirma Tristan Renaud.

Ziarul falimentat!

În mai 1848, Sam Brennen, patronul ziarului local The California Star, a călătorit la Coloma pentru a verifica informațiile. S-a întors cu saci cu praf de aur, strigând: „aur, aur din American River!” Curând, aproape întreaga populație masculină din San Francisco își făcea bagajele. La mijlocul lunii iunie, ziarul lui Brennen și-a suspendat apariția pentru că întreaga echipă redacțională renunțase la slujbe pentru a merge să caute aur. Frenezia a cuprins rapid întreaga Californie. Mii de oameni se îndreptau spre zona minieră, lăsând recoltele să putrezească pe câmp sau dezertând din armată, precum soldații de la fortul Monterey. În lunile următoare, californienilor li s-au adăugat mineri veniți din Oregon, Utah, Hawaii, Mexic și America de Sud. În lunile august, știrile despre descoperirea aurului au ajuns pe coasta de Est, dar reacția inițială a fost una de scepticism.