Uncategorized

Cât de populari vor fi țărăniștii?

La sfârșitul săptămânii trecute a dispărut PNÅ¢CD, pentru a fi lansat la apă Partidul Popular Creștin Democrat (PPCD). Un brand poftit de mulți, titulatura de populari aparține acum țărăniștilor, care prin fuziunea cu Uniunea pentru Reconstrucția României (URR) vor să dea semnalul constituirii, în sfârșit, a mult discutatului pol popular creștin-democrat.

Noul partid, constituit duminică (cel puțin așa era planul la închiderea ediției), se vrea punctul de plecare al unei construcții care să cristalizeze formațiunile de sorginte creștin-democrată, pentru a ocupa zona de centru dreapta a politicii românești. Fără a fi fost niște negocieri simple, s-a ajuns la un proiect de statut agreat de ambele părți, dar rămâne de văzut cum se vor înțelege în noua structură pragmaticii tineri din URR cu tadiționaliștii rigizi din PNÅ¢CD.

Deși este o idee mai veche a țărăniștilor, renunțarea la denumirea istorică, dar compromisă de “național-țărăniști” a fost decisă de abia la începutul acestui an, când, după semnarea Manifestului Popular împreună cu Uniunea pentru Reconstrucția României (URR) și Acțiunea Populară (AP), în Comitetul Național de Conducere din 5 februarie s-a hotărât schimbarea numelui partidului în Partidul Popular Creștin Democrat. De altfel, chiar dacă în favoarea acestui lucru s-au pronunțat 194 din cei 205 participanți, decizia nu a fost atât de simplă cum o arată cifrele. Mai exact, lucrurile au fost indecise până în momentul când Ion Diaconescu s-a pronunțat în favoarea renunțării la numele istoric, chiar dacă mulți priveau acest gest ca pe un sacrilegiu.

Dialogul dintre PNÅ¢CD și URR a adus cele două partide în situația de a semna duminică protocolul de fuziune, în prezența a peste 1.500 de delegați ai ambelor formațiuni, în cadrul unui congres comun desfășurat la Palatul Parlamentului. Partidul astfel constituit beneficiază din start de afilierea la Partidul Popular European, pe care o aduc ca zestre țărăniștii, dar și de prezența în echipa de conducere a unor tineri deja formați într-ale politicii, cum sunt cei din URR.

Amânare controversată

Congresul de fuziune ar fi trebuit să aibă loc în 20 februarie, însă, cu o motivație de-a dreptul hilară (condiții meteo nefavorabile), țărăniștii au amânat cu două săptămâni semnarea pactului. Două săptămâni în care s-a negociat intens, pentru că, deși ambele părți se arătau încântate de perspectiva fuziunii, negocierile au fost destul de dure. Una dintre cele mai spinoase, dar și hilare, dispute s-a dus în jurul unui preambul la statut, în care țărăniștii țineau să fie menționate momentele istorice ale PNÅ¢CD și rolul acestuia în evoluția României. Pe de altă parte, această amânare a trezit suspiciuni din partea URR, care i-a bănuit pe țărăniști că folosesc acest răgaz pentru a trata și cu alte formațiuni.

Abordarea pragmatică

Nu se îndoiește nimeni că piesa de bază în aceasă uniune este PNÅ¢CD, în jurul căruia se vor grupa, mai întâi URR, după care și celelalte formațiuni de sorginte creștin-democrată. Totuși, prin însumarea procentelor pe care aceste partidulețe le-au obținut în alegerile generale, cristalizarea unui pol nu ar fi reprezentat nici un câștig pentru țărăniști, dacă nu se lucra și la imagine. În al doilea rând, cei din URR, după ce au ratat startul ca formațiune politică și lipsiți de structuri cum sunt, nu aveau nici o șansă de afirmare dacă nu se apropiau de un partid mai cunoscut. În plus, în cazul în care s-ar fi încercat o fuziune cu o formațiune mai mare, cu atât mai puțin ar fi existat posibilitatea ca ei să să se poată face auziți. Tocmai din acest motiv, cei de la URR au trecut și peste faptul că, până la urmă, ceea ce s-a întâmplat duminică a fost o fuziune prin absorbție, pentru că, de fapt, PPCD există încă de sâmbătă, de când a fost abrobată rezoluția de schimbarea a numelui PNÅ¢CD.

Nu în ultimul rând, un lucru important, poate cel mai important, este adjudecarea brandului de partid “popular”, doctrina ce domină în acest moment politica de pe continent prin Partidul Popular European, cea mai importantă formațiune a Parlamentului de la Strasbourg.

La nivel local e deja stabilit

La nivel local, conducerea noii formațiuni va fi asigurată de un birou interimar în fruntea căruia va sta Eugen Crișan, președintele interimar al PNÅ¢CD Mureș, urmând ca în termen de cel mult trei luni să se organizeze alegeri. La municipiu, se pare că lider va fi Cristi Avram, din partea URR. De menționat e faptul că la Mureș, ca și în cazul tentativelor de fuziune cu AP, lucrurile au luat-o înainte, această echipă interimară fiind deja constituită.

Relu TĂTAR

“Transformarea din național-țărăniști în populari, ca moment istoric, este aproape identică cu momentul unificării între Partidul Național Român și Partidul Å¢ărănesc din vechiul Regat. Atunci România era într-un moment când se desăvârșea, atât politic cât și juridic, unirea Transilvaniei cu România. Apariția PNÅ¢ a contribuit în mod decisiv, prin prestația lui Iuliu Maniu, la orientarea României spre lumea civilizată europeană. Revenind la momentul actual, relansarea PNÅ¢ sub o nouă formă, în sensul denumirii și a coagulării în jurul său a altor forțe interesate de acest demers, se produce tot într-un moment definitoriu pentru România. Momentul PPCD este în mod categoric excepțional și absolut necesar. Este singura șansă prin care poate să se realizeze, concomitent, aprofundarea spiritului național cu revenirea în mod ferm, poate chiar spectaculos, în marea familie europeană”, Eugen Crișan, președinte interimar PNÅ¢CD Mureș

Show More

Related Articles

Back to top button
Close