Alexandra Prosszer dă meditații la Viena

Într-o țară în care copiii multor oameni bogați se plimbă cu limuzine și cheltuiesc bani ostentativ, povestea Alexandrei Prosszer pare ireală. Are 16 ani și a decis că este mai bine pentru ea să încerce de pe acum să-și găsească un drum în viață, bazându-se pe propriile forțe. Studiază la Viena într-o școală catolică renumită prin regulile ei stricte, iar în timpul liber, în loc să-și piardă vremea prin cluburi, dă medidații și muncește

Alexandra a plecat din țară în urmă cu doi ani, pentru că asta își dorea, dar și pentru că mama ei a insistat să se desprindă de atmosfera amorțită și plină de bârfe a acestui oraș. De ce Viena și nu București? Tocmai pentru că știa de existența acestei școli și dorea să-i dea copilului ei nu doar independență, dar și încredere în forțele proprii. La început Alexandrei i-a fost foarte greu, în primul rând din cauza reticenței colegilor față de o persoană din România. În scurt timp a devenit cea mai bună la limba germană, iar la sfârșitul anului a terminat cu media 1 (echivalent cu 10 ). Locuiește la internat, acesta fiind singurul inconvenient, deoarece regimul este unul conservator, specific școlilor catolice. La ora 7 elevele trebuie să fie în camere iar la 10 se dă stingerea; pedagogi sunt celebrele “tante” sau “domnișoare”, sobre și rigide. În lipsa unor alte ocupații, Alexandra s-a gândit ca în timpul liber să mediteze copii. Primul ei elev, meditat la matematică, s-a descurcat foarte bine. “Am avut mari emoții când s-a dus să-și dea examenul, așteptam înfrigurată un semn de la el. Când m-a sunat și a spus – Alexandra am ratat cu un punct nota maximă- am fost extraordinar de fericită, a povestit Alexandra.

Ea a devenit o domnișoară nu doar frumoasă, dar de o modestie incredibilă. Vorbește cu naturalețe despre succese, dar și despre faptul că-și spală singură hainele și gătește.

Alexandra a povestit că a luat First Certificate of Cambridge, cu cel mai mare punctaj din tot grupul la engleză, dar nu cu tonul unei laude, ci cu siguranța omului căruia i se pare firesc să obțină ceva în schimbul muncii.

În primul an de școală, regulamentul nu permitea ca elevul să stea singur, așa că mama ei a fost nevoită să se împartă între Viena și Târgu Mureș. “M-am împărțit între cei doi copii, dar nu regret deloc, deși când eram cu ea îmi era dor de băiețel, iar când eram aici, de ea. A fost un sacrificiu care a meritat. Alexandra nu m-a dezamăgit cu nimic, dimpotrivă, sunt plăcut surprinsă de felul cum s-a maturizat”, a spus Gabriela Prosszer.

După ce a intrat la liceu, cu alți colegi, din foarte multe țări, Alexandra s-a simțit mai relaxată. Este alt mediu și și-a făcut și o prietenă foarte bună, din Rusia, Nadia. A ales clasa de real, cu informatică. A reușit din prima clipă să atragă atenția profesorului de matematică, magistrat profesor Gunter Grafenender. Când a aflat că se va scrie un articol despre Alexandra, acesta, ne-a trimis o scrisoare plină de aprecieri la adresa ei.

Dorul de prieteni și casă

“Am plecat și probabil că nu mă voi mai întoarce niciodată să locuiesc la Târgu Mureș, dar sufletul mi-a rămas aici. Mi-au rămas bune prietene Georgiana, Luana, Pinky, Oana, Moni, Ana, cu care mă întâlnesc cu drag, ne scriem pe mail”, a spus Alexandra. Acum profită de faptul că a împlinit 16 ani și își caută o slujbă. Învață foarte mult, ia ore și în particular, vrea să învețe spaniola și italiana, dă medidații și și-a găsit și de lucru pentru vacanțe și week-end, ca shop-assistent într-un magazin. Întrebată de ce face un lucru care majorității copiilor ce provin din familii înstărite li s-ar părea umilitor, Alexandra a dat un răspuns firesc: “Cum să fie umilitor? E o mândrie pentru mine. Am vrut să vând ziare, să lucrez ca și chelneriță, să lucrez într-un birou. Va fi foarte bine pentru CV. Ce să fac în timpul liber? Să merg prin localuri, să beau, să mă droghez? Este mult mai bine să știu că fac ceva care îmi este util”.

Alexandra vrea să intre la Universitate cu bursă, pentru a-i scuti pe părinți de cheltuieli. Din Viena vrea să plece în Anglia iar visul ei este să ajungă la Harvard.

Ca majoritatea fetelor, Alexandra este mai mult legată de tată, dar își iubește și apreciază mama, îl adoră pe Robert, fratele ei mai mic. A fost foarte fericită când, luna trecută, de ziua ei a primit cadou de la Robert un desen cu un tort pe care scria numele lor.

Alexandra a ajuns să fie cea mai apreciată din tot liceul, colegii îi caută compania pentru că este blândă și mereu optimistă, o bună prietenă.

Cora MUNTEAN