Consiliul Judetean reabiliteaza Castelul Bornemisza

Dupa ce anul trecut a reusit sa-l ia în custodie, Consiliul Judetean trece în 2010 la reabilitarea Castelului Bornemisza de la Gurghiu, unul dintre cele mai frumoase castele medievale din Transilvania. Investitia va fi realizata prin intermediul Muzeului Judetean.
Introducere…
Cercetarile de parament si studiul de istoria artei ale castelului din Gurghiu fac parte din documentatia necesara propunerii spre avizare a unor reparatii capitale ale edificiului respectiv. Elaborarea acestui studiu era necesara datorita importantei istorice si arhitecturale ale acestui ansamblu de importanta majora, înscris pe lista monumentelor istorice cu nr. MS-II-a-A-15692, si format din edificiul propriu-zis al castelului (MS-II-m-A-15692.01), capela Rákóczissict si turnul (MS-II-m-A-15692.02) parcul dendrologic (MS-II-m-A-15692.03). Obiectivul acestui studiu a fost elaborarea unui studiu istoric, pentru conturarea principalelor date istorice ale acestui ansamblu, delimitarea diferitelor faze de constructie si documentarea elementelor de valoare istorica si de istoria artei ale acestuia.

Descrierea edificiului…
Ansamblul castelului Rákóczi-Bornemisza din Gurghiu se afla în centrul localitatii, delimitat la sud de drumul national dinspre Reghin spre Hodac si Libanesti, iar la vest de drumul comunal spre Casva. Acestui ansamblu i se alatura un întins parc dendrologic, aflat în spatele castelului între pârâul Gurghiu si Dealul Cetatii. Edificiile ansamblului sunt dispuse pe laturile unei ample curti interioare. Pe partea nordestica si estica a curtii se întinde pe un plan în forma de L, cladirea castelului cu etaj, pe partea vestica a laturii nordice a curtii, în linia castelului, fostul grânar cu etaj, iar toata latura de vest un edificiu alungit cu un singur nivel, ce adaposteste la ora actuala diferite ateliere. Intrarea principala în curte este posibila prin gangul unei cladiri a portii cu un etaj. Partea vestica a laturii sudice a curtii este delimitata de un sir de cladiri paraziti. La nord de aripa vestica a castelului se întinde o pivnita baroca, cu o bolta cilindrica din caramida, aflata în stare avansata de degradare, cu acoperisul si o parte a boltii prabusita.
Planul în forma de L al castelului este ritmat de capela elipsoidala si de porticul cu casa scarilor, alipite aripii vestice, de o rezalita în coltul întâlnirii celor doua aripi, ce iese si spre nord în rezalita, si de cele doua rezalite spre parc ale aripii sudice. Încaperile celor doua nivele sunt dispuse într-o singura axa, cu exceptia celor trei rezalite, si a partii dintre cele doua rezalite sudice, unde sunt organizate în doua tronsoane. În timp ce la etaj aproape toate încaperile au plansee din lemn, probabil din grinzi alaturate sau din grinzi acoperite, singura exceptie fiind încaperea vestica a rezalitei centrale, boltita cu bolti a vela si cilindrice cu penetratii, în cazul parterului putem observa folosirea unei game largi de tipuri de boltire.
Accesul între cele doua nivele ale castelului este asigurat de porticul cu o scara exterioara alipit aripii vestice si de doua case a scarilor aflate la nord de cele doua rezalite ale aripii sudice. Porticul deschis cu arcade înalte semicirculare pe laturi, are doua scari liniare prin care se ajunge într-un hol, aflat în centrul porticului. Între portic si aripa sudica se întinde un coridor exterior deschis, din lemn, sustinut de un stâlp. Celelalte doua case ale scarilor sunt formate din câte trei scari liniare.
Fatadale exterioare ale castelului prezinta un aspect simetric, accentuat prin unele elemente iesite în rezalita, precum capela si cele trei rezalite dinspre parc. Articularea cea mai importanta este cea orizontala, printr-un soclu si un brâu simplu, si prin cornisa principala bogat profilata, vertical numai suprafata rezalitei centrale si colturile fiind articulate, acestea din urma prin bosaj din tencuiala. Fatada dinspre curte a aripii vestice este marcata prin iesirea în rezalita a micului turn al capelei si de porticul prevazut cu un fronton decorat cu motive vegetale baroce. Fatada acestuia din urma este articulata de simple lesene geminate, si de câte trei arcuri pe ambele nivele. Parapetul arcurilor de la etaj este prevazut ca elemente de decor cu simple blocuri din piatra, ce ies din mijlocul fiecarui parapet. Aceasta fatada are doua axe la est si o singura axa la vest de portic, cu deschideri dreptunghiulare. Ferestrele etajului pastreaza ancadramente din piatra, prevazute cu sprânceana profilata.
Fatada nordica a aripii vestice este articulata de sapte axe, la parter în axa a cincea dinspre vest descizându-se o usa. Cu exceptia axelor vestice ale fatadei, celelalte sunt dispuse simetric pe cele doua nivele. Toate deschiderile sunt dreptunghiulare, ferestrele de la etaj fiind prevazute cu ancadramente din piatra cu frontoane triunghiulare, specifice arhitecturii renasterii târzii transilvane, iar cele de la parter au simple chenare din tencuiala.
Fatadele dinspre parc ale aripii sudice au o imagine simetrica, cu cele trei rezalite, ce ritmeaza simetric linia fatadei si cu deschideri ce strapung fatada în aceiasi axa. Singura usa a fatadei se deschide în prima axa nordica a rezalitei centrale. Fatada are urmatorul ritm, dinspre nord: 5 – 3 – 3 -3 – 2.
Fatada dinspre curte a aripii sudice are o lunga suprafata uniforma din 20 de axe, întrerupt doar de cele trei axe accentuate ale rezalitei centrale. Suprafata acestei rezalite este accentuata nu numai de prezenta turnului ce se ridica la înaltimea unui nivel deasupra etajului cladirii, dar si de tratarea mai bogata a suprafetei. Colturile acestei rezalite sunt marcate de prezenta unor lesene tratate în bosaj din tencuiala, cele trei axe cu de arcade oarbe cu boltarul median accentuat fiind articulate la parter de lesene striate, iar la etaj de pilastri cu capiteluri decorate cu volute stilizate. La parter ancadramentele din tencuiala prezinta aceleasi forme ca si în cazul celorlalte deschideri ale fatadei, la etaj acestea fiind tipicele rezolvari baroce cu ancadramente cu colturile superioare evazate. În axa turnului cornisa principala a fatadei închide partea superioara a unui fost cadran de ceas. Colturile turnului au muchiile tesite, pe cele trei suprafete ale lui deschizându-se trei ferestre cu închidere în segment de cerc, cu simple chenare din tencuiala. Chenarele ferestrelor turnului au boltarul median marcat, laturile inferioare ale chenarului ferestrei vestice fiind decorate cu doua volute. Castelul are un acoperis învelit cu tigla, cu forme tipice baroce în panta frânta din care sunt accentuate acoperisurile porticului si ale rezalitelor. Un element specific al acoperisului este coiful bulbat al turnului, învelit cu tabla. Pe coltul acoperisului rezalitei centrale apare un element de decor din tabla cu inscriptia:
1731.

Istoricul castelului
Domeniul Gurghiului a fost unul dintre cele mai întinse si importante domenii regale ale Transilvaniei medievale, pe parcursul secolelor XIV-XV, fiind de obicei, în posesia voievodului transilvan sau a comitelui secuilor. Centrul acestui domeniu, format din mai mult de 20 de sate, era cetatea Gurghiului, atestata pentru prima data documentar în anul 1358, dar dupa toate probabilitatile cetatea a fost construita înca în perioada regilor Arpadieni. Documentele secolelor al XIV-XV-lea au pastrat numele mai multor castelani ai cetatii. Prin parcurgerea sirului acestora se poate concluziona, ca în cazul în care aceasi persoana purta functia de voievod transilvan si comite al secuilor, cetatea Gurghiului îi revenea vicecomitelui secuilor, care de cele mai multe ori era si castelanul cetatii. Pe lânga acestea, importanta acestei fortificatii este subliniata si de unele evenimente istorice: de exemplu cu ocazia vizitei sale din 1366 în scaunele secuiesti însusi regele Ludovic de Anjou 1342-1382) a fost cazat în cetate. Prima donatie a domeniului cunoastem de la mijlocul secolului urmator, când în anul 1453 regele Ladislau al V-lea (1452-1457) pentru meritele lui în luptele antiotomane doneaza lui Iancu de Huneadoara. La începutul domniei lui Matia Corvinul (1458-1490) domeniul reintra în posesia vistieriei regale, revenind voievodului sau comitelui secuilor, acestea ramânând posesorii lui pâna la formarea principatului transilvan. În perioada principatului domeniul se afla în proprietatea fiscului, fiind folosita de catre principii Transilvaniei, dar ei deseori l-au ipotecat unor nobili din anturajul lor. În anii de dupa batalia de la Mohács Gurghiul era în posesia regelui Ioan de Zápolya, care l-a donat, ca dar de nunta, sotiei sale Izabella de Iagellon. Din perioada medievala despre cladirile cetatii nu avem nici o informatie documentara, primele astfel de documente pastrându-se doar începând din a doua jumatate a secolului al XVI-lea. Astfel, o serie de constructii ale cetatii sunt demarate în 1559 de catre regina Izabella, continuate în deceniul urmator de fiul sau, principele Ioan Sigismund. Aceste constructii, care au vizat ridicarea unor noi aripi ale palatelor cetatii, au fost terminate la sfârsitul anilor 1570 de catre principele stefan Báthory. În ultimele decenii ale secolului al XVI-lea si în primele ale celui urmator, proprietarii domeniului se schimba într-un ritm alert, principii fiind constrânsi de stringentele nevoi financiare la a-l ipoteca diversilor reprezentanti ale aristocratiei transilvane, ca Kristóf Hagymási, Farkas Kovacsóczy, István Bocskai, Miklós si Menyhért Bogáthi, Sámuel Alia, etc.. Odata cu consolidarea puterii princiare, în epoca lui Gabriel Bethlen, principii Transilvaniei fac eforturi sustinute de a rascumpara domeniile fiscale ipotecate.

Epoca Bethlen
Acest proces a fost demarat de însusi Gabriel Bethlen, în cazul Gurghiului numai în perioada domniei lui Gheorghe Rákóczi I. fiind încununat de succes. Dupa un sir lung de tranzactii si întelegeri, la începutul anului 1638 principele reuseste sa obtina domeniul, aceasta ramânând pâna la sfârsitul epocii principatului unul dintre importantele domenii ale puterii centrale. Aceasta importanta a domeniului este oglindita si de catre constructiile finantate în Gurghiu de principele Gheorghe Rákóczi I. Dupa consolidarea puterii sale politice, organizeaza un amplu program de întarire a principalelor fortificatii ale tarii, la cetatea Gurghiului fiind început în 1639 construirea unui monumental bastion cu cazemate de tip italian pentru contracararea asediilor cu tunuri venite dinspre dealurile cu vii, aflate la nord de Dealul Cetatii. Bastionul a fost proiectat de catre Gabriel Haller, unul dintre rarii nobili transilvani, care cu ocazia peregrinarii sale academice în Europa de Vest, a deprins si tainele arhitecturii militare, si a fost construit, cu unele întreruperi, pâna în 1656, într-o prima perioada sub supravegherea arhitectului transilvan Imre Sárdi, apoi sub cea a arhitectului italian, originar din Veneto, Agostino Serena, prin munca unor mesteri veniti din diferitele orase ale Transilvaniei (documentele ne vorbesc despre prezenta unor mesteri din Cluj, Brasov, Bistrita).
Începuturile istoriei castelului din Gurghiu se pot identifica tot în perioada domniei principelui Gheorghe Rákóczi I. Vânatoarea fiind una dintre preocuparile importante ale principelui, a participat des la partide de vânatoare si la Gurghiu. Pentru asigurarea unor conditii mai comode pentru ocazia acestor vânatori, el a decis construirea unui conac sub poalele Dealului Cetatii. Din informatiile documentare si cronicaresti ale vremii se poate reconstitui în amanunte construirea acestei prime cladiri a castelului din Gurghiu. Astfel, în primavara anului 1642 au fost sistate lucrarile noului bastion a cetatii, si zidarii clujeni, condusi de András Kis, au demarat construirea acestui conac sub supravegherea arhitectului Imre Sárdi. La mijlocul lunii septembrie patru dulgheri, veniti tot din Cluj, au amplasat grinzile tavanelor si cele ale sarpantei. Elementele din piatra cioplita au fost sculptate în cel mai important centru al sculpturii în piatra a vremii, cel din Cluj, fiind transportate cu carute pe parcursul lunii mai al anului 1643 la fata locului. Primul transport, supravegheat de vicecomisul curtii, era format din 26 de carute, urmat de un alt transport de 13 carute, si de un al treilea, a carei dimensiune nu ne este cunoscuta. La amplasarea acestor ancadramente, la lucrarile de tâmplarie si la construirea diferitelor sobe au participat mesteri chemati din Cluj. Brasov si Bistrita.
Planimetria, functiile diferitelor încaperi si mobilierul interioarelor conacului renasterii târzii ne sunt cunoscute din descrierile celor trei inventare ale cladirii de la sfârsitul secolului la XVII-lea (aprilie 1688, iulie 1694, iulie 1697). Fiecare inventar considera demn de amintit, faptul, ca atât deschiderile parterului, cât si cele ale etajului aveau ancadramente din piatra, dar nu ne dezvaluie nici o informatie despre forma si decoratiile lor. Pe lânga ancadramentele ferestrelor si usilor, au mai fost cioplite din piatra cornisele si picioarele sobelor. Acestea din urma erau de factura comuna (paraszt kályhák) la parter, si din cahle verzi la etaj, datorita importantei functiei sale, numai soba salii de mese fiind mai deosebita. În cazul acestuia formula cahle cu smalt cu flori (virágos mázas kályhák) ne trimite la specificele cahle policrome ale atelierelor anabaptistilor habani. Mobilierul saracacios din inventare, denota deja decaderea edificiului dupa moartea ultimelor sai proprietari din familia princiara, când dupa decesul principesei Ana Bornemisza din 1690, edificiul a devenit locuinta juzilor domeniului fiscal. Cladirea a stat si în urmatorii ani parasita, fiindca înca în 1714, doar doua încaperi au fost folosite de catre judele curtii si familia sa. În aceasta perioada vizavi de conacul domeniului fiscal se afla si conacul familiei Teleki, construit în anii 1680, de catre Mihail Teleki.

Familia Bornemisza
Dupa perioada de incertitudine de la începutul secolului al XVIII-lea, domeniul Gurghiului intra în anul 1717 în posesia familiei Bornemisza. Micul nobil de origine secuiasca Ioan Bornemisza, profita de noua situatie a Transilvaniei în cadrul imperiului Habsburgic, si datorita relatilor sale vieneze, accede la cele mai importante functii politice ale principatului transilvan, devenind si vicecancelarul tarii. În aceasta functie, care prevedea si sederea sa în capitala imperiului, el reuseste sa obtina pentru familia sa mai multe domenii ale fiscului transilvan. Cea mai importanta dintre aceste achizitii a fost domeniul Gurghiului, pe care pe baza decretului aulic din 28 decembrie 1717 familia Bornemisza primeste în zalog pentru suma de 25 000 de forinti, pe o perioada de 99 de ani. În deceniul urmator familia Bornemisza treptat o renoveaza, si mobileaza vechile cladiri. Putinele date documentare din aceasta perioada, nu ne permit o reconstituire mai amanuntita a acestui proces. În 1726 parterul conacului era refacut si, dupa bunurile mobile ale cladirii, locuit de catre administratorii domeniului. La aceasta data erau deja în curs si reparatiile etajului, încaperile acesteia fiind prevazute recent cu tavane cu grinzi din pin, lipsând înca ferestrele, usile si sobele acestui nivel. Pe parcursul acestei renovari a fost construita în anul 1730 capela castelului, pe un plan elipsoidal, un plan mai rar în Transilvania.
Dupa moartea lui János Bornemisza în 1742, domeniul îi revine fiului cel mare Ignác, el obtinând si partile celor doi frati. În 1754 regina Maria Theresia o întareste pe Ignác Bornemisza si succesorii sai, în posesia domeniului, si îl asigura, ca fiscul nu doreste sa exercite înainte de termen dreptul de rascumparare a domeniului. Aceasta asigurare a dat un important impuls investitiilor familiei Bornemisza în Gurghiu. Astfel între 1754 si 1756 au reconstruit moara de hârtie, distrusa în luptele de la începutul secolului, aceasta functionând fara întrerupere pâna în 1872. Cea mai importanta investitie a familiei a fost înfiintarea unei glajarii si a unei manufacturi de portelan la sfârsitul secolului al XVIII-lea. Paralel cu aceste investitii, au construit si o serie de noi cladiri administrative si economice lânga castel. Inventarul domeniului din 1780 aminteste deja cladirea actuala a portii, care în perioada respectiva a functionat ca locuinta preotului de curte si a darabantior. La vest de capela castelului în 1807 a fost construit un grânar monumental cu doua nivele.
Evenimentele din anul 1848 au jucat un rol important si în viata castelului din Gurghiu. În seara zilei de 8 noiembrie al aceluiasi an curtea baronala a fost asediata de catre iobagii localitatilor domeniului, fiind distruse tot mobilierul si bunurile imobile aflate în castel, nefiind crutate de distrugere nici canaturile ferestrelor si usilor, nici sobele. Dupa terminarea revolutiei de la 1848, familia Bornemisza, constrânsa si de procesul de retrocedare a domeniului, renoveaza urgent cladirile distruse în evenimentele revolutionare, într-un document din 1855 castelul fiind considerata „în general locuibilâ€.

Parcul englezesc
Datorita faptului ca în cladirile castelului a functionat din 1893 în continuu o scoala silvica, parcul dendrologic din Gurghiu este unul dintre cele mai bine pastrate parcuri istorice ale Transilvaniei, reusind sa supravietuiasca conditiilor nu tocmai prielnice de la mijlocul secolului trecut, când parcurile istorice transilvane au suferit o serie de pierderi importante. Primele antecedente cunoscute ale acestui parc sunt gradina cu flori, cu zarzavaturi si livada, descrise de inventarele de la sfârsitul secolului al XVII-lea, aflate în spatele conacului, pe locul actualului parc. Tot pe acest loc, inventarul din 1780 descrie o gradina cu flori, prevazuta cu pomi si cu o sera. Înspre Dealul Cetatii se întindea o livada, care avea si un lac cu broaste. În spatele acestei livezi a fost îngradit un loc special pentru animale salbatice(cerbi, caprioare, cerbi lopatari). Plantarea parcului englez, ale carui forme, în linii mari, se pastreaza pâna în zilele noastre, se leaga de numele lui Leopold Bornemisza. Pe baza unor descrieri din secolul al XIX-lea putem presupune ca acesta a fost realizat cel mai probabil în anii 20-30 ai secolului respectiv, dar s-ar putea, ca angajarea gradinarului vienez Anton Böhm în 1800, sa fi fost legat de constituirea unui parc modern. Pe prima reprezentare topografica a parcului, asanumita a doua ridicare militara a imperiului, în cazul Transilvaniei facuta în perioada 1869-1873, structura planimetrica a parcului definita de aleile principale si de lacul din coltul nordestic, în linii mari este identica cu situatia actuala, ceea ce denota, ca structura actuala a parcului dendrologic pastreaza structura parcului englez a baronului Leopold Bornemisza, si transformarile de la sfârsitul secolului al XIX-lea în castel de vânatoare si în scoala silvica, nu au vizat transformarea parcului.
În 1835, dupa expirarea perioadei de 99 ani de folosinta, statul intenteaza proces împotriva familiei Bornemisza pentru recuperarea domeniului. Începe un lung sir de procese, pe parcursul caruia fiscul revendica retrocedarea domeniului, în timp ce familia Bornemisza face apel la marile investitii (în cladiri, moara de hârtie, fabrica de portelan, glajaria, etc.) pentru marirea sumei de zalog, cele doua parti numai în 1869 ajungând la o întelegere. Pe baza acestei Întelegeri din 29 noiembrie a acestui an, familia Bornemisza se obliga, contra sumei de 450.000 de forinti, la retrocedarea domeniului, împreuna cu cladirile aferente, pâna la sfârsitul anului viitor. Dupa o perioada în care domeniul a fost arendat diferitelor persoane, la începutul anilor 1880 castelul si cladirile anexe au fost renovate pentru transformarea ansamblului într-un castel de vânatoare al printului succesor Rudolf. Cu ocazia acestor lucrari, grânarul curtii a fost transformat în 1882 în casa de oaspeti. Dupa sinuciderea printului, în 1893 în cladirile castelului este inaugurata o scoala silvica.
Un important aspect de istoria artei al ansamblului se refera la decoratiile interiorare ale capelei, folosite de catre comunitatea din localitate. Cu ocazia vizitatiei canonice din 1875, când se iveste posibilitatea amplificarii capelei spre nord, sunt amintite frescele interioare ale acesteia. Decorarea capelei ansamblului cu fresce, credem ca a fost posibila imediat dupa constructia sa din anul 1730, aceasta preocupare înscriindu-se perfect în gustul vicecancelarului Ioan Bornemisza, format de experientele sale vieneze. Pe baza acestora se pare, ca aceasta capela a fost una dintre putinele interiorare de acest tip, decorate cu fresce din Transilvania.
Dintre renovarile secolului XX, cea mai importanta a fost cea din 1966, dupa proiectele arhitectului Keresztes Gyula. Cu aceasta ocazie, printre alte interventii, s-a renuntat la coridorul suspendat aflat în coltul racordarii aripii vestice si sudice.

Proiectul de reabilitare propus de Consiliului Judetean
Complexul de cladiri propuse pentru reabilitare din centrul comunei Gurghiu cuprinde 4 cladiri importante, situate într-un parc dendrologic cu suprafata de 12.954 mp. Cladirile complexului sunt de importanta majora fiind înscrise în lista monumentelor istorice la categoria A – cladiri semnificative pentru cultura si civilizatia nationala si universala. Dupa mutarea liceului silvic, în lipsa utilizarii si întretinerii cladirilor deteriorarea este mai vizibila. Prin expertize tehnice realizate s-au constatat urmatoarele degradari mai importante: – fisuri aparute în arce si bolti din caramida, umezeala si igrasie pronuntata, grinzi de planseu din lemn cu capete putrezite, sarpanta cu elemente putrezite si noduri dislocate, învelitoare din tigle solzi partial distruse, jgheaburi si burlane rupte, pardoseli si tâmplarie uzate, instalatia electrica învechita, încalzire ineficienta.
Reabilitarea cladirilor se va începe prin stoparea degradarilor, prin eliminarea infiltratiilor de apa, oprirea igrasiei si consolidarea structurii, pentru care : – se vor repara elementele de lemn ale sarpantei si planseelor cu înlocuirea zonelor putrezite, toate elementele din lemn ale acoperisului se vor trata antiseptic si antifungicid, se vor ignifuga, se vor înlocui sipcile si cca. 60 % din tiglele solzi, se vor înlocui jgheaburile si burlanele, vor fi racordate la canalizarea pluviala propusa, arcele de caramida se vor consolida prin împanare cu pene metalice apoi injectare cu mortar de beton fluid. Totodata, se vor efectua toate studiile de specialitate necesare pentru restaurarea integrala a ansamblului de cladiri si anume : studiu de parament, studiu de cercetare a materialului lemnos, proiect de restaurare a picturilor murale, a materialului lemnos si a elementelor de piatra. Se propun lucrari care sa pastreze finisajele existente atât ca si aspect cât si din punct de vedere al materialelor folosite, zonele cu picturi murale vor fi reconditionate de specialisti în domeniu, se vor desface compartimentarile realizate pentru functionarea salilor de clasa,  usile si ferestrele vor fi refacute dupa modelul celor vechi existente, elementele de piatra naturala vor fi curatate prin periere si scoase în evidenta, pardoselile existente vor fi înlocuite cu parchet masiv respectiv placaje din piatra în spatiile umede, scarile se refac cu trepte din materialul initial (lemn masiv, piatra). Se vor reface utilitatile interioare dupa necesitati, având în vedere noile destinatii a spatiilor. Se va realiza instalatie de alimentare cu apa din reteaua stradala a comunei si canalizare separata pentru ape pluviale si ape menajere. Instalatia de încalzire va fi sistem centralizat cu cazan propriu si boiler înglobat, transferul termic se va realiza cu radiatoare compacte din tabla vopsite, albe cu posibilitate de reglaj termostatic.