Radu tuculescu: “Viitorul suna ca o toba sparta!

Are carti publicate, Conservator,  chiar si un copil de suflet pe nume Ars Maris, la Reghin,  de care se îngrijeste în fiecare an, chiar daca alti parinti, cu jucarii de la stat, mai uita de el. Dar cea mai importanta avutie a omului de cultura Radu tuculescu este cuvântul, pe care l-a folosit cu generozitate în cele ce urmeaza.
Reporter: Ce  mai face scriitorul Radu tuculescu?
Radu tuculescu : Am terminat un volum intitulat „Femeile insomniacului†alcatuit dintr-un roman si alte patru proze. Poate parea ciudat, la prima vedere, ca nu am lasat romanul singur, de capul sau…Motivele se vor vedea la lectura.
Rep.: Dar omul Radu tuculescu?
R. t.: Încearca sa supravietuiasca. Cu un entuziasm mai sters dar, înca e pe linia de plutire. Iar scrisul este pluta de care ma mai agat…
Rep.: Privind în urma, aveti vreun regret?
R. t.: Uneori constat, cu uimire, cum un regret ma bîntuie destul de des în ultima vreme: ca nu am ramas dincolo, asa cum au facut-o majoritatea colegilor mei instrumentisti. As fi cântat într-o filarmonica, as fi fost platit cum se cuvine, respectat si, poate, mi-as fi scris cartile într-o limba de circulatie… Dar tocmai scrisul a fost cel care m-a tintuit locului. Oare a meritat?
Rep.: Înainte, era un singur partid, care dicta. Acum sunt mai multe. Exista vreo diferenta?
R. t.: Pai, din partidul ala unic s-au format majoritatea noilor partide. Adica vechii membri au devenit… noi membri, în alte haine. Cam aceiasi actori într-alte costume, straduindu-se a folosi un alt limbaj, în fond la fel de gaunos ca si cel de pe timpul lui Caragiale…
Rep.: Cum a evoluat râsul, umorul, ironia, din comunism, pâna azi?
R.t.: Acum nu mai râzi pe ascuns, nu mai esti obligat sa â€faci†umor aluziv ori ironii mascate… Acum poti hohoti în voie, pâna crapi… Românul a facut mereu haz de necaz. Dar dupa cum se arata, în ultima vreme necazul începe sa sugrume hazul, încet, perfid si sigur…
Rep.: Cum ati defini prezentul, în ce sistem l-ati încadra?
R. t.: Într-unul, evident, de tip mafiot. Pe toate palierele…
Rep.: Înainte exista cenzura. Astazi, prostia i-a luat locul?
R. t.: Prostia a existat dintotdeauna. Din preistorie. Acuma s-a coalizat cu veleitarismul si a devenit si mai agresiva, bulversând sisteme valorice, împroscând cu semidocti, plasându-i în cât mai multe functii…
Rep.: De ce nu scapam de acest blestem al conducerii lui Escu?
R.t.: Asta-i o întrebare demna de o… clarvazatoare. Ori poate tine de ocultism? Vezi, de aia nu doresc eu sa ajung presedinte…
Rep.: Mai merge ceva bine în România anului 2010?
R.t.: Daca afli tu, spune-mi si mie… Eu pot sa-ti spun doar ca unele ceasuri (elvetiene) vândute-n tara (la negru…) merg, înca, bine…
Rep.: Daca ar fi sa scrieti o piesa de spre România anului 2010, cu toate “minunatiile†care se întâmpla zi de zi, ce titlu ar avea?
R.t.: Am scris deja una! Se numeste: Uscatoria de partid sau Striviti gîndacii de bucatarie! De asemenea, recentul meu volum Bravul nostru Micsa. Dar…pe cine mai intereseaza? Chiar Institutul de Teatru din Târgu Mures, de exemplu, a refuzat sa achizitioneze trei exemplare din acest volum, spre stupoarea editorului care credea, cu naivitate, ca un institut de profil ar trebui sa fie interesat de dramaturgia contemporana! Sa mori de râs, nu alta, cum putea sa-si închipuie asa ceva…?
Rep.: Teatrul s-a mutat în strada, în Parlament. Unde ar mai putea migra el, împins de “minunata†viata pe care o traim?
R.t.: În strada se petrece un teatru bine regizat din culise, bine manipulat. În Parlament sînt mascarade, ala nu-i nici macar teatru…
Rep.: Unde-si mai gaseste loc vioara (cultura) într-un décor populat cu marinari si pitici?
R.t.: Fie marinari, pitici, geologi ori fosti directori de editura, tot aia e… Cultura încearca sa-si gaseasca loc dar, asa cum ziceam mai sus, veleitarii agresivi misuna prin ea producând, intentionat confuzii si derute, ridicând non-valoarea la rang de valoare, încercând sa manipuleze gusturile… sa le perverteasca.
Rep.: Toti avem o vatra a existentei spirituale. Ars Maris, este una dintre ele?
R.t.: Ars Maris este o Asociatie multiculturala si un Festival international multicultural care fiinteaza la Reghin. De ce acolo? Este orasul în care am crescut. Acolo, între o margine de padure si un mal de râu, am fost la scoala, mi-am trait copilaria, alaturi de sasi, unguri si evrei. si nimeni nu ne spunea, pe atunci, ca trebuie sa ne batem între noi… La Reghin, tatal meu s-a straduit, timp de 47 de ani, sa aline suferintele locuitorilor. Acolo mai traieste mama mea, sora mea cu familia, si cîtiva prieteni vechi. Acolo mi-am format profilul moral si spiritual. Acolo ma încarc cu energie…
Rep.: Timp de  doua decenii, lucrurile au mers “ca pe roateâ€, dezumflate ce-i drept. Unde ne îndreptam, si care sunt perspectivele viitoare?
R.t.: Habar nu am. si, sincer, mi-e frica sa ma gândesc…
Rep.: Traim bine? Cât de bine?
R.t.: Tu ai început sa glumesti!? Spui bancuri? Zau, nu-mi mai vine sa râd…
Rep.: Viitorul suna la fel de bine?
R.t.: Viitorul suna ca o toba sparta. Nici macar ca una de tinichea… Din pacate, nu stiu cine va mai reusi s-o repare.