Vlad Radescu, bilet dus neîntors spre Bucuresti

L-am zarit pe Vlad Radescu pe peronul  garii din Brasov, asteptând  îngândurat trenul catre Bucuresti. Am îndraznit sa aflam ce proiecte mai pune la cale, dar am ramas dezamagiti: gândurile-i erau în alta parte. A acceptat totusi un fel de dialog, apoi, scurt, învaluit în aburii locomotivei, a disparut. Noi am ramas cu senzatia ca am vorbit cu o fantoma. O fi fost chiar Radescu, ori un alt amarât de navetist?
 
Reporter : Ce s-a întâmplat?
Vlad Radescu : Am auzit ca as fi fost demis, dar înca nu mi s-a comunicat ceva oficial. Banuiam eu ca se coace ceva pe seama mea, dar nu am dat importanta.
Rep. : Totusi, ce cautati în Brasov?
V.R. : Pai la naveta pe care o fac, Târgu Mures – Bucuresti, ma opresc deseori aici. Am ales trenul, deoarece masina are momentan o problema…
Rep. : Dumneavoastra nu?
V.R. : Unii zic ca da. Eu în schimb pot spune ca nu am niciun fel de problema. Atâta doar ca-mi va lipsi panorama Cetatii Sighisoara, o vedeam saptamânal în drum catre job-ul de la Teatrul National. Ehehei, nu degeaba se spune ca directorului îi sade bine cu drumul… (încearca un zâmbet).
Rep. : Revenind la momentul ianuarie 2009, si Voda Lapusneanu s-a reîntors dar tot a fost rapus la final.
V. R. : M-au rapus din toate partile… am încercat eu sa ripostez, cu un proiect, altul, dar se pare ca ei au avut sorti de izbânda. Cât despre Voda Lapusneanu, nu prea am eu tangenta cu el, mai degraba cu Ciprian Porumbescu, dar si el, a ajuns sa fie rapus în cele din urma.
Rep. : Ce ati sperat revenind la Târgu Mures si ce ati realizat?
V. R. : Am vrut sa pun teatrul pe linia de plutire, dar din pacate nu am putut. M-a rapus nostalgia, am acceptat functia, dar când am deschis mai bine ochii, situatia financiara era un dezastru.
Rep. : Doar banii sa fie de vina?
V. R. : Ca sa faci ceva, pe lânga bani, mai ai nevoie si de altceva. Se pare ca si acest “altceva†a lipsit. Tot am încercat sa gasesc hiba, dar criticile navaleau si puterea de a cauta mai departe, scadea pe zi ce trece.
Rep. : Aveti dusmani?
V. R. : Ohoho… De tot felul… M-au sicanat pâna în ultimul moment: actori, regizori, scriitori si chiar jurnalisti
Rep. : Ce am avut toti cu dumneavoastra?
V. R. : Spuneti ca as fi fost un director autoritar, care a taiat si a spânzurat în stânga si-n dreapta, si ca nu am tinut cont de parerile altora. Fals, eu am încercat sa respect întocmai sarcinele de serviciu, fiind numit tocmai de sus, si trimis sa reformez activitatea de la Târgu Mures. Dusmanii însa s-au înmultit întruna, cu reprosuri de tot felul, mai vechi sau mai noi, mai de la Cluj, mai de la Bucuresti, precum si din interiorul teatrului, chiar daca nu pe fata, ci mai degraba pe la colturi.
Rep. : Alte teatre din tara fac treaba buna. La Târgu Mures nu se vrea, nu se poate?
V. R. : Se pare ca Târgu Muresul a ajuns la coada clasamentului, în ce priveste teatrele de stat. La Cluj, Sibiu, lucrurile functioneaza, fac treaba buna, organizeaza festivaluri. Noi în schimb, în loc sa facem ceva, contabilizam doar critici, venite din toate partile.
Rep. : A batut vântul la capitolul premiere. Nu-i vina dvs?
V. R. : Nut e supara, dar la ce atmosfera exista la National, nu e de mirare. Altii spun ca eu am generat-o, ca eu as fi cauza acestor probleme. E greu sa faci ceva, mai ales ca timpul costa bani, iar banii produc proiecte. La putinul timp pe care-l aveam la dispozitie, mai ales din cauza navetei, logic, nici banii nu curgeau, doar picurau. Asa ca ne-am limitat la banutii pe care-i aveam, dar care nu erau clar suficienti pentru productii noi. Au fost ceva bani, pe care am dorit sa-i folosesc pentru ceva sublim, dar acel sublim avea o pofta prea mare de fonduri.
Rep. : Pareati prieten bun cu Kelem Hunor. Când s-a racit relatia?
V. R. : Asa parea, la un pahar de vorba sau la vreo poveste spusa pe la vreun eveniment cultural. Dar când a venit vorba de bani, de cifre exacte, brusc s-a schimbat si relatia a devenit una strict profesionala.
Rep. : Aveti vreun regret?
V. R. : Da. Regretul cel mare e ca lumea a cam uitat de Ciprian Porumbescu. si daca a uitat de el, a uitat si de mine, care l-am întrupat în film.
Rep. : Veti mai reveni la conducerea Nationalului din Târgu Mures?
V. R. : Cine stie… Poate lumea îsi va întoarce fata catre Ciprian Porumbescu, si îl va lasa sa cânte odata si-odata. Ma îndoiesc de acest lucru, deoarece, chiar si un artist, cât de modest ar fi, are nevoie de un onorariu. Am încercat sa-l obtin, în mandatul meu la Târgu Mures, dar se pare ca acesta nu corespundea cu pusculita Nationalului.
Rep. : Ce urmeaza? O continuare la Numai iubirea?
V. R. : Iubirea adevarata e numai una. Ea a fost teatrul, dar ca orice iubire, vine si trece. Am încercat sa o revitalizez, dar din pacate, toate iubirile care au aparut pe parcurs, la Nottara, la Târgu Mures, s-au transformat în divorturi.