Arta utilizarii tacâmurilor nu se mai învata, barba fiind noua furculita

Oare cum e sa simti zeama de fasole prelingându-ti-se pe barba-n jos, pâna înapoi în farfuria adânca, umpluta pâna la refuz? Apoi sa musti dintr-un ciolan afumat si sa-ti ramâna resturi printre degete si printre firele de par din jurul gurii. Ei bine, pentru domnul Barba-cot de la cantina Sapienta, este un adevarat deliciu.
Sa-l fi vazut cum o înfuleca pâna si pe ospatarita, atât de flamând era. Bine, ca pe aia, Dumnezeu s-o aiba în paza, ca tare înapoiata e, a gustat-o doar cu ochii bulbucati. Pentru a-mi argumenta opinia legata de domnisoara, permiteti-mi sa fac publica acea minunata conversatie avuta cu ea, „Fiti amabila, domnul de la masa din mijloc vine aici cam de doua ori pe luna, nu?â€, dupa 10 secunde aud: Nu, nu. Vine doar o data la doua saptamâni (raspuns dat dupa ingenioase calcule matematice facute în minte… care minte?! ). Nu am mai comentat nimic. M-am gândit doar ca pe vremea când avea saispe ani, ospatarita noastra visa sa devina ceea ce a si ajuns în cele din urma, cu eforturi maxime : ospatarrr. Bravoo! Ca de nu, stiti ce mai putea ajunge? Ministra a Muncii. Cred ca barbosul nostru îi va face curte Marioarei (cel mai frumos nume pe care al putea sa-l detina împricinata), se vor casatori, iar ea îi va sorbi toata supa din barba pentru a le da de mâncare viitorilor copii. Dintr-o mama ospatar si tata laptar, amu’ n-ati vre’ sa iasa intelectuali, nu? De aia trebuie sa înceapa de mici „educatia†de viitori baieti de cartier si sa manânce ciorba din barba lui taticu.