Uncategorized

Telefoane ‘eftine si false avem!

Nici nu are timp soarele sa se arate bine si sub mângâierea razelor lui deja misuna tiganii nostri, iesiti în lume ca sa-si vânda telefoanele proaspete, noi-noute, aduse direct din fabrica de… celulare smanglite si slefuite zisa si S.C. Css. S.A.

De obicei, îmi beau cafeaua la Dolce Caffe, un local din Tudor. Azi dimineata, (nu precizez ora exacta ca s-ar putea sa fiu asteptat mâine la colt si nu am avut timp sa-mi scriu testamentul) între povestile matinale cu un prieten, aterizeaza între noi o ditamai tiganca cu rochie încretita, batic rosu asezat într-o parte pe frunte, cu suvitele lataiate vânturându-i în voie sub aerul conditionat si cu un telefon „super misto†într-o mâna. Uitam ca nu e indicat sa porti o conversatie cu aceasta specie, dar atrasi de designul telefonului, îndraznim sa punem mâna pe el. În clipa în care l-am luat sa-l studiez, parca as fi apelat la 222 – informatii Vodafone, doar ca vocea si accentul erau putin schimbate „hai mama, ia-l ca-l dau ‘eftin, numa’ 5 milioane si ceva la schimb, ia sa vad, ce dai la schimb? Hai domnu’, ce te tot chiorasti atâta? Îi nou, baga cartela si verifica-l daca nu ma crezi.†Observ ca aparatul e un fals pentru ca îi sunau tastele tipic pentru imitatii. Îi spun ca nu-i bun, ca are mufe false si ma trezesc cu o palma peste cap, dupa care mi-l smulge din mâini, iar înjuraturile pe tiganeste roiesc toate catre mine, în timp ce „madama†se aseaza indignata la o canapea, împreuna cu o ruda de-a „dânseiâ€. Mi-am sorbit ultimele înghitituri din cafea si am iesit de acolo cu un gust amar ce nu era capatat din partea cafelei.
Ma întreb cine ar trebui sa-i opreasca pe acesti tepari care, în plin spatiu public, fac trafic cu aparate false, te agreseaza si de ce nu te deranjeaza pe tine cetateanul simplu. Unde sunt când ai nevoie de ei politistii de proximitate sau politistii locali care se tot plimba agale prin centrul orasului. Poate au orbul gainii de nu vad ce se petrece chiar sub ochii lor. Sau poate au si ei o parte din venituri. Cine mai stie!

Concluzie: Daca nu ai prea multi bani si ti-i cu tot dinadinsul sa ai un telefon bengos la pret mic, stii la cine sa apelezi. Ai grija, s-ar putea sa te trezesti cu una dupa cap si cu un pseudo-celular. Apoi vei constata cât de fraierica ai fost, dar va fi prea târziu. Mustaciosii vor avea buzunarele pline si tu vei urla la luna. 

Show More

Related Articles

Back to top button
Close