Protopopul si pedagogul muresean Simeon Popescu (1848-1919)

Iesita victorioasa din razboiul de independenta, România regelui Carol I cunoaste o dezvoltare fara precedent în istorie si ofera o raza de speranta ardelenilor. Multi intelectuali, dar si tineri dornici de învatatura si de afirmare, trec Carpatii si de acolo de unde ajung nu-si uita fratii. La îndemnul lui Ioan Slavici si Ioan Russu-sirianu (nepot de sora) si a unor importante personalitati din tara (Alexandru Orascu, V. A. Urechia, Ionel Gradisteanu, Christu Negoescu, D. Marinescu-Bragadiru, etc.), studentimea bucuresteana (printre care si multi ardeleni) va discuta în sedinte furtunoase tinute în perioada octombrie-decembrie 1890 si va reusi sa înfiinteze Liga pentru Unitatea Culturala a Tuturor Românlor, asociatie care va duce o bogata activitate culturala ti politica pentru întarirea unitatii românilor din România si Transilvania. Printre persoanele care au jucat un rol important în cadrul Ligii Culturale la sfârsitul secolului al XIX-lea – începutul secolului XX, se numara si protopresbiterul si pedagogul muresean Simeon Popescu, legat de scriitorul Ioan Slavici printr-o prietenie statornica.

Simion Popescu apreciat de preotul Gh. Cotenescu

Cercetând prin arhive si periodice îngalbenite de trecerea nemiloasa a timpului, ca sa însailez o micromonografie dedicata vietii si activitatii bunicului meu, preotul-profesor muscelean Gheorghe Cotenescu, nu mica mi-a fost mirarea sa constat înalta pretuire si respectul acestuia fata de mureseanul Simeon Popescu. Verificând cu atentie cam tot ce s-a scris în timp despre Simeon Popescu, mi-am dat seama ca marturia preotului Gh. Cotenescu nu este cunoscuta. Ca absolvent al Liceului “Gh. Lazar†din Bucuresti, consider o datorie de onoare pentru mine ca muresenii sa beneficieze în premiera de aceasta marturie peste timp. Iar ei sa stie ca numele profesorului de religie Simeon Popescu este trecut pe placa omagiala închinata în 1933 de Comitetul scolar.

Cine este Simeon Popescu. Viata si activitatea

Simeon Popescu, demn urmas în spirit si fapta al mitropolitului Andrei saguna, a fost un cleric carismatic, un polemist de temut, un publicist cu mare daruire si un pedagog de mare valoare. S-a nascut la 6 august 1848 în Râpa de Jos (azi Vatava), la poalele Calimanilor, în familie de preot. scolit la Blaj si Sibiu, este trimis de Andrei saguna la Leipzig, unde urmeaza simultan cursurile facultatilor de teologie si filosofie, obtinând doctoratul în 1877. Revine la Sibiu si devine profesor la Institutul teologic-pedagogic Andreian (1878-1883), preot la vechea biserica Catedrala si protopop al Sibiului (1883-1888). E perioada în care Sibiul devine centrul miscarii nationale ardelene. Fermitatea opiniile si respingerea oricaror compromisuri determina alegerea sa în repetate rânduri ca delegat la conferintele nationale române anuale. Membru important al tinerilor oteliti (activisti) grupati în jurul ziarului “Tribuna†din Sibiu, intra rapid în conflict cu gruparea pasivista din jurul avocatului Partenie Cosma, directorul Bancii “Albinaâ€, protejata de Mitropolitul Miron Romanul (cumnatul lui Partenie Cosma). Vizibil deranjat de acuzele ridicate pe linia colaborarii sale accentuate cu autoritatile timpului, în defavoarea românilor, Mitropolitul Miron manevreaza Sf. Siond, obtinând sanctionarea drastica si alungarea lui din eparhie. Afectat profund, psihic si material, accepta imediat sa contribuie la îmbunatatirea activitatii tinerei Facultati de Teologie din Bucuresti, la îndemnul lui Titu Maiorescu, ministrul Cultelor si Instructiunii Publice. Interventiile discrete ale Mitropolitului Miron Romanul se soldeaza si aici cu scoaterea sa de la catedra, cu tot sprijinul lui Maiorescu, care îi va multumi. Alte institutii culturale si bisericesti bucurestene se grabesc sa apeleze la serviciile sale: profesor de religie la scoala Normala de Institutori (1888-1900), la Seminarul Pedagogic Universitar (1899-1900) si la Liceul “Gheorghe Lazar†(1901-1918), corector al internatului Liceului “Sf. Sava” (1894-1895),  director al Bibliotecii Centrale de Stat (1891-1894), preot-duhovnic la Azilul de fete “Elena Doamna” (din 1901 pâna la disparitia sa fizica). Ca membru de seama al comunitatii ardelenilor din Bucuresti, ia parte la numeroase manifestari oficiale (ex. este invitat la sedinta solemna a Academiei Române cu prilejul discursului de receptie tinut în 1900 de Episcopul Nicolae Popea al Caransebesului; depune jerba de flori în 1901 la înmormântarea lui V. A. Urechia, presedintele Ligii Culturale; ia parte la ceremonia sfintirii noii biserici Catedrale a Sibiului în 1906; tine unul din discursurile de bun venit în onoarea primarului Vienei, Karl Lueger, sosit pentru a participa la deschiderea Expozitiei Generale jubiliare din 1906, etc.).
Adorat de elevii si studentii sai, pretuit de carturarul Nicolae Iorga, de eruditul arhimandrit Iuliu Scriban si de vicarul patriarhal Veniamin Pocitan, Simeon Popescu se stinge din viata dupa o grea suferinta la 11 februarie 1919, fiind înmormântat la Cimitirul Sf. Vineri din Bucuresti.

Primul si singurul ziar care îsi informeaza publicul la rubrica Informatiuni este “Neamul Românesc†din 15 februarie 1919 (stil nou): “Se anunta moartea preotului SIMEON POPESCU. Raposatul, fost profesor multa vreme la Sibiu si mai apoi si protopop, venise în tara ca specialist în chestiile bisericesti si a ocupat aici multe si însemnate functii, amestecându-se si în pasionantele discutii privitoare la afacerea Ghenadie scaterisirea Mitropolitului primat Ghenadie Petrescu în 1896, actiune cu substrat politic – n.a. t. Foarte înalt si slab, cu o silueta vultureasca, era un om care se impunea si prin înfatisareâ€.
 Cunoscându-l foarte bine ca student-activist al Ligii Culturale, preotul-profesor Gh. Cotenescu, aflat la Sibiu în calitate de confesor militar remobilizat în campania de dezrobire a Ardealului, îi aduce un ultim omagiu în ziarul “Patria†din 5 martie 1919 (st. n.), deplângând ignorarea tristului eveniment atât de presa, cât si de autoritatile de resort.
 Prezint în continuare in extenso articolul scris de preotul-profesor Gh. Cotenescu, izbitor de actual si dupa atâtia ani de când a vazut lumina tiparului.
 
MOARTEA PROTOPRESBITERULUI SIMEON POPESCU

Zilele trecut s-a stins, ca lumina pe sfârsite a unei candele, profesorul de religie de la Liceul Lazar din Bucuresti, protopresbiterul Simeon Popescu.
 Moartea lui ar fi fost ignorata cu desavârsire, daca n-am aminti faptul ca d. Nicolae Iorga, în Neamul Românesc, a scris duioase rânduri, scurte, despre personalitatea acestui vrednic român si preot.
 La urma urmei, ce l-ar fi interesat pe gazetarul român din Bucuresti asemenea disparitie odata ce defunctul n-a fost stâlp de club sclub de partid politic – n.a.t ori “om al zilei†– expresie curenta de care se învrednicesc toti cari s-au cocotat ca sa însemneze ceva… Înca o mentiune si recunoscatoare a faptului ca traim într-o vreme de scepticism si obscurantism, când stomacul este Eul – Axa împrejurul careia se învârtesc cele mai vulgare interese !
 De regretat aceasta omisiune, ales ca defunctul n-a fost un orice profesor de religie, ci un ales învatat, precizând în scrisul sau, în forme lapidare, credintele si convingerile sale.
 Titlurile si ocupatiile publice pe cari le-a avut Semion Popescu în viata sa au fost expresia muncii si cinstei. Peste tot si-a împlinit datoria cu sfintenie.
 A fost un polemist de temut si, fara a jigni separatismul confesional existent între Români, n-a iubit intentiile de pescuit în apa tulbure ale Romano-catolicilor.
 Aud ca înmormântarea a avut-o, urmat fiind de catre elevii Liceului si numai de catre 2-3 profesori…
 Cred ca autoritatile scolare trebuiau sa-i cinsteasca memoria într-o forma mai solemna bine însemnat, acestea pentru vesnica sa amintire.
 Preot Gh. I. Cotenescu

Într-o lume bulversata de rasturnarea valorilor traditionale, este vitala identificarea si pretuirea oamenilor valorosi care pot servi generatiilor tinere ca modele veritabile si trainice.
Iar pentru ca Biserica si scoala au colaborat, colaboreaza si vor colabora în permanenta pe linia consolidarii educatiei morale a tineretului, protopresbiterul si dascalul Simeon Popescu reprezinta un model demn de urmat prin cele doua laturi semnificative ale personalitatii sale.