Uncategorized

Sa fi bolnav în România, o afacere proasta în secolul XXI

Asa s-a întâmplat si la Programul national de diabet zaharat. Saptamâna trecuta s-au terminat fondurile alocate de stat decontarii antidiabeticelor orale, insulinei si tratamentului mixt. Ca atare, farmaciile au avut doua variante: sa fluiere a paguba si sa elibereze retete gratuite, sau sa stea cuminti în banca lor. Pentru ca retetele eliberate în perioada în care nu exista prevedere bugetara nu sunt recunoscute de Casa de Asigurari, prin urmare nu sunt nici decontate si farmacia se pomeneste cu o gaura financiara. Doar au eliberat pe propria raspundere, traind cu speranta ca le vor fi decontate, sau cu satisfactia ca nu au lasat bolnavii cu ochii în soare. Anul trecut farmacistii mureseni au eliberat medicamente pe programe nationale în valoare de 14 milioane de lei, care nu au fost înca recunoscute de CNAS si, si în ziua de astazi stau în sertarele farmaciei. Astfel, bolnavii daca nu au altceva mai bun de facut se pot plimba pe la fiecare farmacie din oras, sau judet, dupa preferinta, sa vada unde se mai elibereaza retete gratuite, doar nu vor scoate din buzunar peste 300 lei cât costa cele mai ieftine leacuri. Conducerea Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Mures a subliniat ca s-a facut o suplimentare a fondurilor catre Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, în prezent fiind în asteptarea unei rectificari bugetare, care ar putea ajunge doar în luna iunie sau august. Culmea e ca se stia înca din luna aprilie ca prevederea bugetara pentru programul de diabet va ajunge pâna în luna mai. Dar asa e sistemul românesc, lent si greu de descifrat, cu piedici si momeli, în timp ce boala se instaleaza mai ceva ca la ea acasa. Mai pe înteles bolnavul e lasa sa moara daca nu scoate bani din buzunar, în conditiile în care ani de zile a cotizat la contributiile de sanatate bani care se regasesc astazi în afacerile clandestine ale guvernantilor.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close