Vamanu ve(n)detă pe sticlă
Pentru Carmen Vamanu, șeful ITM sigur nu a fost o săptămână bună. Asta pentru că, pe lângă faptul că și-a cam tăiat craca de sub picioare și sprijinul ei liberal s-a diminuat drastic și, deci, scaunul ei de la ITM se clatină ca niciodată, Carmen s-a apucat să se dea și pe sticlă. Asta ca să mai remedieze puțin din imaginea ei publică șubrezită, mai ales că unele materiale apărute în presă și care vizau (in)competența ei profesională, nu erau tocmai măgulitoare. Așa că Vamanu, s-a dat o oră, în timpul programului de serviciu, într-o emisiune în care a vorbit… avioane. Nu de alta, dar încercarea ei de a convinge telespectatorii că, de fapt, tot ce apare negativ despre ea în presă e total eronat, Vamanu a eșuat lamentabil. Altfel nu se poate cataloga această intervenție jenantă a șefului ITM, mai ales că Vamanu a și debitat câteva vorbe de duh, precum “eu nu cunosc mila”. E de milă.



