Un mureșean pe frontul din Spania

MotivaÈ›ii diverse i-au facut pe mulÈ›i români, sa adopte o ideologie sau alta, respectiv comunismul sau fascismul. Printre ei È™i mureÈ™eanul Andrei Sas DragoÈ™, un om ce s-a sacrificat în mod deliberat, dar  inutil, în numele unei cauze iluzorii în care însa a crezut cu fanatism. Nascut în 1912, într-o familie de argaÈ›i de pe moÈ™ia familiei grofului Zichy, o familie care deÈ›inea întinse proprietaÈ›i  – inclusiv în judeÈ›ul MureÈ™ – DragoÈ™ a fost nevoit sa lucreze el însuÈ™i, ca argat, înca de la 6 ani. Cu imense greutaÈ›i materiale a urmat apoi È™coala din Hidrifaia È™i ulterior, pe cea din Bahnea. Timp de cîÈ›iva ani a fost ucenic de croitor È™i apoi lucrator calificat la o croitorie în Târnaveni.

Voluntar în rândurile republicanilor
În 1929, s-a mutat la BucureÈ™ti unde a lucrat un timp la o mare croitorie de lux. Criza economica mondiala din anii 1929-1933, a determinat un mare val de greve, inclusiv în România. Aceasta a fost perioada în care Andrei Sas DragoÈ™ a intrat în miÈ™carea comunista, participând activ atât la grevele din ’29-’33, cât È™i la acÈ›iuni ilegale iniÈ›iate de Partidul Comunist din România. În contextul dat È™i cu experienÈ›a de viaÈ›a avuta pâna în acel moment, evoluÈ›ia sa politica este explicabila, È™i chiar de înÈ›eles, în mare parte. Încorporat în 1934 la Regimentul 84 infanterie din BucureÈ™ti, Andrei Sas DragoÈ™ a fost lasat la vatra în 1936, an în care a intrat în atenÈ›ia organelor SiguranÈ›ei statului român pentru activitate comunista. Tot în acelaÈ™i an, 1936, a izbucnit È™i razboiul civil din Spania, un fel de “repetiÈ›ie generala” a razboiului mondial care avea sa izbucneasca peste foarte puÈ›in timp. Fidel crezului sau, dar È™i pentru a scapa de atenÈ›ia organelor SiguranÈ›ei române, DragoÈ™ a plecat ca voluntar în Spania înrolându-se în tabara republicana alaturi de alÈ›i voluntari români sau straini. De cealalta parte a baricadei se aflau trupele conduse de viitorul conducator al statului spaniol, generalul Franco È™i de generalul Mela. Și în rândul trupelor franchiste s-au înregimentat voluntari straini, iar din România în mod deosebit legionari.

O evadare cu peripeții
Sosirea lui DragoÈ™ în Spania, nu a fost scutita de peripeÈ›ii. A trebuit sa parcurga un traseu lung È™i ocolitor, prin Cehoslovacia, Austria, ElveÈ›ia È™i FranÈ›a. Încadrat în Brigada a 14-a internaÈ›ionala staÈ›ionata la Albacete, Andrei Sas DragoÈ™ a participat la mai multe batalii pe fluviul Ebru, cu Bateria de artilerie “Tudor Vladimirescu” constituita în exclusivitate din români. În Spania a cunoscut mai multe personaje interesante, care aveau sa ajunga ulterior mari potentaÈ›i ai regimului din România comunista. Printre aceÈ™tia È™i pe inginerul Walter Ernest Neulander, un evreu ungur din Transilvania, ce avea mai târziu sa-È™i “românizeze” numele în Valter Roman (tatal actualului om politic Petre Roman). De altfel, Walter Roman l-a evocat pe Andrei Sas DragoÈ™ într-una din scrierile sale cu caracter memorialistic, “Sub cerul Spaniei. Cavalerii speranteiâ€. Înfrângerea republicanilor i-a determinat pe voluntarii români sa se refugieze în FranÈ›a, unde au fost dezarmaÈ›i È™i internaÈ›i în lagarele de la Saint-Cyprienne, Angelis-sur-Mer È™i Gurs, înjghebate pe platourile de la poalele Pirineilor. IntenÈ›ia autoritaÈ›ilor franceze de a-i transporta într-un lagar din Africa de Nord, i-a determinat pe români sa se organizeze în vederea evadarii. Pe data de 21 martie 1941, dupa ce au fost îmbarcaÈ›i în tren în gara Toulouse, având ca destinaÈ›ie Africa de Nord, cei 16 români au reuÈ™it sa sara din tren È™i sa evadeze. Cu sprijinul celor din FTP (franctirori È™i partizani), românii s-au încadrat în RezistenÈ›a franceza pentru a lupta împotriva germanilor care ocupasera FranÈ›a.

Un sfârÈ™it prea puÈ›in romantic
Românii evadaÈ›i au format primul detaÈ™ament de straini – “Main d’Oeuvre Immigre” (Mâna de lucru imigrata, cum au fost denumiÈ›i) – din RezistenÈ›a franceza. Condus de Nicolae Cristea, detaÈ™amentul românesc a participat înca din primele saptamâni de la constituire la acte de sabotaj împotriva trupelor germane, în mod deosebit deraieri de trenuri de marfa.  Pe 16 octombrie 1942, Nicolae Cristea, Ioan Craciun È™i Andrei Sas DragoÈ™, au atacat cu grenade de mâna un grup de aviatori germani care faceau exerciÈ›ii pe stadionul Montrouge, aflat într-o suburbie a Parisului. AcÈ›iunea insuficient pregatita – nu este exclusa nici ipoteza tradarii – nu s-a soldat cu mari pierderi în rândul aviatorilor, în schimb românii au fost arestaÈ›i într-un timp foarte scurt de Gestapo. Dupa 4 luni de detenÈ›ie È™i torturi în închisoarea militara de la Fresnes, cei trei au fost executaÈ›i pe data de 13 martie 1943. Abia È™apte ani mai târziu avea sa afle familia lui Andrei Sas DragoÈ™ din MureÈ™, despre tragica moarte a acestuia. Mormântul – daca a avut vreodata – nu l-au mai aflat însa. Studiat la mai bine de 60 de ani de la moartea sa, cazul lui Andrei Sas DragoÈ™, reprezinta cazul tipic al unui idealist care a crezut cu fanatism într-o ideologie È™i o cauza care s-a dovedit a fi falimentara în timp.  

“Dupa noi, vom veni tot noi!”
Având studii de inginerie la Politehnica din Brno, Cehoslovacia, Walter Roman a intrat de tânar în miÈ™carea comunista È™i a luptat în razboiul civil spaniol de partea republicanilor. Dupa înfrângerea acestora s-a refugiat în URSS unde, pe toata perioada razboiului, a condus secÈ›ia de limba româna a Radio Moscova. A revenit în È›ara dupa 23 august 1944 È™i a ocupat importante funcÈ›ii de partid È™i de stat, ajungând pâna la gradul de general-maior È™i È™ef al Marelui Stat Major al Armatei Române. Istoricul sovietic T. M. Islamov, a publicat documente care arata ca Walter Roman “ar fi pledat în faÈ›a membrilor Comisiei Litvinov în favoarea înfiinÈ›arii statului independent Transilvania, girat de marile puteri Uniunea Sovietica, SUA È™i Marea Britanie”. Fiul lui Walter, Petre Roman, contesta cele spuse de istoricul sovietic spunând ca tatal sau ar fi susÈ›inut de fapt ramânerea Transilvaniei ca provincie a României. În 1956, Walter Roman a avut un rol major în atragerea în România, a grupului Imre Nagy – conducatorul miÈ™carii antisovietice È™i anticomuniste din Ungaria – pentru a putea fi predat ulterior sovieticilor. Marginalizat de Dej, dar în mod deosebit de CeauÈ™escu, Walter Roman s-a dedicat în totalitate activitaÈ›ii È™tiinÈ›ifice parcurgând aproape toate treptele carierei universitare, iar la un moment dat a devenit È™i director al Editurii Politice. A scris diverse carÈ›i printre care È™i pe cea intitulata “Secolul XX – Secolul Marilor RevoluÈ›ii”, carte ce a fost publicata la BucureÈ™ti în 1970 È™i care, prin conÈ›inutul ei elogiaza revoluÈ›ia comunista din URSS. Unul din paragrafe este extrem de interesant. “Cine va veni dupa noi?” se întreaba la un moment dat, retoric, Walter Roman referindu-se la comuniÈ™tii care conduceau URSS È™i È›arile din Europa de Est. “Dupa noi, vom veni tot noi,” raspunde acelaÈ™i Roman. “Noi nu scriem istoria. Noi o cream”, a continuat el. Gândindu-ne la atât de contestatele evenimente pe care le-am trait în 1989, dar È™i dupa, nu poÈ›i sa nu-È›i pui întrebarea daca a avut sau nu dreptate? Raspunsul îl putem da însa fiecare dintre noi…depinde doar din ce unghi privim problema.