Un raport pentru nelinistea noastra
Justitia din România pare sa fi învins pe jumatate balaurul coruptiei. Acesti Gheorghe ai Justitiei, metafore, exagerate si chiar grotesti, pentru mult mai pamântenii Catalin Predoiu, ministrul Justitiei, Laura Codruta Kovesi, procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, portdrapel pentru Directia Nationala Anticoruptie (DNA) si Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT), si Catalin Macovei, „gurul†imberb al Agentiei Nationale de Integritate (ANI), au reusit sa le demonstreze celor 27 de comisari europeni si mult mai numerosilor contopisti de prin capitatele Uniunii Europene ca am fi pe drumul cel bun în ceea ce priveste eficienta luptei împotriva fraudarii fondurilor publice. Fie ca vorbim despre cele autotohtone, fie despre cele europene. si ca în sfârsit avem coruptie si avem, de bunaoara, si corupti.
În schimb, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), Înalta Curte de Casatie si Justitie (ÎCCJ), precum si instantele de judecata par sa fie în postura delicata de a fi mai aproape de tarâmul balaurului decât de raiul lui Gheorghe.
Sintetizat, asa îmi apare recentul, sec si concis Raport al Justitiei, dat publicitatii de Comisia Europeana.
Dincolo de prezentarea sintetica a starii justitiei, în spatele frazelor, prea putin sustinute de cifre si cazuri concrete, Comisia Europeana face, din pacate, catalogari. Împarte institutiile, organele si organismele din justitie în bune si rele. Albe si negre. Incoruptibile si potential corupte. Nu lasa loc nici de interpretari, nici de tonuri de gri. Nicio concesie.
Dar sa fiu mai explicita. În privinta categoriei „Gheorgheâ€, europenii de la Bruxelles lauda progresele facute, în special de DNA, DIICOT – sub palaria Parchetului General – si de ANI în lupta împotriva marii coruptii. Retinerile unor personaje, cu predilectie politice si aparent fara vreo diferentiere a culorii de carnet de membru, retineri ordonate în prime-time sau în perioade de plictis jurnalistic par sa fi dat foarte bine la comisarii europeni. Numeric si nominal, retinutii – în unele cazuri chiar arestatii – au facut lobby puternic structurilor de ancheta aflate într-o inegala lupta cu infractorii corupti. Inegala deoarece reteaua organizata a coruptiei poate avea nade aruncate acolo unde procurorii se asteapta mai putin. Cazul Penescu este un exemplu. Un dosarel de coruptie în fotbal a lovit în inima Baniei, lasând, vremelnic, primaria fara un Solomon – nicio legatura cu biblicul – Antonie. Vremelnic pentru ca edilul-sef se poate întoarce fara nicio problema la vechiul sau job, spalat si curat. În teorie si scriptic toate aceste dosare instrumentate le creeaza luptatorilor anti-coruptie o aura prea putin analizata daca e si meritata. Spun asta pentru ca, pe modelul Scaevola, as baga mâna în foc ca distinsii lucratori europeni nu au citit vreun rechizitoriu cap coada si nu au participat la vreunul dintre procesele de coruptie judecate la televizor. Nu as vrea sa înteleaga cineva ca sunt de partea balaurului, doar ca, spre deosebire, de angajatii europeni am mai citit câteva dosare si am participat la câteva sedinte de judecata. Dosare în care abunda, dând apa la moara apararii, viciile procedurale. Ale procurorilor.
Un motiv suficient pentru a condamna modul în care CE se raporteaza si raporteaza despre instante. În opinia comisarilor europeni, ÎCCJ si instante de pe ici-colo din România par sa fie contaminate cu virusul coruptiei, dornice de a-i face scapati pe corupti. Niciun cuvintel însa despre erorile procurorilor si nici despre procedura penala greoaie guvernata de un principiu al garantarii dreptului la aparare uzitat în exces de inculpati si avocatii lor.
În acest context, mi se par deplasate mai toate declaratiile ajunse la opinia publica, prin canalele media prietenoase sau nu, de la presedintele Traian Basescu în jos. Deplasate pentru ca vin sa reproduca aproape cuvânt cu cuvânt un raport pe justitie care pare sa fi fost dictat din biroul lui Catalin Predoiu. Care are un dinte împotriva CSM si a ÎCCJ. Primul pentru ca functioneaza la relanti si este un garant al independentei de Executiv. Iar a doua pentru ca e nesupusa, vorbind în continuare despre inamovabilitatea judecatorilor si separatia puterilor în stat. Nu ca ar fi ele Alba ca Zapada. Dar, realist vorbind, nu sunt nici balaurul din poveste.
Nu mi-a placut nici slujul facut de presedintii CSM si ÎCCJ fata de autorii raportului prin declaratiile optimiste din care am înteles ca justitia e pe drumul cel bun, de la resurse financiare si umane la reforma mica si mare. Poate asa se vede de la Bucuresti.
În teritoriu însa, ca sa concluzionam, dosarele de mare coruptie lipsesc cu desavârsire, în timp ce judecatorii judeca dupa cât de mult îsi doresc o viata linistita, fara presiuni si tracasari. Iar îndemnul patriotic venit de la Bucuresti ca fiecare cetatean sa devina un Gheorghe – desuet într-o Românie în care a da si a lua spaga, a trafica influenta este modul nostru de trai. Cotidian si caldut.
